Consiliul Naţional al IMM-urilor din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila și Patronatul Oamenilor de Afaceri din Brăila, a organizat astăzi,  31 mai, cea de-a 26-a ediţie a

 

Anul acesta evenimentul a fost realizat în Brăila, orașul care a câștigat anul trecut tilul de “Capitala Antreprenoriatului Românesc” întrucât s-a remarcat printr-o viziune antreprenorială și un plan de acțiune orientat spre dezvoltarea mediului de afaceri local.

 

Astfel, evenimentul a creat cadrul unor dezbateri care au abordat subiecte precum necesitatea accesării fonduri europene și dezvoltarea investițiilor locale și antreprenoriatului, importanța educației antreprenoriale și a educației duale sau modalitățile de utilizare a comunicării și mediei în promovarea afacerii și motivarea angajaților.

 

În cadrul evenimentului, în prim plan ca speakeri, au fost reprezentanți ai mediului de afaceri din Brăila, antreprenori care au împărtășit modele de bună practică pentru dezvoltarea afacerilor. Pentru a crea întregul ecosistem, acestora  li s-au alăturat: reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, reprezentanți ai  CNIPMMR din toate regiunile țării, precum și oameni de succes din diferite domenii.

 

În cadrul deschiderii evenimentului, Florin Jianu a menționat: “Întrucât am ocazia să mă adresez administrației publice, aș avea 3 sugestii pe care să le fac:

  1. În primul rând ați menționat colaborarea cu Patronatul Oamenilor de Afaceri din Brăila, cred, domnule primar, că e momentul să inițiați un consiliu consultativ al mediului de afaceri, printr-o procedură publică și să-i alegeți pe cei mai buni, pe oamenii care vor să se implice în comunitate și alături de care să gândiți proiecte pentru Brăila.
  2. Cred că trebuie să țineți tinerii acasă, în acest moment, tinerilor trebuie să le dăm o perspectivă, să le arătăm niște lucruri conforme cu preocupările lor. Noi am avut deja o discuție preliminară și am ajuns la concluzia că avem resurse pentru a iniția programe locale de susținere a antreprenoriatului, nu neapărat numai pentru tineri. Astfel, trebuie să subliniem aici inițierea unui program: ”Brăila Start-Up City”!
  3. De a susține internaționalizarea afacerilor locale. Există târguri internaționale, există evenimente de atragere de investiții, de promovare a exporturilor, nimic nu vă împiedică, ca la nivel local să inițiați un stand al Brăilei, să mergeți cu oamenii de afaceri la astfel de evenimente și încet-încet, să-i promovați pe cei locali și să mai atrageți și alte investiții din străinătate pentru că bunăstarea înseamnă, de fapt, valoare adăugată.”

În plus, domnul Viorel Marian Dragomir, primarul Municipiului Brăila, a menționat: ”Premiul primit de Primăria Brăila pentru susținerea antreprenoriatului se datorează mediului de afaceri din Brăila. În anul 2018, în Brăila, au fost create 4.095 de noi locuri de muncă iar în anul 2019, dezvoltarea continuă cu deschiderea unei fabrici de corpuri de iluminat. La acest eveniment, administrația locală a vorbit mai puțin pentru ca oamenii de afaceri din Brăila să prezinte modelul lor de succes. Mulțumesc fiecărui antreprenor pentru implicarea în dezvoltarea societății proprii și a comunității locale”.

 

Partenerii evenimentului au fost: BCR, CEC Bank și Sodexo.

Partenerul exclusiv al CNIPMMR în domeniul asigurărilor a fost Groupama Asigurări.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here