Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România implementează în perioada iulie 2022 – august 2023, proiectul “Sibiu Business Agency”, Cod My SMIS – 151108, proiect finanțat în cadrul Programului Operational Capacitate Administrativă, cu o valoare totală de 377.323,00 lei, valoarea cofinanțării UE fiind 314.310,06 lei.
Obiectivul general – vizează dezvoltarea capacității CNIPMMR de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local în aria sa de activitate și expertiză, respectiv reprezentarea unitară și eficace a IMM-urilor, prin dezvoltarea unor politici publice prin care să se asigure promovarea exporturilor și atragerea de investiții pentru IMM-uri.
Obiective specifice:
OS1. Dezvoltarea de proceduri, mecanisme pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice axate pe promovarea exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor – va fi realizată o analiză care va viza evidențierea asupra modului în care politicile publice în domeniul promovării exporturilor şi atragerii de investiţii au fost asigurate până la demararea proiectului. Rezultatele și concluziile acestei analize vor fi utilizate în vederea elaborării a unei strategii de promovare și dezvoltare a investițiilor și a exporturilor. Totodată, în cadrul Consiliului Județean Sibiu va fi realizat biroul Sibiu Business Agency unde vor fi implementate în mod concret elementele strategiei.
OS2. Susținerea capacității CNIPMMR și a altor parteneri sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local în domeniul promovării exporturilor și atragerii de investiții prin derularea unor activități de formare specifice acestui domeniu – realizarea unui curs dedicat atragerii de investiții și promovării activităților de internaționalizare pentru IMM-uri pentru un numar de 30 de persoane, reprezentanți ai beneficiarului, precum și a altor ONG-uri și parteneri sociali care vizează prin activitatea lor să acorde sprijin pentru investiții și promovarea exporturilor firmelor, inclusiv reprezentanți ai Consiliului Județean Sibiu.
Rezultate:
Principalul rezultat: Capacitate crescută a ONG-urilor și partenerilor sociali de a se implica în formularea și promovarea dezvoltării la nivel local atins prin:
- procedură/strategie pentru susținerea și promovarea dezvoltării la nivel local și de interacțiune cu autoritățile și instituțiile administrației publice axate pe promovarea exporturilor și atragerea de investiții în cadrul IMM-urilor;
- un birou dedicat atragerii de investiții și promovării exporturilor în cadrul IMM-urilor înființat în cadrul Consiliului Județean Sibiu (Sibiu Business Agency) și funcțional;
- 30 de reprezentanți din cadrul CNIPMMR, precum și ai altor ONG-uri și parteneri sociali, formați în proiect în domeniul atragerii de investiții și promovării exporturilor, în vederea susținerii la nivel local a dezvoltării IMM-urilor.
Proiectul are la bază un acord de parteneriat semnat cu Consiliul Județean Sibiu.