Staţiunea Albac din Munţii Apuseni este în aceste zile capitala turismului rural românesc găzduind Târgul Naţional de Turism Rural, unicul târg de acest gen din România. Evenimentul expoziţional a fost deschis oficial, sâmbătă, şi reuneşte ofertele a zeci de zone rurale cu potenţial turistic din întreaga ţară. Realizat în acest an într-un nou concept, târgul este cel mai important instrument de promovare a turismului rural românesc şi reuneşte cererea şi oferta din domeniu respectiv consilii judeţene, staţiuni turistice rurale, pensiuni, agenţii de turism dar şi jurnalişti specializaţi în turism. Oferta turistică este întregită de zestrea culturală, folclorică, gastronomică şi etnografică a zonelor
participante.
Târgul Naţional de Turism Rural a fost deschis oficial, sâmbătă, în staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni fiind unicul târg de turism din România. Târgul a început încă de vineri când reprezentanţii agenţiilor de turism participante au fost provocate la un info-trip în care au parcurs un circuit turistic complex. Participanţii au început vizitele în Alba Iulia, loc încărcat de istorie şi spiritualitate românească, au continuat apoi pe „drumul vinului” unde au degustat vinurile de Cimbrud la Casa Domeniile Vinului
, s-au bucurat de frumuseţea arhitecturii unice a satului Rimetea, iar în final s-au încărcat de spiritualitate la Mânăstirea Lupşa.
Ediţia din acest an a Târgului Naţional de Turism Rural a fost deschisă oficial, sâmbătă, la ora 10,00, de sunetul unic al tulnicelor, instrument simbolic al Munţilor Apuseni. Participanţii au fost apoi invitaţi să vadă oferta zonelor turistice prezente la târg dar şi ateliere de meşteşuguri populare şi de gastronomie tradiţională amenajate special în zona expoziţională. În acelaşi timp a fost realizat şi vernisajul unei expoziţii de artă fotografică cu instantanee realizate de clasa de arte vizuale a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, coordonată de Vasile Sârb. Reprezentanţii agenţiilor de turism au fost apoi provocaţi şi sâmbătă la un nou info-trip de această dată în zona Munţilor Apuseni.
La ora 15,00 a avut loc vizionarea filmului „Mon
ografia etnografică a comunei Albac”, iar de la ora 16,00 a avut loc prima ediţie a Concursului de interpretare la tulnic „In memoriam Elena Pogan”, în care au evoluat şi ansamblurile folclorice din Unirea, „Brădeana” din Sohodol şi „Arieşul” din Câmpeni.
În premieră în acest an, Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac cuprinde şi un concurs inedit, „Comoara ascunsă din staţiunea turistică Albac”, la care participă zeci de membri ai cluburilor de orientare turistică din ţară.
La ora 17,00 a avut loc la sediul Primăriei comunei Albac, conferinţa naţională „Turismul rural românesc – tradiţie şi modernitate” în care au fost dezbătute strategiile naţionale şi regionale pentru dezvoltarea turismului rural, legislaţia în domeniu dar au fost prezentate şi exemple de bune practici din turism.
Seara s-a încheiat cu un concert de muzică folk în care au evoluat Ionel Eremia şi Mădălina Amon, Grupul „Primavera” al Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, iar momentul cel mai aşteptat a fost recitalul Trupei Talisman, invitat special fiind naistul Nicolae Voiculeţ, Ambasador al Turismului Rural Românesc. Petrecerea a durat până târziu în noapte cu un foc de tabără şi focuri de artificii.
„În fiecare an îi primim cu braţele deschise şi cu ospitalitatea moţească pe toţi cei care vin la Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac. Ne bucurăm că localitatea noastră găzduieşte cel mai important eveniment de promovare a turismului rural din România şi sperăm că împreună vom reuşi să arătăm cât de frumoase şi primitoare sunt comunităţile noastre rurale. Importanţa acestui târg este demonstrată prin faptul că în cei 13 ani de când este organizat turismul în zonă s-a dezvoltat şi a crescut simţitor numărul de turişti” a spus primarul staţiunii turistice Albac, Tiberiu Todea.
„De 13 ani încercăm să promovăm această formă de turism nu numai din judeţul Alba şi din Transilvania ci din întreaga ţară. Vrem să arăt
ăm tuturor cât de variată şi de atractivă este oferta pe care mediul rural o oferă turiştilor. De 13 ani turismul rural şi judeţul Alba se dezvoltă, însă vrem să ne dezvoltăm împreună cu partenerii noştri din alte zone rurale cu potenţial turistic. Lucrând împreună putem învăţa unii de la alţii şi totodată putem să ne implicăm pentru a avea o lege a turismului care să ne ajute să dezvoltăm turismul rural. Cred însă că pentru a transforma turismul rural într-o ramură economică importantă pentru comunităţile noastre trebuie să fim extrem de atenţi la calitate. Este mult de lucru dar cred că este timpul să fim foarte atenţi la calitate pentru că oamenii sunt din ce în ce mai pretenţioşi şi e normal să fie aşa. Trebuie să promovăm turismul rural împreună cu etnografia, gastronomia, folclorul şi tradiţiile noastre autentice dar totodată trebuie să fim atenţi la calitate şi să pregătim profesional pe cei care lucrează în turism. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac tocmai acest lucru îşi doreşte: să ne unească astfel încât să lucrăm împreună de dezvoltarea turismului rural şi creşterea calităţii”, a spus Ion Dumitrel, preşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Staţiunea turistică Albac din Munţii Apuseni este la sfârşitul acestei săptămâni capitala turismului rural românesc găzduind o nouă ediţie a Târgului Naţional de Turism Rural– unicul târg de turism rural din România.
Târgul se desfăşoară în perioada 1 – 3 septembrie
şi este un eveniment amplu care reuneşte cererea şi oferta din domeniul turismului rural românesc. La ediţia din acest an a târgului sunt promovate oferte turistice din zeci de zone sau localităţi rurale din România acestea fiind reprezentate de consilii judeţene, primării sau operatori din turism. Invitația de participare a fost transmisă tuturor consiliilor județene din România. Dintre acestea 14 au răspuns invitației și au delegat reprezentanți ai turismului rural din județul respectiv, iar alte 10 consilii județene și-au arătat interesul de a participa la ediția de anul următor. Pe lângă aceştia la târg participă şi câteva zeci de reprezentanţi ai unor agenţii de turism din ţară care au în ofertele lor pachete de turism rural. Imaginea târgului va fi întregită de cei peste 40 de meşteri populari care îşi vor prezenta munca ridicată la nivel de artă dar şi de specialiştii în gastronomie tradiţională care vor face pentru participanţi demonstraţii gastronomice explicând şi arătând cum se prepară mâncărurile gustoase care atrag turiştii în satele româneşti.
Ziua de duminică este dedicată gastronomiei, meşteşugurilor tradiţionale şi folclorului, iar organizatorii au pregătit demonstraţii gastronomice, demonstraţii de măiestrie meşteşugărească realizate de meşteri populari, o paradă a portului popular autentic şi un spectacol de folclor. Ineditul zilei va fi dat de concursul „Vânătoare fără arme”, organizat în premieră, în cadrul căruia vânătorii înscrişi vor trebui să îşi demonstreze iscusinţa fără să folosească armele obişnuite vânătorii. Reprezentanţii agenţiilor de turism vor fi provocaţi şi duminică la un nou info-trip de această dată în zona Munţilor Apuseni, totul concentrându-se de această dată pe vizitarea unor obiective turistice spectaculoase precum Cascada Pişoaia, Dealul cu Melci, ambele rezervaţii protejate, sa
u Muzeul Memorial „Avram Iancu”.
Târgul se va încheia, duminică seara, cu un spectacol folcloric extraordinar în care vor evolua ansamblurile folclorice: „Dor Teiuşan” din Teiuş, ,,Floare de Colţ” din Galda de Jos, ,,Vinţana” din Vinţu de Jos, alături de care vor evolua şi interpreţii Floarea Livia Alexandra şi Alexandra Vădan. Spectacolul va continua apoi cu Ansamblul Folcloric „Augustin Bena” al Judeţului Alba, alături de interpreţii Cătălin Haşa, Roxana Reche, Nicolae Tuhuţ, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Nicolae Plută, Cornel Borza, Ioana Breda Morar, Leontina Fărcaş şi Marinela Baba. Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Alexandru Pal.
Târgul Naţional de Turism Rural Albac – cel mai important târg de turism rural din România
Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este unicul târg de turism rural din România. Evenimentul, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba şi Primăria Albac, iar partenerul oficial al târgului este Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural Filiala Alba. Târgul Naţional de Turism Rural de la Albac este o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba.