sursă foto: https://unsplash.com/photos/nBuiLbz_j4A
Dacă ai luat decizia să îți cumperi o locuință cu siguranță știi că sunt multe aspecte de care trebuie să ții cont, cum ar fi: planurile de viitor pe care le ai, locul de muncă actual, situația familială, actele pe care trebuie să le obții, spațiul de care ai nevoie.
Fie că ești cumpărător neexperimentat pentru că nu ai avut niciodată propria casă, sau vrei să faci o schimbare – să achiziționezi o locuință nouă și să renunți la cea din prezent -, trebuie să te gândești când este cel bine să faci acest pas pentru a avea timp să te ocupi de toate, dar și pentru a te asigura că vei fi printre cei care primesc creditul dorit.
Iată câteva sugestii care te vor ajuta să îți dai seama când este cel mai bine să faci un pas înainte și să achiziționezi o nouă locuință:
Alege anotimpul cu atenție
De ce ar fi un anotimp mai special ca altul atunci când vrei să îți cumperi o casă? Unul dintre motive este că primăvara, de exemplu, liniile de creditare se redeschid. Dacă vrei, așadar, să îți cumperi o casă sau un apartament prin Programul Prima Casă, ai șanse mai mari să primești acceptul băncii dacă depui dosarul de finanțare primăvara. Așa că cel mai bine este să vânezi case de vânzare pe site-urile de imobiliare în acest anotimp.
Așteaptă perioada concediilor
Dacă ai copii care merg la școală, perioada concediilor te va ajuta să fii mai puțin stresat. În plus, de Crăciun sau în luna august, cei mai mulți preferă să-și cheltuiască economiile pe vacanțe, nu să plătească un avans pentru o locuință. Acesta ar fi un moment perfect să cauți un apartament de vânzare, pentru că scade concurența.
Dacă prețul chiriei e egal cu rata locuinței sau mai mare
Este foarte ușor să obții o simulare de credit. Orice bancă te va ajuta în acest sens, așa că poți afla în doar câteva minute cât ar trebui să plătești lunar pentru a te bucura de casa care îți poartă numele. Apoi poți să faci un calcul simplu și să vezi dacă rata bancară se apropie de chiria pe care o plătești în acest moment. Dacă chiria este egală sau chiar mai scumpă decât rata pe care ai plăti-o pentru propria ta casă, e timpul să începi căutarea caselor de vânzare de pe site-urile imobiliare; poate chiar să accesezi Programul Prima Casă la începutul anului viitor.
Apartamentele vechi costă cât cele noi
Ești deja proprietar? Dacă prețurile apartamentelor mai vechi, inclusiv prețul casei tale, se apropie de ale celor noi, poate că ar fi o idee bună să vinzi și să investești într-o locuință nouă. Astfel, vei suporta mai ușor costurile întreținerii și vei beneficia de următoarele avantaje:
- Vei avea mai multă siguranță – pentru că o locuință nouă este construită după ultimele tehnologii și nu a trecut prin cutremure, pentru a avea structura de rezistență slăbită.
- Vei locui într-un spațiu modern – deși căsuțele vechi au ceva aparte, mai nou înseamnă de multe ori mai comod, mai ușor de întreținut și adaptat nevoilor din prezent.
- Vei putea să amenajezi cum îți place – adică vei avea la dispoziție un spațiu de „joacă”, pe care tu și familia ta îl puteți amenaja după bunul plac.
Așadar, dacă îți dorești să îți cumperi și tu o nouă locuință, indiferent că ai deja una sau faci acest pas pentru prima dată, nu uita să ții cont de următoarele aspecte: perioada din an când sunt șanse mari să primești un credit sau când concurența pe piață este mai redusă, prețul pe care îl plătești acum pe chirie sau valoarea proprietății pe care deja o deții.