Compania inaugurează o nouă clădire de birouri şi laboratoare de testare
- Compania a investit şapte milioane de euro în noua construcţie administrativă
- Peste 250 de angajați vor lucra în noua clădire
- Bosch acordă o atenție deosebită condițiilor de muncă ale angajaților
- Școala Duală Bosch: sursă de tehnicieni specializaţi
Blaj, județul Alba – Bosch, lider global în tehnologii şi servicii, a inaugurat pe data de 7 noiembrie 2019 o nouă clădire de birouri şi laboratoare de testare, în incinta fabricii din Blaj. Compania a investit peste șapte milioane de euro în noua clădire. Lucrările de construcție au început în martie 2018 şi au fost finalizate în septembrie 2019. Noua clădire are o suprafatață totală de 5,700 de metri pătraţi, dispuși într-un regim de înățime cu parter și un etaj și va găzdui aproximativ 250 de angajați, precum şi laboratoarele de testare din fabrică. Extinderea activității de producție a companiei la Blaj a condus la decizia de a construi o nouă clădire a cărei destinație este de a susţine creșterea continuă a unității şi de a asigura suficient spaţiu pentru noile proiecte care vor contribui la dezvoltarea pe termen lung a fabricii. La evenimentul dedicat inaugurării noii clădiri au participat, alături de managementul companiei, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, ai inspectoratului general al ISJ Alba, prorectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, dar si consulul Republicii Federale Germania la Sibiu dl. Hans Erich Tischler
Compania acordă o atenţie deosebită mediului de muncă, şi oferă angajaților săi condiţii de lucru inspiraţionale care să faciliteze colaborarea şi comunicarea. „Conceptul de amenajare a clădirii, care oferă condiţii de muncă inspiraţionale, este extraordinar, pentru că permite noi forme de cooperare, mai deschise şi mai conectate”, a declarat Alexander Firsching, directorul comercial al fabricii Bosch din Blaj. „În plus, luăm în considerare ca pe viitor să amenajăm o zonă care să permită angajaţilor posibilitatea de a se deconecta prin câteva exerciţii fizice atât de utile pentru sănătate”, a continuat Firsching. Întregul concept include elemente speciale de design, săli dedicate pentru munca în echipă, mobilier modern şi viu colorat, spaţii de lucru silenţioase, dar şi zone comune pentru socializare. Mediul de lucru este unul atractiv şi productiv, fiind orientat spre produs.
„Conceptul noii clădiri de birouri oferă un nivel ridicat de colaborare, având în vedere condiţiile de muncă dinamice pe care le oferă. Interacţiunea rapidă accelerează procesele, creşte calitatea, designul atractiv al spaţiului de lucru fiind un plus pentru angajaţii noştri”, a declarat Dirk Arnold, directorul tehnic al fabricii Bosch din Blaj. „Această nouă clădire este un pas important în dezvoltarea fabricii Bosch din Blaj, fiind un angajament pentru viitorul Bosch în România şi în Blaj”, a adăugat Arnold.
Unitate de producție în continuă dezvoltare
Unitatea de producție Bosch din Blaj și-a început activitatea în 2007, deservind sectorul tehnologiei industriale. Fabrica s-a dezvoltat rapid, iar această evoluție s-a remarcat încă din anul 2012, odată cu creșterea numărului de unități de producție, când fabrica Bosch din Blaj a și-a extins aria de expertiză către industria auto. Bosch produce la Blaj componente pentru industria auto, precum senzori de viteză a roților, senzori de turație a arborelui cotit, senzori și componente electronice pentru grupul motopropulsor. Tot la Blaj, Bosch implementează soluții de industrie 4.0, cum ar fi sistemele de monitorizare a producției și soluțiile inteligente pentru sudura cu laser. Drept recunoaștere a calității produselor sale, fabrica din Blaj va deveni, începând cu anul 2020, unitatea de producție coordonatoare a Bosch pentru senzorii de detonație, la nivel global. De asemenea, Fabrica Bosch din Blaj este una dintre cele trei fabrici Bosch din Europa unde sunt produși senzori NOx, senzori care reprezintă o parte din inovația revoluționară a companiei în tehnologia diesel.
Școala Duală Bosch: sursă de tehnicieni specializaţi
Bosch a dezvoltat la Blaj un parteneriat pentru Școala Duală cu Liceul Tehnologic „Timotei Cipariu” din localitate. Trei noi grupe de elevi de clasa a IX-a au început, în această toamnă, cursurile în regim de școală duală pentru specializările de sculer matrițer, mecanic în industrie şi utilaje de prelucrări mecanice, dar și electrician constructor și instalații în industrie. Fabrica Bosch din Blaj oferă elevilor înscrişi în programul de învățământ dual o gamă largă de beneficii, cum ar fi acces la servicii medicale, masa de prânz asigurată, transport gratuit, echipament de lucru, rechizite, prioritate la angajare și posibilitatea de a-şi continua studiile în cazul în care doresc să obţină diploma de bacalaureat. Elevii beneficiază de o bursă dublă care presupune, alături de contribuția statului, şi contribuția companiei. Adițional, Bosch se angajează să doteze atelierele cu echipamentele necesare pentru ca elevii să beneficieze de cea mai bună pregătire tehnică.