Național, iulie 2022
În perioada 4 iulie – 7 august 2022, Teach for Romania organizează Academia de Leadership și Pedagogie, singurul program de formare dedicat profesorilor care predau în comunități vulnerabile. Provocările ultimilor ani, alături de studii îngrijorătoare, ne-au arătat cât de multă nevoie avem de oameni bine pregătiți pentru cariera didactică pentru a putea produce împreună schimbările sistemice în educație, mai ales pentru copiii din medii vulnerabile, care au cea mai mare nevoie.
Refresh pentru profesori. Restart pentru societate
În România: 1 din 5 elevi din mediul rural abandonează școala; peste 200,000 de copii suferă de bullying în școli, adică experimentează excludere, umilire, amenințări, violență fizică și verbală; jumătate din copiii României sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, cu șanse reduse de a-și construi un viitor.
Provocările din educație sunt atât de complexe, încât e nevoie de un întreg ecosistem care pune copilul în centru, pentru a vedea rezultate acolo unde contează.
Avem nevoie de formarea unei noi serii de profesori cu viziune, oamenii cu viziune, care vor să se implice în educația din România. Oameni care, pe termen lung, prin rolurile lor, vor contribui la transformarea educației în favoarea elevului și vor ajuta copiii să își atingă potențialul, pornind de la cei mai vulnerabili. În acest sens, ne propunem dezvoltarea următoarelor competențe:
- Self-leadership: autocunoaștere, reflecție și autodepășire;
- Reziliență: mentalitate de creștere, gestionarea provocărilor/acțiune;
- Gândire strategică: gândire analitică, rezolvare de probleme și luare de decizii;
- Construire de relații: colaborare, comunicare asertivă/nonviolentă;
- Învățare strategică: cultura reușitei, planificare, evaluare și gestionarea experienței de învățare.
Ne propunem să conturăm o comunitate închegată, bazată pe încredere, în care participanții cer și oferă ajutorul, construiesc soluții împreună și se susțin reciproc.
„Academia de Leadership și Pedagogie este inima programului Teach for Romania. Pentru că de-aici pornește magia. Aici învățăm să fim împreună. Învățăm să ne vedem cu adevărat. Să ne auzim cu adevărat. Să ne susținem cu adevărat. Învățăm curajul de a fi vulnerabili și imperfecți. Învățăm bucuria de a fi astăzi mai buni decât am fost ieri. Învățăm pentru că noi știm că misiunea noastră nu este despre a salva oameni, fie ei copii sau adulți. Nici despre a-i repara. Nici despre a le arăta drumul. Ci este despre a-i ajuta să se descopere, să crească, să-și dorească și să poată mai mult. E despre a le fi alături când au cea mai mare nevoie de noi. Și alegem să facem asta pentru că noi știm că viitorul se construiește acum. În sălile noastre de clasă. Și că el va fi pe măsura contribuției fiecăruia dintre noi”, spune Mirela Ștețco, Director Training, Teach for Romania.
„Pregătirea oferită în Academie este doar startul unei experiențe de învățare menite să îi ajute pe participanții în program și alumnii Teach for Romania să schimbe traseul de viață al copiilor din comunități vulnerabile și să contribuie astfel la schimbarea sistemică de care e nevoie.
În Academie descoperim că învățarea este produsul leadership-ului colectiv și că învățarea autentică, de tip transformațional, se întâmplă doar atunci când privim copilul ca întreg și îl implicăm în proces. Învățăm, alături de elevi și părinți, cum să dezvoltăm conștient în clasă o cultură a reușitei, în măsură să ofere siguranță și apartenență, cum să ne construim obiective și ne ținem de ele, cum să ne monitorizăm progresul și să celebrăm micile victorii, cum să readucem în sala de clasă curiozitatea, respectând felul în care creierul învață și dând timp și resurse pentru explorare, testare/practicare, toate acestea fiind elemente integrate care șlefuiesc cariera didactică”, adaugă Iulia Pielmuș, Director Executiv, Teach for Romania.
Despre Academia de Leadership și Pedagogie, organizată de Teach for Romania
Academia de Leadership și Pedagogie are loc timp de 5 săptămâni, în format hibrid – online și în format fizic, la Școala Gimnazială din Mironeasa din județul Iași, și reprezintă formarea inițială de învățare accelerată în care așezăm fundația pentru cariera didactică, pentru cei 78 de noi participanți în program.
Traseul propus participanților este organizat în 3 module interconectate, cu un puternic caracter experiențial: Gestionarea sinelui și Gestionarea schimbării, cu o incursiune în propriile nevoi, valori, credințe limitative și cu soluții practice de autoreglare, comunicare nonviolentă și relaționare productivă; Gestionarea învățării, dinspre teorie spre experiența practică, cu o înțelegere corectă a cadrului conceptual pedagogic, cu un laborator metodic în care oferim planificare asistată, modelare, context de simulare și feedback aplicat, constructiv.
Formarea inițială se desăvârșește în cele 10 zile de practică pedagogică supervizată, în care participanții asistă zilnic la lecții, țin lecții, analizează împreună cu mentorul lor comportamentul elevilor, planifică, se consultă cu colegii de cancelarie, primesc și integrează feedback pe baza orelor de predare. Este perioada în care se internalizează, se consolidează și se expandează învățarea, în care participanții primesc sprijin specializat: mentorat aplicat, coaching adaptativ, acces la modele de bună practică și susținerea comunității de învățare.
Pentru profesorii calificați oferim un modul de pregătire pentru titularizare, axat pe două componente: clarificări conceptuale și procedurale, în funcție de nevoile de învățare exprimate de participanți și aplicații practice. Pregătirea e diferențiată pe cicluri de studiu (educatori, învățători și profesori) și este organizată în două tipuri de iterații: formare cu experți și peer-learning.
Formarea continuă pe aceleași 3 paliere atât în perioada stagiului de 2 ani, cât și după finalizarea acestuia, în funcție de intențiile de contribuție ale absolvenților programului.
Academia de Leadership și Pedagogie este posibilă mulțumită partenerilor UiPath Foundation, UniCredit Bank, PEPCO România, LIDL România, Rețeaua privată de sănătate – Regina Maria și Facultatea de Psihologie și Științele Educației – Universitatea din București.
Mai multe detalii despre Academie se regăsesc pe www.teachforromania.org.
Despre Teach for Romania
Teach for Romania este o organizație non-guvernamentală, care de 8 ani recrutează și pregătește oameni valoroși să devină profesori și învățători în școlile publice din România, pornind de la cele mai dificile comunități. La Teach for Romania, noi credem că fiecare copil din România are dreptul și poate să aibă parte de o educație de calitate, alături de un profesor sau un învățător care crede în el.
În anul școlar 2021-2022, 118 cadre didactice fac parte din programul nostru și predau în 94 de școli, din 22 de județe. De asemenea, ne bucurăm că, din comunitatea noastră de 176 alumni, absolvenți ai programului, jumătate au ales
să rămână la catedră în școli publice din România, dezvoltând și inovând cultura organizațională a acestora. Întreaga noastră comunitate de profesori ajunge astfel la aproximativ 20 000 de copii.