Deputatul european Iuliu Winkler (UDMR, PPE) susține faptul că, în dialogul economic și comercial cu China, Uniunea Europeană trebuie să-și consolideze unitatea și să găsească acel numitor comun care să fie acceptat de toate statele membre indiferent de caracteristicile economiilor lor. „Grupul Partidului Popular European (PPE) consideră că UE trebuie să fie unită în dialogul ei cu China, iar pentru a fi uniți trebuie să găsim acel numitor comun european care să fie acceptabil atât pentru statele membre cu economii bazate pe servicii, dar și pentru statele membre, cum este și România, care au o importantă componentă industrială în economiile lor naționale și care sunt acum în căutarea căilor spre reindustrializare”, a afirmat, joi, parlamentarul european în cadrul schimbului de opinii referitor la relații le comerciale UE-China desfășurat cu prilejul reuniunii Comisiei de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European (PE).
„Consider că trebuie să facem toate eforturile pentru a construi o agendă pozitivă a cooperării bilaterale. China, la fel ca UE, este jucător global, iar în acest sens nu competiția, ci cooperarea trebuie să stea la baza relației noastre. Trebuie să găsim împreună răspunsurile pentru provocările care ne stau în față. (…) Susținerea pe care UE trebuie să o acorde industriilor europene nu înseamnă protecționism, ci este pur și simplu o necesitate în vederea asigurării potențialului de creștere economică și de creare de noi locuri de muncă”, a declarat Iuliu Winkler, vicepreședinte al Comisiei INTA, raportor permanent în dosarul relațiilor comerciale UE-China.
La inițiativa Comisiei parlamentare de Afaceri Externe (AFET), PE pregătește un raport cu privire la relațiile dintre UE și China, capitolul referitor la relațiile comerciale urmând a fi realizat de Comisia INTA. De altfel, schimbul de opinii desfășurat în INTA, unde Iuliu Winkler a prezentat stadiul relațiilor comerciale dintre cele două părți, face parte din procesul de realizare a acestui raport.
În prezentarea sa, Iuliu Winkler a arătat că negocierile, începute în 2013, pentru un acord de investiții UE-China avansează anevoios. Potrivit acestuia, investițiile directe ale UE în China sunt în scădere în ultima perioadă, în vreme ce cele chineze în Europa cunosc o creștere exponențială. Raportorul permanent din INTA a subliniat și faptul că una dintre cele mai importante inițiative ale Chinei, cea a noului Drum al Mătăsii, „ridică probleme serioase în ceea ce privește transparența investițiilor gigantice efectuate de statul chinez”. „Avem și semnale pozitive mai ales în ceea ce privește dorința Chinei de a se angaja în lupta globală împotriva schimbărilor climatice, dar și în privința angajamentului, chiar dacă mai mult declarativ deocamdată, al părții chineze pentru un comerț global liber bazat pe regulile Organizaț iei Mondiale a comerțului (OMC). Prioritățile UE în negocierile din perioada următoare sunt legate de protejarea drepturilor de proprietate intelectuală a companiilor europene care investesc în China, accesul liber pe piața chineză inclusiv pe cea a achizițiilor publice, asigurarea de către partenerii noștri chinezi a unui climat de competiție deschisă și eliminarea practicilor discriminatorii la adresa investitorilor străini”, a precizat Winkler. Conform acestuia, UE dorește să obțină acordul Chinei în privința limitării voluntare a supra-capacității de producție în anumite domenii, fenomen care conduce inevitabil la suspiciuni de dumping și la litigii în OMC așa cum se întâmplă și în prezent. De altfel, săptămâna viitoare, la Strasbourg, PE va vota noul regulament antidumping de la care industria europeană are mari așteptări.
China este cel de-al doilea partener comercial al UE, iar Uniunea este cel mai mare partener comercial al Chinei. Comerțul bilateral se ridică la 1 miliard de euro pe zi. Conform evaluării Comisiei Europene, circa 2,5 milioane de locuri de muncă din întreaga UE depind de comerțul cu China. Relația bilaterală prezintă o serie întreagă de aspecte mai dificile printre care se numără deficitul comercial pe care Europa îl are în relația cu China, dar și frecventele cazuri de dumping în sectoare sensibile cum ar fi producția de oțel sau produsele chimice. Camera de Comerț UE în China semnalează și ea dificultăți în ceea ce privește accesul pe piața chineză, dar și discriminările la care sunt supuse companiile europene atunci când operează în China.