Bucureşti, 13 octombrie 2017: Diverta a înregistrat vânzări de 1.4 milion de euro în sezonul Back to School, cu 40% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Valoarea unui coș mediu pentru pregătirea școlară a fost de 320 lei, având un plus de 10% față de 2016, cererea pentru ghiozdane și rucsacuri fiind relativ constantă. Gama de produse din segmentul papetărie a fost extinsă cu aproximativ 20%.
Părinții au început pregătirile pentru anul școlar încă de la începutul lunii august și au cumpărat produsele treptat, vârful de interes fiind în acest an perioada 1-11 septembrie. Principalele achiziții au fost ghiozdanele și penarele, cumpărăturile continuând și după această perioadă, pe baza necesarului primit de la cadrele didactice.
Spre deosebire de anul anterior, clienții Diverta au achiziționat mai multe produse destinate adolescenților, în creștere cu peste 70% – cerere bazată în special pe utilitatea în timp a acestora. Tot pe acest grup țintă, rechizitele cu licență ca Anekke, Catalina Estrada, Emoji sau Gorjuss au fost produsele-vedetă pentru acest an (aprox. 75% creștere față de 2016).
În ceea ce privește modelele de ghiozdane pentru copii, în continuare, cele din colecții ca Miraculous-Lady Bug, Elena of Avalor, My little Pony sau Transformers au fost printre preferatele acestora.
” Sezonul Back to School este foarte important pentru noi, întrucât înregistrăm creșteri de aproape 5 ori mai mari decât într-o lună normală. Vânzările au depășit estimările cu peste 15% .” a declarat Amalia Buliga, CEO Diverta.
La doar doi ani de la lansare, serviciul de copertare a manualelor/caietelor (mai ales al celor cu format atipic) oferit de Diverta, a fost printre cele mai solicitate, cererea crescând cu aprox 30% față de anul 2016.
În rețeaua Diverta, pregătirile pentru sezonul Back to School încep din luna martie, procesul implicând mai multe etape, de la anticiparea trendurilor pentru anul școlar viitor, până la plasarea comenzilor și livrarea produselor în magazine. Gama de papetărie Diverta cuprinde peste 9.000 de produse, disponibile în magazinele fizice și în magazinul online al rețelei, www.dol.ro.
Despre Diverta:
Înființat în 1999, Diverta este principalul retailer integrat în domeniul cărții, papetăriei și jucăriilor. Cu o rețea de 29 de magazine la nivel național, localizate în cele mai importante centre comerciale și în puncte cheie ale orașelor, însumează o suprafață comercială totală de peste 7.000 mp. Diverta oferă un mix complet de produse, menit să asigure cumpărătorului întreaga gamă de divertisment și dezvoltare personală pentru toată familia: peste 30.000 de titluri de carte, o gamă variată de articole școlare și office, cele mai căutate brand-uri de jucării și cele mai inedite idei de cadouri și soluții de ambalare. Sub sloganul ”mereu ceva nou”, Diverta oferă publicului peste 50.000 de idei de cadouri.