“Promovarea relațiilor economice și comerciale cu țările din nordul Africii, respectiv zona Magrebului constituie o prioritate pentru Camera bucureșteană, o dovadă în acest sens fiind deschiderea, în 2013, a unei reprezentanţe la Tanger, foarte activă inclusiv în perioada pandemiei de Covid-19. În plus, avem relaţii excelente cu membrii corpului diplomatic al României acreditat în Maroc, cu diplomaţii acestei țări de la Bucureşti, dar şi cu sistemul cameral local, prin 12 acorduri de cooperare încheiate cu camere de comerț regionale din Regatul Maroc, la care se adaugă Acordul semnat cu Camera de Comerț Bilaterală Maroc-Romania, astfel încât putem veni în sprijinul oamenilor de afaceri cu servicii complete de consultanță și asistență, dar și cu informații utile și valoroase”, a declarat Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), în deschiderea webinarului “Dezvoltarea cooperării economice și comerciale între România și Regatul Maroc”.

Evenimentul a fost organizat de Camera bucureșteană în parteneriat cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT), Ambasada Regatului Maroc în România și cu Biroul de Promovare Comercial Economică (BPCE) Tanger. Principalele obiective ale webinarului au vizat prezentarea domeniilor-cheie ale economiei României şi Marocului, care oferă oportunităţi pentru dezvoltarea cooperării bilaterale şi a potențialului investițional al celor două ţări.

Webinarul, moderat de preşedintele CCIB, s-a adresat comunităţilor de afaceri din cele două țări, respectiv companiilor interesate să exporte, importe și/sau să investească în proiecte economice şi a fost susținut și onorat de participarea ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului, Claudiu Năsui, a E.S. Maria Ciobanu, ambasador desemnat al României în Regatul Maroc, şi a E.S. Hassan Abouyoub, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Regatului Maroc în România, aflat alături de președintele Camerei bucureștene, la sediul CCIB.

“Regatul Maroc este cea mai importantă piaţă de destinaţie din Africa pentru mărfurile româneşti. În plus, în ultimii ani, mai multe companii româneşti au realizat investiţii în această ţară, în automatizări, robotică, logistică, transport şi în sectorul agroindustrial”, a declarat ministrul economiei, antreprenoriatului şi turismului, Claudiu Năsui, care a punctat în acest context importanţa întăririi și diversificării cooperării româno-marocane. Ţinând seama de tradiţia relaţiilor comerciale bilaterale, de creşterea constantă a schimburilor bilaterale şi de oportunităţile oferite de economia marocană, Claudiu Năsui a apreciat că această ţară poate deveni primul partener comercial al României din Africa şi Orientul Mijlociu.

“Relaţiile economice şi comerciale bilaterale nu reflectă potenţialul real al ţărilor noastre. Există oportunităţi de afaceri în România şi Maroc pe care şi eu, şi colegul meu, E.S. Hassan Abouyoub, avem determinarea de a le valorifica. Schimburile comerciale bilaterale încurajatoare şi dezvoltarea de proiecte în diferite sectoare de activitate constituie dovezi că există potenţial de creştere”, a punctat E.S. Maria Ciobanu. Ambasadorul desemnat al României în Maroc a vorbit despre perspectivele pe care le oferă România, ţară membră a Uniunii Europene, oamenilor de afaceri marocani, dar şi despre deschiderea pe care o oferă Marocul către întregul continent african şi a subliniat, în context, necesitatea stimulării legăturilor economice şi comerciale bilaterale.

“Această întâlnire este foarte importantă pentru a ne pregăti pentru perioada post-pandemie. Avem proiecte pe diverse paliere, în domeniul energetic, îndeosebi pe segmentul de energie regenerabilă, în sectorul agroindustrial, industria de îngrășăminte, dar şi în domeniile logistic şi tehnologic. Sunt optimist că aceste oportunităţi pot fi valorificate”, a declarat E.S. Hassan Abouyoub, subliniind necesitatea unei mai bune conectări a celor două comunităţi de afaceri atât prin mijloace electronice, dar şi fizic, în perioada post-pandemie.

Webinarul, deosebit de bine primit de cei 73 participanţi, va fi urmat de întâlniri sectoriale, pe diverse domenii de interes comun, iar pe măsura normalizării situației pandemice, de organizarea unor misiuni economice în Regatul Maroc și, respectiv, în România.

Informaţii de background

Regatul Maroc este primul partener comercial al României din Africa, deținând primul loc atât ca piață de desfacere a produselor românești, cât și ca țară de origine pentru mărfurile aduse de pe continental african. În primul trimestru al anului 2021, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 245,9 mil. USD, în creştere cu 12,8% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut şi reprezentând 42,5% din totalul schimburilor comerciale cu ţările africane. Exporturile româneşti s-au cifrat la 181,8 mil. USD (43,7% din totalul exportului românesc pe acest continent), în creştere cu 6,5% faţă de perioada similară a anului trecut, iar importurile la 64,1 mil. USD (39,3% din importul originar din Africa), în creştere cu 35,4% faţă de primul trimestru al anului 2020.

Biroul de Presă al CCIB

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here