Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești se reunesc în cel mai mare eveniment al pieței românești de artă din acest sezon – Licitația de Toamnă. Sunt artiștii înscriși în „Top 10 clasici peste 100.000 de euro”, reprezentativi pentru arta românească importantă, după rezultatele de piață din ultimii ani, operele cărora s-au apropiat de zona de tezaurizare odată cu ultimele mișcări ale inflației.
Astfel, arta rămâne, în continuare, una dintre formele de protecție în fața inflației, fiind o schemă de investiție pe termen lung. Cumpărarea unei opere de artă nu mai e o cheltuială, ci o investiție, care s-a dovedit a fi cea mai incitantă idee de afacere în rândul celor care caută piețe alternative sigure de plasare a banilor, dar și datorită capacității acestor piețe de a prospera în ciuda crizei. Bunurile din această piață, odată achiziționate, nu necesită administrare și asigură o foarte bună conservare a capitalului, o putere de transmisie mare în comparație cu alte bunuri de pe alte piețe. În ultimii 3 ani, românii au început să prindă din ce în ce mai mult gustul acestei metode elegante de păstrare a finanțelor. Colecționarii aleg operele semnate de artiștii de patrimoniu, marii maeștri ai artei românești, a căror valoare a fost recunoscută și se află în creștere constantă, precum Nicolae Grigorescu, Theodor Aman sau Ion Țuculescu. Însă și cei care nu dispun de un capital major își pot satisface plăcerea de a deveni colecționari, alegând opere de artă, semnate de artiștii aflați într-o continuă ascensiune, așa cum este cazul lui Corneliu Baba sau Ștefan Câlția. Mai mult, colecționarii pariază pe opere de artă de patrimoniu pentru că acestea nu pot fi replicate, iar valoarea este mai puțin volatilă și au potențialul de a-și majora valoarea în timp, fiind o formă sigură de protecție în fața inflației.
În continuare, pariurile pieței românești de artă se orientează, în această perioadă, pe investițiile de patrimoniu. Astfel, licitația din 25 octombrie, care reunește aproximativ 200 de opere de artă, reprezintă, din nou, pe timp de criză, cel mai utilizat mijloc de tezaurizare al elitelor. Cea mai valoroasă operă a Licitației de Toamnă este semnată de Theodor Aman și are prețul de pornire de 70.000 de euro. „Natură statică cu cireșe, caise și tutun” provine din colecția istorică Carmen Bușulenga-Nicolau, autoare a numeroase studii de specialitate și medic la Clinica de Pediatrie a Spitalului „Grigore Alexandrescu” în anii ’60-’70.
Pictorul național Nicolae Grigorescu este prezent în licitația din 25 octombrie cu două capodopere. „Nomazi” provine din importanta colecție istorică interbelică bucureșteană a Mariei Chihăescu, și are prețul de pornire de 50.000 de euro, iar „Ciobănaș pe valea Doftanei” pornește în licitație de la prețul de 40.000 de euro. O deosebită apariție este și cea a artistului care a deținut recordul operelor de artă adjudecate în 2021 – Ion Țuculescu. Opera „Câmp de porumb”, cu prețul de pornire de 40.000 de euro, a participat la expoziția „Roumanian Art of the 20th Century”, Royal College of Art din Londra.
Universul artistului Ștefan Câlția, tot mai râvnit de colecționari, este surprins în 3 opere de artă de mari dimensiuni. 25.000 de euro, 15.000 de euro și 7.000 de euro sunt prețurile de pornire ale operelor „Maimuța cu ochii verzi”, „Papagheno” și „Papagalul verde (Păpușăreasă)”.
Capodoperele semnate de Marii Maeștri ai Artei Românești sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță și pot fi vizitate de luni până duminică în intervalul orar 10:00-20:00. Licitația de Toamnă – Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești se va desfășura de la ora 19:00 în sala de licitații a Casei A10 by Artmark, dar și online pe platforma Artmark Live 2.0.