Un mediu de afaceri echitabil, competitiv și sustenabil, care încurajează întreprinderile să inoveze, să crească investițiile și comerțul – acestea sunt cerințele reprezentanților oamenilor de afaceri români și europeni.

Participanții evenimentului European Entrepreneurship Forum, care a avut loc la București, cu sprijinul Administrației Prezidențiale, sub Înaltul Patronaj al Președintelui Romaniei, au convenit că este timpul pentru o recunoaștere politică a IMM-urilor, prin trecerea de la abordarea „gândiți-vă mai întâi la scară mică” la „să acționăm mai întâi la scară mică”.   

În cadrul Forumului, președinții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), Grupului de Angajatori ai Consiliului Economic și Social European și SMEunited, au semnat, în prezența Președintelui Klaus Iohannis, Declarația de la București.

Documentul conține un set de propuneri pentru factorii de decizie menite să stimuleze  antreprenoriatul în Uniunea Europeană și să permită IMM-urilor să progreseze.

Florin Jianu, președintele CNIPMMR, a declarat “Prin semnarea Declarației de la Bucuresti, marcăm un moment istoric pentru antreprenoriatul european. Europa Antreprenorială 2030 este un deziderat al generației noastre, un proiect pe care îl lăsăm moștenire generațiilor următoare!”

“Dezvoltarea antreprenoriatului este una dintre soluțiile esențiale pentru întărirea convergenței economice și a coeziunii sociale a Europei. Acestea trebuie cimentate prin apartenența la același set de valori: democrație, libertate și domnia legii. Europa are toate ingredientele necesare pentru a reuși. Companiile noastre, angajații acestora și toți cetățenii europeni așteaptă măsuri care să ofere răspunsuri la provocările cu care ne confruntăm în prezent. Am convingerea că «Declarația de la București privind antreprenoriatul» semnată astăzi va sta la baza conturării unei foi de parcurs utile în activitatea viitoarei Comisii Europene, dar și a statelor membre, în direcția unei politici pragmatice, de consolidare a competitivității economice a Uniunii.”, a menționat în deschiderea evenimentului Președintele României, domnul Klaus Iohannis.

„Mulțumită antreprenorilor, cetățenii se pot bucura de modul de viață european. Este rolul factorilor politici de a oferi întreprinderilor condiții de creștere. Să nu uităm de ele cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile europene”, a declarat Jacek P. Krawczyk , Președinte al Grupului de angajatori ai Consiliului Economic și Social European.

“Europa are nevoie de o nouă politică de strategie pentru IMM-uri care să acopere toate tipurile de întreprinderi și să utilizeze o abordare politică transversală „, a declarat președintele SMEunited, Ulrike Rabmer-Koller. În opinia sa, „IMM-urile sunt gata să asigure viitorul Europei și să profite de oportunitățile noilor provocări, cum ar fi digitalizarea și economia circulară. Aceasta necesită ca Europa să le ofere un cadru legislativ modern, fără sarcini administrative inutile și un mediu facilitator care să asigure dezvoltarea abilităților adecvate, sprijin financiar, infrastructură și standardizare.”

Declarația ridică problema accesului la finanțare, la piețe, la forță de muncă calificată, a provocării birocrației cu care se confruntă companiile, precum și digitalizării IMM-urilor. De asemenea, formulează așteptările IMM-urilor față de următorul buget al Uniunii Europene și a programelor sale.

 

Textul integral al declarației este disponibil prin intermediul următorului link: http://cnipmmr.ro/wp-content/uploads/2019/03/Declaration-of-Bucharest-on-the-occasion-of-the-European-Entrepreneurship-Forum.pdf .

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here