Începând din 2020, acțiunile Disney au subperformat în raport cu piața în ansamblu, scăzând cu aproximativ 37% până în prezent. În același interval de timp, indicele S&P 500 – cel care măsoară performanța celor mai mari companii listate în SUA – a avansat cu aproximativ 29%. Chiar și așa, Disney rămâne cea mai mare companie de media și divertisment din lume după capitalizarea bursieră.

 

Potrivit lui  Radu Puiu, analist financiar al XTB România, compania a traversat o perioadă de trei ani deosebit de dificilă, marcată de închiderea aproape totală a parcurilor sale în prima parte a pandemiei și de schimbări masive la nivel de management. „Raportul financiar al Walt Disney arată o scădere surprinzătoare a abonaților la streaming, fapt care a accentuat îngrijorarea că firma de media și divertisment ar putea sacrifica creșterea în încercarea de a opri pierderile. Compania păstrează totuși câțiva ași în mânecă”, consideră Radu Puiu.

 

În al doilea trimestru de raportare (închis la 1 aprilie 2023), Disney+ a pierdut aproximativ 4 milioane de abonați, în comparație cu estimările care arătau o creștere netă de 1,3 milioane. Compania a transmis că acest trend negativ s-ar putea extinde până în trimestrul curent.

 

Pierderile au fost cauzate de ieșiri în masă din oferta Disney+ Hotstar, axată pe Asia de Sud, după ce a pierdut drepturile de streaming ale meciurilor de cricket din Premier League din India. De asemenea, Disney+ a pierdut aproximativ 300 de mii de clienți în SUA și Canada, după ce a majorat prețurile abonamentului.

 

Disney+ cu reclame: o sursă de venituri promițătoare

 

Strategia Disney+ a fost de a-și limita pierderile ca urmare a creșterii prețurilor și a unui management mai bun al costurilor, nu datorită câștigului de abonați. Pierderile operaționale la unitatea de streaming s-au redus cu 400 de milioane de dolari în intervalul ianuarie – martie 2023 față de cele trei luni precedente, ajutate de o creștere a prețurilor în decembrie anul trecut, în SUA și Canada.

 

Disney a lansat o variantă Disney+ cu reclame în SUA la aproximativ o lună după Netflix și până acum merge foarte bine. Conducerea a declarat că varianta cu reclame are potențialul de a genera mai multe venituri per abonat decât varianta fără. Ca atare, intenționează să majoreze din nou prețul abonamentului care exclude reclamele, la sfârșitul acestui an, pentru a aduce mai mulți consumatori către varianta cu publicitate. De asemenea, în acest an, va extinde abonamentul cu reclame și în Europa.

 

Serviciile de publicitate au continuat totuși să reprezinte și o slăbiciune, dar această situație este prezentă și în rândul concurenților. Companiile au redus din cheltuielile pe publicitate, în încercarea de optimizare a costurilor într-un context economic dificil.

 

Totuși, trebuie subliniat că dificultățile din spațiul de streaming au fost dificil de navigat în ultimele trimestre, deoarece cheltuielile au crescut, iar consumatorii devin mai atenți la  cheltuielile lor.

 

Punct forte: restabilirea dividendului suspendat

 

Un aspect pozitiv în urma raportului este restabilirea dividendului, care a fost suspendat în urmă cu câțiva ani, pentru a ajuta la acoperirea pierderilor operaționale în timpul pandemiei. CEO-ul Disney a declarat în februarie că managementul intenționează să solicite Consiliului de Administrație să reintroducă dividendul până la sfârșitul anului calendaristic 2023. Astfel, analiștii JPMorgan se așteaptă ca dividendul să fie de 1 dolar pe acțiune anual, ceea ce ar ridica randamentul dividendelor la puțin peste 1% din prețul actual al acțiunii, de 92,76 dolari.

 

O latură favorabilă este reprezentată de diviziile de parcuri, experiențe și produse, care au înregistrat o creștere cu 17% a veniturilor, la 7,7 miliarde de dolari, în ultimul trimestru (ianuarie – martie). Aproximativ 5,5 miliarde de dolari din aceste venituri au provenit din locațiile parcurilor tematice. Compania a spus că oaspeții au petrecut mai mult timp și au cheltuit mai mulți bani vizitând parcurile, hotelurile și croazierele sale, atât pe plan intern, cât și internațional. Activitatea de croazieră, în special, a înregistrat o creștere a numărului de zile rezervate de pasageri.

 

În 2022, Compania Walt Disney a generat venituri totale de 8,68 miliarde de dolari în Europa, dar cea mai mare regiune a companiei a fost America, care a generat venituri de aproximativ 68,22 miliarde de dolari. Veniturile totale ale companiei, în 2022, s-au ridicat la 82,7 miliarde de dolari.

 

„Pentru a rezuma, valoarea mărcilor Disney, catalizatorii în publicitate și reluarea dividendului sunt puncte forte ale companiei, care ar putea atrage atenția investitorilor. În timp ce piața este imprevizibilă pe termen scurt, compania are perspective solide pe termen lung și un plan care pare bine pus la punct. În prezent, piața pare prea preocupată de scăderea numărului de abonați Disney+, în ciuda rezultatelor financiare puternice pe care Walt Disney le-a publicat”, subliniază analistul XTB România.

 

Potrivit lui Radu Puiu, provocarea reprezentată de extinderea numărului de abonați se va ajusta de la sine, pe măsură ce Disney se reorientează asupra conținutului care generează abonați de mare valoare, iar consumatorii „digeră” creșterile de preț. În același timp, afacerea de streaming își îmbunătățește profitabilitatea, rețelele liniare (canale de cablu și broadcast) se descurcă într-o perioadă dificilă, iar parcurile înregistrează rezultate excelente. În acest context, ar putea fi prematur să credem că „magia Disney a dispărut”.

 

Despre XTB:

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2005, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 657.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.700 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pe Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.

 

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 79% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here