• 49% dintre români consideră că le va fi bine doar dacă fac totul perfect conform unui studiu derulat de psihologii proiectului Cortul Terapeutic.
  • În același timp, 26% dintre respondenți tratează nevoile altora ca pe o responsabilitate personală, drept care au tendința de a le face mereu pe plac celor din jur.
  • Studiul a fost realizat pe parcursul a 5 ani, iar datele au fost culese în cadrul Cortului Terapeutic, o inițiativă de informare și responsabilizare socială despre importanța psihoterapiei. Anul acesta proiectul social împlinește 5 ani de activitate.

București, 14 octombrie 2022: Cu ocazia celebrării a 5 ani de activitate a proiectului social Cortul Terapeutic, echipa de psihologi care a pus bazele inițiativei prezintă primele rezultate ale analizei sociale realizate*. Aceasta arată în ce măsură mesajele parentale (primite în copilărie) îi afectează pe românii adulți.

Astfel, conform observațiilor echipei de specialiști, atunci când vorbim despre ceea ce îi motivează pe oameni:

  • 49% dintre ei cred dacă vor face totul perfect, vor fi bine. Perfecționismul, ca presiune psihologică, determină atitudini ca procrastinarea, critica și micromanagementul și crește nivelul de distres (stres negativ);
  • 26% dintre respondenți consideră că nevoile celorlalți sunt mai importante decât nevoile lor dar aceștia sunt sensibili la critică, au nevoie de confirmarea celor din jur, evită conflictele și au tendința de a nu cere explicații chiar și atunci când sunt îndreptățiți să o facă.

Adulții și seniorii tind să fie perfecționiști

Rezultatele studiului ne oferă o privire de ansamblu atât asupra diferențelor de percepție dintre generații, cât și asupra dieferțelor de percepție dintre femei și bărbați. Presiunea de a fi și de a face totul perfect  scade pe măsură ce generațiile se schimbă. Astfel, de la un procent de 64% în cazul persoanelor cu vârste între 45 și 54 și 49% în cazul persoanelor cu vârste între 25-34 de ani ajungem la un procent de 24%  pentru persoanele cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani. Acest trend evidențiază faptul că generația Z este mai puțin orientată către a face lucrurile la un nivel calitativ ridicat în comparație cu generațiile Baby boomers și Millenials.

Barbații sunt mai reținuți când vine vorba de exprimarea emoțiilor

În ceea ce privește diferențele dintre sexe, dacă la perfecționism procentele sunt comparabile, când vorbim despre driver-ul „Fii puternic”, cu 50% mai mult bărbați decât femei au tendința de a nu-și exprima emoțiile și de a nu cere ajutorul celor din jur.

Generația Z  „atacă” pe toate fronturile

Un alt element ușor de observat în urma analizei realizate de psihoterapeuții Cortului Terapeutic este reprezentat de dispersia pe generații a driverelor. Dacă persoanele din generația Z sunt echilibrat împărțite (29%, 24%, 29%) între driverele „Fă pe plac”, „Fii perfect” respectiv „Fii puternic”, generațiile anterioare sunt mult concentrate pe driverul „Fii perfect”. Așadar, putem presupune că peste 10-15 ani societatea va fi alcătuită din oameni care sunt empatici și atenți la nevoile celorlalți, oameni care vor face lucruri la un nivel calitativ ridicat. Generația Z este reprezentată, astfel, de persoane care vor fi capabile să ia decizii bune în situații de criză, care vor acționa mai mult decât să analizeze și care vor avea capacitatea de a face analize amănunțite și atente. Dacă reușim să direcționăm generația Z astfel încât oamenii să se potrivescă rolurilor (și pentru aceasta consilierea vocațională și dezvoltarea personală sunt esențiale), viitorul sună bine.

„În cei 5 ani ai proiectului social Cortul Terapeutic am avut ocazia să vorbim despre terapie cu mii de persoane de toate vârstele. O parte dintre participanți au completat chestionarul care i-a ajutat să identifice propriul lor Scenariu de viață – adică planul de viață bazat pe decizii luate în copilărie, sub influența relației cu părinții, a mesajelor parentale, a evenimentelor de viață și a mediului în care au crescut. De-a lungul vieții de adult, alegem inconștient situații de viață și persoane, ori luăm decizii în funcție de informațiile și percepțiile pe care ni le creăm în copilărie. Însă nu toate instanțele din copilărie se potrivesc vieții noastre de adult. Și pentru a-i ajuta pe cei care au vizitat Cortul Terapeutic să înțeleagă mai bine aceste lucruri și modul în care psihoterapia îi poate ajuta să preia controlul asupra propriei vieți de adult, am făcut cu ei acest exercițiu de identificare a scenariului de viață”, a spus Alexandru Bușilă, Trainer, Psihoterapeut și inițiatorul proiectului Cortul Terapeutic.

 

Despre Scenariul de viață

Denumit Scenariul de viață acest studiu este un concept din Analiza Tranzacțională, întemeiat de psihiatrul canadian, Eric Berne. Este o teorie a personalității care explică atât ce se întâmplă în interiorul nostru, cât și între noi atunci când comunicăm, interacționăm cu ceilalți în viața personală și profesională.

Putem înțelege din ce este format scenariul nostru de viață prin explorarea mesajelor parentale (drivere și injoncțiuni sau interdicții), a jocurilor psihologice pe care le trăim frecvent, a poveștii/basmului preferat din copilărie, a evenimentelor care ni s-au intamplat in copilărie, a relației cu părinții etc.

 

Despre Cortul Terapeutic

Cortul Terapeutic este un proiect de informare și responsabilizare socială privind beneficiile psihoterapiei, înființat din dorința unui grup de psihologi si psihoterapeuti romani din cadrul asociatiei ENABLE EMOTIONS de a crește nivelul de conștientizare și acceptare a terapiei. Ajuns la cel de al 5-lea an consecutiv, Cortul Terapeutic a constat, în fiecare an, în 30 de zile petrecute de echipa de psihologi pe plaja din Vama Veche, unde au aplicat și interpretat mii de chestionare psihoterapeutice. În interacțiunea cu psihologii de la Cort, oamenii au avut ocazia de a afla despre beneficiile psihoterapiei, despre cum să-ți alegi un psihoterapeut, despre igiena emoțională și îngrijirea sufletului și care este scenariul lor de viață format din drivere și injoncțiuni.

Anul acesta, echipa de psihologi au dus inițiativa la următorul nivel, punând în mișcare Caravana Terapeutică. Astfel, echipa de psihologi își propune să ducă interacțiunea cu publicul pe tematici legate de psihologie și starea de bine în întreaga țară.

* Peste 1600 de persoane cu vârste între 14 și 65 de ani au completat chestionarele specifice scenariului de viață

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here