- Orașele în care se găsesc cu ușurință locuri de parcare: Alexandria, Râmnicu Vâlcea și Drobeta-Turnu Severin
- București – orașul în care rezidenții întâmpină cele mai mari dificultăți în găsirea locurilor de parcare
15 aprilie 2024
Alexandria, Râmnicu Vâlcea și Drobeta-Turnu Severin sunt orașele din România în care rezidenții au votat că găsesc cu ușurință locuri de parcare. La polul opus, București, Cluj-Napoca și Constanța sunt orașele în care se găsesc mai greu locuri de parcare. Datele sunt obținute din „Vocea Cartierelor”, a doua etapă de dezvoltare a indicelui T.R.A.I., realizat de Storia – platforma cu anunțuri imobiliare lansată de OLX. Românii care accesează trai.storia.ro vor găsi atât date obiective, prezentate în secțiunea T.R.A.I., care măsoară o serie de factori cheie precum traficul, reperele, aerul și prețurile imobilelor, cât și date subiective, prezentate în cadrul secțiunii „Vocea Cartierelor” și obținute de la locuitorii din zonele evaluate. Analiza cuprinde nivelul de dificultate cu care locuitorii găsesc locuri de parcare în zonele în care locuiesc, iar datele prezentate se interpretează astfel: cu cât scorul este mai aproape de 100, cu atât este mai ușor să găsești un loc de parcare.
Percepția locuitorilor privind accesibilitatea parcărilor în Capitală
Zonele din București în care locuitorii găsesc cu ușurință locuri de parcare sunt: Chitila (61,6 puncte), 23 August (61,4) și Străulești (56,3), urmate de 1 Decembrie 1918 (56,2) și Văcărești (55,4). La polul opus, printre cartierele în care locuitorii găsesc mai greu locuri de parcare se numără Obor (22,4 puncte), Tei (21) și Romană (20,4). Cele două cartiere în care locuitorilor din Capitală le este cel mai dificil să parcheze sunt Iancului (19,3) și Calea Victoriei (14,7).
Care sunt orașele în care românii găsesc mai ușor locuri de parcare
Orașul Alexandria se află pe primul loc în topul „Vocea Cartierelor”, cu un scor de 57,8 puncte, urmat de Râmnicu Vâlcea (57,7 puncte) și Drobeta-Turnu Severin (55,9). De asemenea, cu scoruri apropiate se încadrează în top și orașele Botoșani (55,5), Arad (55,5), Satu Mare (55,2), Giurgiu (55,2), Călărași (54,8), Bistrița-Năsăud (54,4) și Vaslui (54,2) – acestea fiind cele 10 orașe care au obținut cele mai mari scoruri din top până în luna martie 2024, conform părerilor obținute de la persoanele care locuiesc în aceste orașe.
În schimb, Bucureștiul este orașul în care rezidenții întâmpină cele mai mari dificultăți în găsirea locurilor de parcare, obținând un punctaj de 39,1. Capitala este urmată în top de orașe mari precum Cluj-Napoca (39,9), Constanța (41,8) și Iași (43). Alte orașe în care locuitorii consideră că găsesc cu dificultate locuri de parcare sunt: Ploiești (45), Zalău (45,2), Tulcea (45,4), Galați (45,9), Târgu Mureș (45,9) și Sfântu Gheorghe (46,1).
Care sunt cartierele în care românii găsesc mai ușor locuri de parcare
Cartierul Stupini din Brașov a obținut cel mai mare scor la accesibilitatea parcărilor – cu 77 de puncte și este urmat în top de cartierele Nicolae Grigorescu din Oradea (75,8) și Gai din Arad (75). De asemenea, cu scoruri apropiate se încadrează în top și cartierele Zona Soarelui – Timișoara (74,7), Bărăbanț – Alba Iulia (73,3), Universității – Oradea (73), Trei Insule – Arad (68,7), Dealuri Oradea (68,4), Grădiște – Arad (68,4) și 14 Mai din Satu Mare (68) – acestea fiind cele 10 cartiere din România care au obținut cele mai mari scoruri din top până în luna martie 2024, conform părerilor obținute de la persoanele care locuiesc în aceste zone.
Cele patru zone din țară unde este cel mai dificil să găsești locuri de parcare se află toate în București: Calea Victoriei (14,7 puncte), Iancului (19,3), Romană (20,4) și Tei (21). Cartierele din Capitală sunt urmate de Centrul Istoric din Brașov (21,1) și ICIL – Constanța (21,7). Alte cartiere în care locuitorii găsesc cu greu locuri de parcare sunt Obor – București (22,4), Cetate – Timișoara (22,7), Bulevardul Chișinău (24,7) și Lujerului (25) din Capitală.
Orașele și cartierele care apar pe platforma trai.storia.ro la secțiunea „Vocea Cartierelor” au fost selectate pe baza numărului respondenților din acele zone care au completat chestionarul de evaluare. Cu cât se obțin peste 50 de răspunsuri pentru fiecare zonă în parte, cu atât cresc șansele ca respectivele cartiere și orașe să fie incluse mai rapid în topul „Vocea Cartierelor”, care este în continuă actualizare. Așadar, dacă unele cartiere și orașe nu se regăsesc pe platformă, înseamnă că încă se colectează răspunsuri de la locuitorii din acele zone.
***
Despre Storia
Storia e platforma de imobiliare lansată de OLX care își propune să aducă mai multă claritate pe piața imobiliară. E locul unde mii de proprietari, agenți imobiliari și dezvoltatori își prezintă ofertele. Storia își propune să îi sprijine pe cei care caută locuința potrivită, oferind instrumente și informații valoroase despre piața imobiliară, cu scopul de a-i ajuta să ia decizii informate. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de creditare.
Despre T.R.A.I. – Vocea Cartierelor
În 2022, Storia a lansat indexul T.R.A.I., o inițiativă care oferă informații despre traiul în cartierele din România, măsurând standardul de viață, dincolo de cei 4 pereți ai casei. T.R.A.I. preia date relevante de la specialiști, precum nivelul de poluare a aerului, intensitatea traficului, densitatea punctelor de interes și costul mediu pe metru pătrat al imobiliarelor, oferind o viziune de ansamblu asupra bunăstării fiecărui cartier în parte. În 2024, indexul a fost actualizat cu secțiunea „Vocea Cartierelor” în care sunt integrate date subiective despre cartiere, obținute direct de la locuitorii din fiecare zonă evaluată.
Platforma oferă utilizatorilor noi funcții prin care pot primi date personalizate, pot filtra datele în funcție de criteriile de evaluare care îi interesează cel mai mult și pot inclusiv să compare cartierele între ele, pentru a observa care scorează cel mai bine la criteriile alese de ei. Platforma T.R.A.I. este într-o continuă actualizare, astfel că toți românii care doresc să-și evalueze cartierele în care locuiesc pot completa chestionarul de pe trai.storia.ro/chestionar/. În acest fel, indexul va fi actualizat atât cu datele noi despre cartierele și orașele prezente deja pe platformă, dar și cu date legate de cartiere sau orașe care încă nu se regăsesc pe platformă, după ce se va acumula numărul minim de răspunsuri per zonă.