- Agenția a lansat o pagină web dedicată sensibilizării mediului de afaceri și a publicului general asupra problemelor de inserție pe piața muncii pe care le întâmpină mamele singure.
- Ca inițiator al proiectului și întreprindere socială, VIZIMPACT PR va contribui cu 10% din profit la proiecte care caută soluții pentru această categorie socială.
Dâmbovița, noiembrie, 2022. S-a lansat agenția de comunicare VIZIMPACT PR, întreprindere socială care își propune să susțină părinții singuri în căutarea unui loc de muncă, pornind de la o problemă socială existentă în România, respectiv nevoia părinților din familii monoparentale de a dedica timp copiilor lor și de a-și găsi locuri de muncă cu program flexibil.
Agenția pregătește lansarea unei pagini web dedicate sensibilizării mediului de afaceri și a publicului general asupra problemelor de inserție pe piața muncii pe care le întâmpină mamele singure și, de asemenea, găsirii de soluții viabile pentru această categorie socială.
Agenția dorește să promoveze o serie de beneficii pentru părinții din familii monoparentale, precum telemunca, pentru a le permite să petreacă mai mult timp cu copiii lor. Un efect secundar al muncii de acasă ar fi și limitarea poluării cu dioxid de carbon generată de transportul de la domiciliu la birou și invers. VIZIMPACT PR își propune să vină și în sprijinul angajatorilor, prin atragerea cât mai multor programe de responsabilitate socială pe această axă strategică.
„Credem că integrarea părinților din familiile monoparentale este un obiectiv major pentru sănătatea unei societăți și viitorul familiei în România și suntem dedicați să găsim cele mai bune soluții și acțiuni pentru că acest potențial să fie fructificat. Nu în ultimul rând, VIZIMPACT PR, în calitate de inițiator al acestui proiect, va contribui cu 10% din profit către susținerea acestei cauze și sperăm să inspirăm și alte companii partenere să îndrepte eforturile lor de CSR către această zonă”, a declarat Bogdan Munteanu, acționar și responsabil proiect.
Agenția își propune să răspundă misiunii sale civice identificând cazurile sociale, promovându-le povestea în mass-media partenere și să organizeze campanii de informare și conștientizare a problemelor acestei categorii, mamele singure. Printre acțiunile care fac parte din planul de integrare în muncă al agenției cea mai importantă este realizarea unor parteneriate cu organizații non-guvernamentale care sprijină femeile în criză de sarcină. Un obiectiv important îl constituie și conștientizarea problemelor acestei categorii de angajați în mediul de afaceri.
********
Despre VIZIMPACT PR
Proiectul VIZIMPACT PR este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4. Incluziunea socială și combaterea sărăciei, respectiv Muntenia-Sud. Totodată, Vizimpact PR își propune să aibă un impact social pozitiv în regiunea în care agenția este înființată și activează.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Axa prioritară 4. Incluziunea socială și combaterea sărăciei
Obiectivul specific 4.16. Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră autosustenabilă.
Titlul proiectului: Inițiativa socială în regiunea Sud-Muntenia
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. Pentru informații detaliate despre celelalte programe cofinanțate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro |