Anul 2023 este plin de provocări, în condițiile în care peste jumătate dintre angajați se așteaptă la creșteri salariale curpinse între 5 și 15%, iar 58% dintre angajatori susțin că există o penurie de forță de muncă specializată, ceea ce face ca între companii să existe o concurență puternică pentru atragerea celor mai buni salariați, potrivit unui studiu al Hays România. Un studiu al bestjobs relevă că, anul trecut, angajatorii din România au postat un număr record de 420.000 de joburi, în creștere cu 16,2% față de 2022. Totuși, numărul de aplicații a scăzut cu peste 19% față de 2021. Ce pot face angajatorii aflați în căutare de angajați calificați?

Un aspect foarte important este brandul de angajator, care necesită timp și contribuția fiecărui membru al echipei. Promovarea identității și culturii organizaționale sunt esențiale pentru a atrage candidați de calitate. O marcă de angajator puternică poate face diferența în atragerea candidaților talentați. Angajatorii trebuie să aibă o abordare proactivă, adaptându-și strategiile de recrutare. Integrarea noilor angajați în organizații este crucială, pentru că strategia de recrutare este sterilă dacă procesul de integrare nu este eficient pentru a ajuta noii angajați să se adapteze rapid și să devină productivi„, a declarat Cristina Profeanu, Managing Partner și Specialist HR în agenția de recrutare cristinaprofeanu.ro.

Piața se confruntă cu o criză în creștere a forței de muncă. În multe cazuri, angajatorii sunt nevoiți să aloce mai mult timp găsirii candidaților potriviți din cauza lipsei acestora în anumite segmente, roluri sau profesii. Oamenii de HR întâmpină provocări semnificative legate de recrutare, iar vechile strategii nu mai sunt eficiente. Specialiștii vin cu o serie de sfaturi pentru cei care ȋntâmpină dificultăți ȋn a găsi angajați calificați:

  • Crearea unei strategii de recrutare care să pornească de la identificarea nevoilor organizației și a pozițiilor deschise
  • Descrierea competențelor, calificărilor, abilitaților necesare pentru a îndeplini rolurile respective
  • Identificarea și diversificarea canalelor de recrutare potrivite
  • Creșterea bugetelor dedicate canalelor de recrutare
  • Proces de selecție transparent și echitabil
  • Dialog și colaborare cu departamentele care solicită noi angajați
  • Proces de integrare rapid și eficient.

,,Simplul anunț pe platformele de recrutare tradiționale nu mai aduce rezultatele dorite, ci este necesar ca angajatorii să aloce bugete mai mari dedicate canalelor potrivite pentru atragerea de candidați. Aceste canale cuprind mai multe platforme tradiționale, social media, executive search și networking. În același timp, numărul aplicațiilor de calitate este în scădere, iar aceasta este una dintre cauzele principale ale acestei situații este durata extinsă a proceselor de recrutare”, completează Cristina Profeanu.

În ultimii ani a devenit tot mai vizibilă tendința angajatorilor de a apela la agenții de recrutare sau specialiști în domeniu, care să ȋi ajute să găsească anagjații potriviți. Compania de recrutare a Cristinei Profeanu se concentrează doar pe recrutarea de ,,white collars”, adică personal calificat, cu studii superioare.

***********************************************************************************************
Descrierea companiei:
Agenția de recrutare cristinaprofeanu.ro recrutează și selectează candidații în vederea angajării, oferă coaching de carieră pentru candidații care vor reconversie profesională sau sunt la început de drum, organizează workshop-uri de comunicare specifică mediului de business.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here