• Proiectele de eficiență energetică au redus cu peste 195.000 tone emisiile de CO2 – echivalente cu puterea de absorbție a peste 7,5 miloane copaci sau aprox. de 40 ori suprafața pădurii Băneasa;
  • Consumul de energie pentru iluminat, încălzire, apă caldă a scăzut cu aprox. 44% într-un an pentru peste 100.000 de apartamente;
  • Investiții gestionate în valoare de peste 800 milioane Euro;

 

București, 22 martie 2023 – TUD Group, unul dintre cele mai mari grupuri de companii independente locale de consultanță financiară, soluții informatice și consultanță tehnică, anunță inițiativa Investiții într-un viitor curat – primul manual de bune practici în domeniul reabilitării și creșterii eficienței energetice a clădirilor publice și rezidențiale.

În cei peste 15 ani de activitate, TUD Group a fost implicat activ în procesul de eficientizare energetică pentru 1.682 de asociații de proprietari, dar și a 20 clădiri de învățământ, din care 12 unități deja existente și 8 unități nou construite la standardul nZEB (nearly zero energy building). Astfel, prin proiectele dezvoltate, grupul a reușit să identifice soluțiile tehnice optime pentru reducerea consumului de energie pentru încălzire, răcire, ventilare mecanică, apă caldă de consum și iluminat cu 817.319 MWh/an, coroborat cu reducerea emisiilor de CO2 cu 195.844 tone/an. Valoarea totală a investițiilor (reprezentând construcție, montaj și echipamente) în proiectele de eficientizare energetică din portofoliul TUD Group a fost de peste 800 milioane de euro.

Pornind de la proiectele realizate, TUD Group lansează un demers colaborativ de realizare a unui manual de bune practici, la care sunt invitați să contribuie experți, companii și autorități, deopotrivă. Astfel, grupul își propune să fructifice experiența acumulată și portofoliul dezvoltat în cei peste 15 ani de activitate în domeniu, realizând un material atotcuprinzător.

Despre acest demers, Raluca Teodosiu, coordonatoarea departamentului de Eficiență Energetică TUD Group, a declarat:

,,Proiectele la care am contribuit au condus la o scădere cu aprox. 44% a consumului de energie și, mai mult, ar fi fost nevoie de minimum 40 de ori suprafața pădurii Băneasa pentru a neutraliza nivelul de emisii CO2 cauzate de consumul energetic al clădirilor înainte de reabilitare. Acesta este impactul real și imediat al unui proiect de reabilitare – mai mult aer nepoluat și facturi substanțial mai mici. Tocmai de aceea, suntem bucuroși să anunțăm această inițiativă colaborativă născută din experiența acumulată de echipa noastră și care sperăm să reunească în jurul ei un număr cât mai mare de experți și instituții, deopotrivă publice și private”.

Manualul ,,Eficiență energetică – Investiții publice” urmează să constituie o analiză detaliată despre evoluația consumurilor, dar și a calității lucrărilor de reabilitare și eficientizare energetică în ultimii ani și să ofere ghidajul corect autorităților publice locale ce doresc să investească și să dezvolte proiecte de reabilitare termică pentru comunitățile lor.

Mai mult decât atât, un element important al manualului va fi ghidul de calitate testat și constant îmbunătățit de experții TUD Group, ghid care a devenit o referință în majoritatea proiectelor de creștere a eficienței energetice din București – și care urmărește cele mai recente recomandări ale instituțiilor financiare internaționale cu privire la construcțiile eficiente.

Structurat în cinci părți, acesta urmează să prezinte informații utile despre:

  1. Contextul legislativ;
  2. Situația existentă: numărul de clădiri reabilitate, reducerea consumurilor, reducerea emisiilor de CO2, eficientizarea costurilor, energia curată;
  3. Etapele care duc la realizarea unui proiect de succes: inventarierea, strategia, pregătirea procedurilor, procedura de recepție, monitorizarea (garanția);
  4. Finanțarea: condiții, surse, constrângeri;
  5. Lecțiile învățate: gruparea clădirilor, derularea procedurilor, urmărirea contractelor, rezultatele, supravegherea garanției.

 

Invitația de a contribui la realizarea manualului este deschisă tuturor experților și instituțiilor cu experiență în domeniul eficientizării energetice a clădirilor publice și rezidențiale.

 

Despre TUD Group

TUD Group este unul dintre cele mai mari grupuri de companii independente din România ce oferă o gamă completă și complexă de servicii de consultanță financiară, soluții informatice și consultanță tehnică de specialitate.

În cei 15 ani de existență, TUD Group a colaborat cu autorități publice locale și companii private care au dorit să dezvolte proiecte ambițioase, generând astfel schimbări pozitive. În portofoliul TUD Group se regăsesc parteneriate dezvoltate cu peste 15 instituții bancare (locale și internaționale) și peste 20 de autorități publice locale sau entități private. De-a lungul anilor, grupul a atras finanțări de peste 5,5 miliarde lei de pe piața locală și a contribuit la implementarea de proiecte în valoare de peste 1,3 miliarde de euro, cu finanțare de la instituțiile financiare internaționale precum Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here