4 noiembrie 2022. Departamentul de Green and Healthy Buildings Certifications din cadrul Colliers, singura companie de consultanță imobiliară cu echipă dedicată de specialiști LEED, BREEAM, WELL, EDGE, Fitwel și Access4You, devine ESG Strategic Advisory. Colliers își completează serviciile dedicate angajamentelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG), oferind consultanță pentru calculul amprentei de carbon, în proiecte de decarbonizare „Net Zero Carbon”, de definire a strategiilor ESG în mediul construit, de evaluări și consultanță în domeniul de aplicare a Taxonomiei UE și audituri energetice. În cei 11 ani de activitate în acest segment de business, echipa de consultanță strategică ESG a Colliers a oferit consultanță în vederea certificării conform standardelor internaționale în domeniul sustenabilității pentru mai mult de 140 de proiecte din România , care totalizează aproximativ 4 milioane de metri pătrați.
„Gradul mare de incertitudine de pe piață, în special în ceea ce privește contextul legislativ (aplicabilitatea Taxonomiei UE și raportarea durabilă necesară SFDR sau CSRD), ar putea produce întârzieri în implementarea aspectelor legate de sustenabilitate. Totuși, deja mulți chiriași și-au declarat angajamentele ESG și pun mare accent pe eficiența energetică, raportarea emisiilor de carbon și certificările verzi, ceea ce se traduce printr-o presiune și asupra dezvoltatorilor și proprietarilor de imobile pentru a implementa o parte din acțiunile care îi vor ajuta să atingă aceste obiective. În viitor, proprietarii care nu se vor alinia la aceste cerințe sustenabile ale părților interesate vor avea de pierdut. Echipa ESG Strategic Advisory din cadrul Colliers, formată din profesioniști acreditați LEED, BREEAM, WELL, EDGE, Fitwel și Access4You, valorifică experiența semnificativă acumulată și îi ajută pe proprietarii de imobile să parcurgă procesele de certificare, eficient și incluziv, pentru a crea proiecte durabile care să îndeplinească obiectivele ESG astăzi și în viitor”, explică Oana Stamatin, ESG Chief Officer la Colliers în CEE și România.
Colliers este compania de consultanță imobiliară din România cu cea mai amplă experiență în segmentul certificărilor și a devenit, încă din 2008, membru activ al U.S. Green Building Council, cea mai importantă organizație de experți care are ca scop transformarea modului în care clădirile și comunitățile sunt proiectate, construite și administrate.
În cei 11 ani de activitate în domeniul sustenabilității a obținut, printre altele, titlul de WELL Enterprise Provider (WELL EP) de la International WELL Building Institute pbc™ (IWBI™) pentru a oferi o serie completă de soluții WELL. De asemenea, Colliers a fost desemnat de către Green Business Certification Inc. (GBCI) și LEED® Proven Provider™ pentru LEED for Buildings Operations + Maintenance și LEED for Interior Design and Construction Rating Systems, pentru performanță și rezultate consistente în administrarea de proiecte LEED.
Colliers este și membru al ROGBC, principala organizație care promovează responsabilitatea față de mediu și eficiența energetică în proiectarea, construcția, exploatarea și reconstrucția clădirilor din România. Echipa ESG Strategic Advisory a Colliers este formată din specialiști care dețin diverse acreditări, precum LEED AP BD+C, LEED AP ID+C, LEED AP O+M, LEED AP ND, WELL AP, BREEAM New Construction International Assessor, BREEAM In-Use International Assessor, Sites AP, Active Score AP, FitWel Ambassador, EDGE Expert sau Access4You Accredited Partner.
Despre Colliers
Colliers (NASDAQ, TSX: CIGI este unul dintre liderii globali în servicii de consultanță imobiliară și de management al investițiilor. Cu operațiuni în 63 de țări, cei 18.000 de specialiști lucrează împreună pentru a oferi consultanță de specialitate pentru clienți. Timp de peste 27 de ani, echipa noastră experimentată de management a oferit acționarilor profituri investiționale anuale de aproximativ 20%. Cu venituri anuale de 4,6 miliarde de dolari și active gestionate de 92 de miliarde de dolari, Colliers maximizează potențialul proprietăților și activelor imobiliare și accelerează succesul clienților, investitorilor și al angajaților. Pentru mai multe detalii despre Colliers accesați corporate.colliers.com, Twitter @Colliers sau LinkedIn.