București, noiembrie 2022: Marile rețele de retail au înregistrat în 2021 o cifră de afaceri cumulată cu aproape 20% mai mare față de 2019, an pre-pandemic, cu 60% peste rata de creștere a consumului din ultimii doi ani (12,5%), și peste inflația cumulată din perioada 2020-2021, de 7,8%, potrivit studiului Romania Retail Snapshot, realizat de Cushman & Wakefield Echinox.
În cadrul studiului au fost analizate evoluția cifrei de afaceri pentru un număr de 110 de companii de retail din 12 domenii diferite, respectiv FMCG, Fashion, DIY, Articole Sportive, Încălțăminte, Articole pentru Copii, Bijuterii, Home & Deco, Restaurante și Cafenele, Cosmetică, Electro-IT, Magazine Specializate. Împreună cei 110 de retaileri operează pentru 6.000 de magazine, majoritatea dintre acestea funcționând în proiecte de retail de tip mall, parcuri de retail și galerii comerciale.
Evoluția cifrei de afaceri pe sectoare de activitate în 2021 comparativ cu 2020 și 2019
Sursa: Cushman & Wakefield Echinox
Companiile incluse în studiu au raportat în 2021 o cifră de afaceri cumulată de 27,5 miliarde de euro, comparativ cu 22,9 miliarde de euro în 2019 și 24,8 miliarde de euro în 2020.
Majorarea cifrei de afaceri a marilor retaileri a fost susținută atât de deschideri de noi magazine, dar și de revenirea consumului în 2021, care s-a resimțit și în magazinele fizice, în ciuda restricțiilor impuse de pandemie, dar și în rata de creștere a vânzărilor online.
Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox: „Apetitul pentru consum al românilor a determinat marii retaileri să deschidă noi magazine în ultimii doi ani, dar totodată să se concentreze și pe dezvoltarea vânzărilor online din dorința de a oferi clienților experiențe de shopping prin intermediul tuturor canalelor. Acest lucru s-a văzut în dinamica cifrelor de afaceri din 2021, și cel mai probabil va favoriza și rezultatele din 2022, în condițiile în care mare parte a retailerilor analizați în studiul nostru previzionează pentru acest an rulaje record, chiar dacă rata inflației a crescut, iar ritmul de creștere a consumului la nivel general a încetinit.”
Dintre categoriile analizate, doar operatorii de magazine de încălțăminte au înregistrat o scădere a rulajului în 2021 față de 2019, toate celelalte domenii având avansuri cuprinse între 8,4% și 39,7%, creșteri care sunt superioare ratei inflației.
Cele mai mari creșteri ale cifrei de afaceri au fost înregistrate pentru retailerii care comercializează produse Electro – IT (39,7%), DIY (26,4%), magazine specializate (petshopuri, farmacii, puncte de vânzare ziare, tutun etc) (22,9%), articole sportive (19%) și FMCG (18,1%).
Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com
Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în peste 60 de țări și venituri de 9,4 miliarde de dolari. Serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com