Patria Credit IFN SA, una din cele mai importante instituţii financiare nebancare dedicată finanţării producătorilor agricoli şi micilor antreprenori din mediul rural, anunţă rezultate financiare peste asteptări pentru anul 2018: profit pentru al cincilea an consecutiv şi în creştere faţă de anul anterior, consolidarea şi creşterea portofoliului de clienţi,în proporţie de aproximativ 90% din mediul rural.
„Consecvenţa şi determinarea de a fi alături de producătorii agricoli şi antreprenorii din mediul rural, precum şi lansarea de noi proiecte şi programe, cum ar fi programul de micro francize rurale, care urmăresc dezvoltarea comunităţilor locale sunt pilonii care determină parcursul pozitiv al Patria Credit IFN SA. Modelul nostru de business este diferit, finanţăm oamenii din spatele micilor afaceri şi ţinem cont de specificul culturii, de sezonalitate, de contextul general al gospodăriei, aspecte care merg mai departe de cifrele dintr-un bilanţ. Oferim încredere printr-o echipă de profesionişti cu multă experienţă în domeniu şi consolidată în timp şi suntem prezenţi de ani buni în zone precum Matca, Izbiceni, Târgu Frumos, Moţăţei şi multe alte comune şi localităţi la nivel naţional. În fiecare dintre aceste comunităţi primim încredere de la clienţi, care sunt alături de noi de mulţi ani, acest lucru fiind reflectat şi de comportamentul lor de plată. Microfinanţarea în aceste zone necesită răbdare, dar, după cum vedeţi, rezultatele nu întârzie să apară.” spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.
Profitul net al Patria Credit IFN SA în 2018 este estimat la aproape 900.000 Euro, iar portofoliul de credite este în creştere cu peste 25% faţă de anul trecut. Profilul clienţilor din portofoliu reconfirmă orientarea instituţiei către susţinerea micilor fermieri mai ales din marile bazine legumicole, clienţi care au contractat împrumuturi de până la 15.000 Euro (echivalentul în lei), cu precadere pentru susţinerea investiţiilor în agricultură.
Unul dintre proiectele importante ale Patria Credit în 2018 a fost demararea de parteneriate locale tip franciză: “Există la nivel local un potenţial uriaş de dezvoltare a micilor producători. Am văzut acest lucru în cadrul proiectului micro-franciză rurală Patria Credit, unde cei cu spirit antreprenorial au făcut pasul către deschiderea unui punct de lucru în parteneriat cu noi prin care pot oferi suport clienţilor din afacerile pe care le-au dezvoltat deja sau celor din comunitate.”, adaugă Raluca Andreica, Director General Patria Credit IFN
Printre acţiunile întreprinse în 2018 în susţinerea dezvoltării agriculturii în mediul rural autohton, proiectele de educaţie financiară au ocupat un rol important, de asemenea, acţiuni precum Banca la Piaţă şi Ziua Internaţională a Microfinanţării, prin care reprezentanţii instituţiei sunt alături de clienţi şi potenţialii clienţi acolo unde aceştia au nevoie.
Evoluţia pozitivă a Patria Credit IFN SA reprezintă un exemplu de bună practică în domeniul microfinanţării chiar la nivel european, Patria Credit fiind membră activă în cele mai importante organizaţii care promovează şi dezvoltă microfinanţarea la nivel european şi modial, cum ar fi European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC).
Pentru 2019, Patria Credit îşi propune să continue să facă diferenţa în mediul rural, să ofere consiliere financiară producătorilor agricoli şi să stimuleze dezvoltarea antreprenoriatului local prin extinderea parteneriatelor tip franciză.
Pentru informaţii suplimentare: [email protected] , 0732.800.326
Despre Patria Credit si Grupul Patria Bank
Patria Credit este o instituție financiară nebancară (IFN) specializată în finanțarea agricultorilor și a microintreprinderilor, în special din mediul rural. Patria Credit este membră a Grupului Patria Bank, grup deţinut de Fondul de Investiții Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare), FEI (Fondul European de Investiții, parte a Grupului Băncii Europene pentru Investiții), DEG (Banca de Dezvoltare, parte a grupului bancar KFW), BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre). Grupul Patria Bank include Patria Bank, Patria Credit IFN și Patria Asset Management.
Patria Credit este membră a European Microfinance Network (EMN) şi Microfinance Centre (MFC).
European Microfinance Network este o organizație europeană ce asistă lupta împotriva excluziunii sociale și financiare și joacă un rol activ în construirea unui cadru legislativ și de reglementare la nivel European a pieței de microfinanțare. Include peste 90 de membri și parteneri din peste 21 de țări europene.
Microfinance Centre (MFC) este organizație de resurse regionale de microfinanțare ce reunește 106 organizații (inclusiv 77 de IFN) în 34 de țări din Europa, Asia Centrală și dincolo de graniță, care împreună oferă servicii de microfinanțare responsabile pentru peste 1.000.000 de clienți cu venituri reduse.