Costurile ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost subestimate de către o parte dintre votanți la referendumul din 2016. ,,Lipsa anumitor produse, inclusiv alimente de bază, întârzierile în livrare și costurile ridicate care au redus productivitatea în industrie, precum și deficitul accentuat al forței de muncă în sectoare economice importante (producție, construcții, servicii) sunt doar câteva dintre efectele separării de blocul european”, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe burse internaționale.
Una dintre consecințele Brexit-ului asupra economiei britanice, în special asupra celei londoneze, este migrarea unei părți a afacerilor și angajaților din domeniul financiar spre alte capitale europene. Pe lângă efectele directe există și unele colaterale, respectiv locurile de muncă susținute de slujbele acum relocate, consumul de produse și servicii care nu se mai realizează în Londra, pierderile de taxe și de atractivitate economică. Toate acestea se adaugă unei facturi oficiale deja piperate.
Iar acum, o nouă lovitură simbolică vine pentru bursa din Londra, care a pierdut listarea companiei locale ARM în favoarea New York-ului.
Compania britanică a fost prezentă pe bursa londoneză până în 2016, când a fost cumpărată de grupul de tehnologie și investiții Softbank cu 32 de miliarde de dolari.
Patru ani mai târziu, Nvidia a dorit să cumpere ARM cu 40 de miliarde de dolari. Planul a fost însă blocat în urma unor proteste din industrie, îngrijorată de puterea cumulată a entităților în fixarea prețurilor și limitarea accesului altora în piață, temeri validate și de autoritățile de reglementare.
În februarie anul trecut, Nvidia a anunțat că renunță la achiziție, iar Softbank a păstrat avansul deja plătit, de 1,25 miliarde de dolari.
ARM este relevantă în contextul competiției globale pentru tehnologie de vârf, având o poziție esențială în arhitectura tehnologiei moderne. Competitor al Intel și AMD, compania britanică dezvoltă planurile după care sunt realizate microprocesoare folosite la scară largă în telefoane mobile și alte echipamente.
Tot ARM a proiectat și arhitectura system-on-a-chip folosită în noile procesoare seria M a Apple. O estimare a firmei Canalys arată o cotă de 30% din piața de PC-uri pentru produsele firmei, precum și jumătate din piața procesoarelor folosite în servicii de cloud.
Fiind concentrată pe design, ARM poate livra direct planurile sale – fie pentru construirea fizică a cipurilor, fie pentru îmbunătățirea lor prin proiectare suplimentară – unei varietăți largi de producători de echipamente, fără teama că ar intra în competiție cu acești producători.
Multe cipuri sunt produse în Taiwan de către TSMC. Firma britanică este importantă pentru că reprezintă unul dintre puținele nume din tehnologie cu amprentă globală situate de partea estică a Atlanticului.
Migrarea către alte burse, valabilă pentru tot mai multe companii
Prin pierderea unui nume de prestigiu ca ARM, bursa londoneză pierde atât venituri din tranzacționare, cât și capital de imagine. Iar acesta nu este singurul emitent care alege o altă bursă decât London Stock Exchange (LSE). CRH, gigantul din industria cimentului, a anunțat că va selecta bursa din New York drept listare primară, în detrimentul londonezilor.
CRH, care avea până acum listarea secundară în Dublin, va păstra sediul corporativ, inclusiv din motive fiscale, în Irlanda. CRH deține în România două fabrici de ciment și companiile de materiale de construcții Elpreco și Ferrobeton.
Gigantul minier BHP și-a setat, la rândul său, piața bursieră primară în afara Regatului Unit, respectiv în Australia. Alte companii, printre care și Ascential, plănuiesc o divizare și listarea noii entități în SUA. Ferguson este o companie din domeniul instalațiilor care și-a mutat, de asemenea, operațiunile pe piața bursieră în principal în SUA.
Poziția bursei britanice, potrivit capitalizării raportate la PIB, s-a diminuat față de alte piețe, coborând recent sub 100%, față de peste 150% pentru SUA, și peste 125% pentru Franța și Canada.
Între 2009 și 2013, LSE era pe primul loc în acest grup și s-a menținut aproape de vârful ocupat de SUA aproape 2 ani după Brexit, într-o perioadă de negocieri, pentru a stabili relațiile viitoare cu blocul european. Migrarea businessului spre alte burse, fie din Europa, fie de peste Ocean, a erodat poziția sa în clasament.
,,Trendul pare a fi unul de durată, iar cifrele sunt și mai grăitoare, dacă ne raportăm la repere mai îndepărtate. Capitalizarea a scăzut la aproximativ 3 trilioane de dolari echivalent anul acesta, de la 4,3 trilioane în 2007, anul de dinaintea crizei financiare. Aceasta înseamnă un minus de 30%, comparativ cu o dublare a capitalizării burselor din SUA la peste 43 de trilioane de dolari”, explică analistul XTB.
Firmele sunt atrase de abundența de capital din SUA, care le oferă lichiditate mai bună acțiunilor și evaluări mai ridicate, în special în tehnologie.
Pierderea ARM, reprezentantă a „noii economii”, este cu atât mai importantă cu cât profilul pieței britanice, dominate de bănci și companii din domeniul materiilor prime și al petrolului, este specific mai degrabă „vechii economii”, una mai puțin dinamică în perspectivă îndelungată.
Totuși, tabloul nu este cu totul cenușiu: tocmai această structură a pieței a permis bursei britanice să supra-performeze cu aproape 14 puncte procentuale indicele S&P500. În perioada de după 24 februarie 2022, FTSE100 a avansat cu 6,6%, în timp ce S&P500 a pierdut 5,3%. Recuperarea FTSE a venit în special în ultimele luni.
O parte dintre pierderile Londrei au fost câștigul Europei. Acest lucru s-a reflectat vizibil atât în relocarea de slujbe din industria financiară spre Frankfurt, Amsterdam, Paris sau Milano, cât și în dinamica valorii totale a companiilor listate.
Franța a depășit Marea Britanie din perspectiva capitalizării, ajutată de creșterile masive înregistrate de companii din segmentul de lux, precum LVMH sau Hermes. Pe de altă parte, însă, rămâne în urmă în ceea ce privește volumul de tranzacționare zilnic, numărul de oferte publice inițiale și chiar și valoarea dividendelor distribuite.
Ce se anunță pentru viitor?
Pe termen scurt, migrarea ofertelor publice inițiale spre piața americană ar putea continua. Cu toate acestea, Londra va rămâne un centru financiar important, iar investitorii vor urmări propunerile de reformă la adresa prospectelor de listare, a vânzării în lipsă și a regulilor pentru rapoartele de analiză.
Pentru a schimba trendul și a readuce în Marea Britanie companii majore, dar și pentru a redesena harta capitalului, atras tot mai mult de Amsterdam, Zurich sau alte destinații (în afara SUA), ar fi nevoie de un cadru mai îndrăzneț și poate chiar de ceva greu de imaginat în prezent: o anulare a Brexit-ului.
Despre XTB:
Cu aproape 20 de ani de experiență în piețele financiare, XTB este, în prezent, unul dintre cei mai mari brokeri de instrumente derivate din lume și o companie completă de investiții listată pe Bursa de la Varșovia. XTB Group include companii reglementate de cele mai mari autorități de supraveghere din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. XTB este o companie tip fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport de excepție oferit clienților. Din 2004, XTB Group s-a extins pe 12 piețe importante din Europa, America Latină și Asia, atrăgând peste 500.000 de investitori individuali. În 2021, XTB Group a primit licențe pentru a opera în Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud. Cu platforme dezvoltate in-house și premiate la nivel global (xStation și xStation Mobile), XTB Group oferă peste 5.400 de instrumente, inclusiv acțiuni cu deținere, ETF-uri cu deținere și CFD-uri pe valută, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. În plus, prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologii de vârf pentru instituțiile financiare din întreaga lume. Pentru informații suplimentare, puteți accesa www.xtb.com/ro
Avertisment cu privire la riscuri:
Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 80% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.