București, 30 Decembrie 2022: Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a constatat prescrisă răspunderea penală în privința tuturor inculpaților trimiși în judecată. În continuare, luând act de solicitarea inculpaților privind continuarea procesului penal, a respins ca nefondat apelul declarat de P.Î.C.C.J. – D.N.A. împotriva sentinței penale a Tribunalului București – Secția I penală, menținând soluțiile de achitare dispuse în baza dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a C.p.p. – fapta nu există.

 

„La data de 20 decembrie 2018, clientul nostru, TETTAS SRL, a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, prevăzută de dispozițiile art. 255 alin. (1) C.p. 1968, cu aplicarea art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în forma anterioară Legii nr. 187/2012, cu aplicarea art. 5 C.p.” Paul Ghiban, Avocat Iordăchescu & Asociații.

 

Acuzațiile reținute în sarcina acestuia au constat în aceea că, într-o primă fază ar fi promis, iar ulterior ar fi dat suma de 857.800 Euro, unui funcționar public cu atribuții de control, în schimbul exercitării de către acesta din urmă a atribuțiilor de serviciu referitoare la încheierea unor contracte de achiziție publică și a celor referitoare la efectuarea plăților pentru produsele furnizate în baza respectivelor contracte.

 

În exercitarea dreptului la apărare, în fața instanței de fond, s-a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în forma anterioară Legii nr. 187/2012, cererea fiind admisă prin încheierea de ședință din 04.01.2021. De asemenea, în fața instanței de apel, s-a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în vederea interpretării dispozițiilor art. 6 și 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în forma anterioară Legii nr. 187/2012, cererea fiind admisă prin încheierea de ședință din 05.07.2022.

 

Echipa de avocați care a asigurat reprezentarea clientului atât în fața instanței de fond, cât și în fața instanței de apel a fost formată din Eugen Iordăchescu și Paul Ghiban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here