Succes pentru antreprenoriatul românesc:
Piața francizelor a crescut susținut în ultimii doi ani, ajungând de la 1,9 miliarde de euro în 2015 la aproximativ 3 miliarde de euro la finele anul 2017, ceea ce arată că oamenii de afaceri mizează să-și dezvolte afacerea de la un brand gata construit și mai puțin să pornească de la zero.
Cu toate acestea, potrivit specialiștilor, cultura antreprenorială reprezintă cel mai mare dezvantaj al românilor în comparație cu cei din restul Uniunii Europene, întrucât în timpul anilor de studiu, studenții au interacționat foarte puțin spre deloc cu discipline care să abordeze tema antreprenoriatului și să le formeze acestora reale abilități în domeniu.
În acest context, începând cu luna septembrie a anului 2017, Elite Business Women – cea mai mare companie de antreprenoriat feminin din România – oferă antreprenorilor din comunitatea sa de peste 8.000 de companii, un model de business validat sub forma licenței de evenimente, Elite Business Club.
“Este un pas uriaș înainte pentru antreprenoriatul românesc, întrucât am reușit să validăm și să licențiem Elite Business Club. Ca model de business, Elite Business Club, functionează din 2015 și a fost deja testat nu numai la evenimentele și conferințele de antreprenoriat din România (Sibiu, Timișoara, Cluj-Napoca, București, Constanța), dar am reușit să îl prezentăm și oamenilor de afaceri străini, la Londra, Bruxelles, Roma sau Lisabona, iar aceștia au fost extrem de încântați de structura acestei licențe. Întregul proiect a pornit de la un studiu care demonstrează că piața francizelor crește foarte mult de la an la an, iar în acest context, antreprenorii români au posibilitatea de a prelua deja o reţetă de business validată la nivel național și internațional de către Elite Business Women”, explică Bianca Tudor, președintele ELITE Business Women.
De ce aleg antreprenorii licența Elite Business Club?
- ”Rețeta” business-ului este testată, verificată și îmbunătățită de specialiștii naționali și internaționali;
- Infrastructura este deja creată, există un model detaliat și funcțional 100%
- Elite Business Women este deja un brand recunsocut și îndrăgit, fiind prezentă în România, UK, Portugalia, Belgia, Italia
- Investiția inițială este minimală și antreprenorii românii au acces la o comunitate de business de 8.000 companii alături de care să crească;
- Este o initiativă românească de antreprenoriat social care devine un business scalabil la nivel international.
- Antreprenorii au posibilități de câștig mult mai mari pe o piață în plină creștere; iar Elite Business Club functionează deja în Europa din 2016
Înscrierile în cadrul programului antreprenorial sunt deschise şi se realizează pe https://elitewomen.org/elite-business-club/.
Peste 8.000 de antreprenoare fac parte din Elite Business Women
Elite Business Women a pornit, iniţial, ca un mic grup de femei care discutau în mediul online despre importanţa antreprenoriatului feminin în societatea modernă, iar în câţiva ani această idee, s-a transformat în cea mai mare companie de educaţie antreprenorială feminină din România, depăşind 8.000 de membre şi graniţele ţării.
Întreaga strategie a fost foarte bine pusă la punct de antreprenoarea Bianca Tudor, care la doar 22 de ani şi-a descoperit aptitudinile manageriale în proiecte internaţionale şi a dorit să dea o voce puternică, încredere şi curaj şi altor femei care au abilităţi antreprenoriale şi vor să pătrundă în lumea afacerilor.
La ora actuală, ELITE Business Women organizează conferinţe şi cursuri de training în domeniul antreprenoriatului, în ţară şi în străinătate, iar de 1 an și jumătate compania ajută alte firme conduse de românce să îşi extindă afacerea în Europa, prin evenimente de networking organizate în Portugalia, Belgia, Italia şi Marea Britanie.