În data de 6 mai 2022, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare Carol I, au avut loc o serie de evenimente sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România: Adunarea Generală, lansarea noului site al instituției, primirea de noi membri și avansări la nivelul membrilor secțiilor științifice, Gala de decernare a premiilor AOSR pentru anul 2020. În aceeași zi, s-a desfășurat Conferința Științifică de Primăvară a Academiei Oamenilor de Știință din România, o manifestare de referință în spațiul educației și cercetării academice.

 

În prima parte a Adunării Generale – al cărei prezidiu a fost format din: prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele AOSR, prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, vicepreședinte, cercetător științific I dr. Doru-Sabin Delion, vicepreședinte, prof. univ. dr. ing. Petru Andea, secretar științific –, au fost prezentate Raportul de activitate al AOSR pe anul 2021, Raportul de activitate al Institutului de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu” pe anul 2021, bugetul AOSR pentru anul 2022.

 

Președintele Adrian Badea a făcut o prezentare succintă a activității AOSR în anul 2021, subliniind eforturile întreprinse de instituție pentru a-și continua programele și proiectele în condiții de criză, o criză generată de tăierea bugetului instituției în anul anterior printr-o decizie politică nejustificată și abuzivă, respinsă ulterior de Curtea Constituțională ca având un caracter neconstituțional. Prin solidaritatea exemplară a membrilor, prin dedicația și credința tuturor cu privire la valoarea și rolul științific ale AOSR în viața academică a țării, Academia Oamenilor de Știință din România a depășit dificultățile, continuându-și activitatea în spiritul misiunii ei fondatoare. Înființată în anul 1935, sub titulatura Academia de Științe din România, de un grup de personalități ale științei românești, în frunte cu Dr. Constantin Angelescu, ilustră figură a științelor medicale, ministru de marcă al instrucțiunii publice, considerat cel mai mare ministru al educației după Spiru Haret, Academia Oamenilor de Știință din România este astăzi o instituție de prestigiu a științei și cercetării românești, recunoscută ca atare pe plan național și internațional prin prisma rezultatelor și performanțelor sale științifice. Un argument obiectiv îl constituie situarea AOSR pe locul 9 între instituțiile românești în prestigiosul clasament internațional SCIMAGO-Elsevier, care evaluează la nivel mondial universitățile și instituțiile de cercetare.

 

Conform președintelui Adrian Badea, agenda AOSR pentru anul în curs se remarcă prin densitatea și complexitatea acțiunilor: Programul de cercetare pe anul 2022, conferințe științifice de anvergură națională și internațională, simpozioane, colocvii și dezbateri, o diversitate de activități subsumate științei, cercetării și educației. Prin Programul de cercetare, AOSR finanțează proiecte științifice realizate de tineri cercetători, continuându-și astfel demersurile de implicare a tinerilor și de susținere a potențialului lor creativ și inovativ. În urma competiției desfășurate recent, au fost desemnate proiectele câștigătoare, care urmează să fie realizate în intervalul 2022-2023. Un rol major în structura AOSR, prin orientarea către proiecte științifice inovative și abordări interdisciplinare, îl are Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu”, condus, în calitate de director general, de prof. univ. dr. ing. Doina Banciu, vicepreședinte AOSR, care a prezentat activitatea ICAICA pe anul 2021 și liniile de acțiune pentru anul 2022.

 

Cu prilejul Adunării Generale, a avut loc lansarea noului site al Academiei Oamenilor de Știință din România: www.aosr.ro, care a fost prezentat de profesorul Adrian Badea. Noul site, realizat în baza unei concepții inovative, se remarcă prin structura comprehensivă, prin dinamism și flexibilitate, prin pragmatism și focalizarea pe esențial și, nu în ultimul rând, printr-o estetică modernă, purtând amprenta identității instituționale. În noua formulă, adecvată standardelor actuale ale comunicării în era digitală, site-ul va prezenta în timp real activitățile desfășurate prin secțiile și filialele AOSR din țară și din străinătate (filiala din New York), rezultatele și performanțele instituției, prezența acesteia în centrul societății și în mass-media, puncte de vedere exprimate de membrii săi în ariile cunoașterii sau ale dezbaterii publice cu privire la educație, știință, cercetare și societate.

 

Un moment special al manifestării l-a constituit Gala de decernare a premiilor AOSR pentru anul 2020. Cu acest prilej, a fost decernată Diploma de Excelență a Academiei Oamenilor de Știință din România medicului chirurg dr. Virgil Răzeșu, membru titular fondator al AOSR, ca „omagiu pentru bogata activitate științifică și academică” la împlinirea vârstei de 90 de ani. În cadrul Galei, au fost acordate următoarele premii: Secțiunea Științe Fizice, Premiul ȘERBAN ȚIȚEICA, Nicolae MAZILU, Maricel AGOP, Ioan MERCHEȘ pentru lucrarea The Mathematical Principles of Scale Relativity Physics. The Concept of Interpretation, Editura CRC Press, 2020; Secţiunea Științe Biologice, Premiul GEORGE EMIL PALADE, Ștefana JURCOANE pentru lucrarea Tratat de biotehnologie, Vol. II, Editura Tehnică, 2020; Secțiunea Științe Militare, Premiul MAREȘAL CONSTANTIN PREZAN, Gheorghe BOARU, Benedictos IORGA pentru lucrarea Implicațiile participării forțelor militare românești la operațiile de tip coaliție, asupra evoluției și dezvoltării sistemului militar național de comunicații și informatic, Editura Sitech, Craiova, 2020; Premiul General VALENTIN ARSENIE, Pătru PÎRJOLpentru lucrarea Arhitectura sistemului de supraveghere a spațiului aerian. Dinamică structurală și funcțională, Editura Universităţii de Apărare Naţională „Carol I”, București, 2020; Secțiunea Știința și Tehnologia Informației, Premiul CORNELIU PENESCU, Călin BUZEA, Viorel-Puiu PĂUN, Lucian EVA, Maricel AGOP, Ionel Daniel COJOCARU, Roxana Irina IANCU, Dragoș Teodor IANCU pentru lucrarea Radiomica. Fundamente și aplicații, Editura Academiei Române, 2020; Premiul ŞTEFAN ODOBLEJA, Doina BANCIU, Ben-Oni ARDELEAN, Larisa IVAȘCU, Daniel FODOREAN pentru lucrarea Educația prin E-learning Editura Academiei Oamenilor de Știință din România, Editura Tehnică, 2020; Secțiunea Științe Tehnice, Premiul HERMANN OBERTH, Dan ȘERBĂNESCU, Anatoli Paul ULMEANU pentru lucrarea Selected Topics in Probabilistic Safety Assessment, Editura Springer, 2020; Premiul MARTIN BERCOVICI, Sorin MUȘUROI pentru cartea Advanced Electric Drives – An UPT Selection, Editura Politehnica, Timișoara, 2020; Secţiunea Științe Agricole, Silvice și Medicină Veterinară, Premiul VASILE GHEȚIE, Marius PENTEA, Călin HULEA, Crina MOȘNEANG, Ioan CRĂCIUN pentru lucrarea Atlas de osteologie veterinară, Editura Mirton, Timișoara, 2020, Atlas of veterinary osteology, Editura Brumar, Timișoara, 2020; Secţiunea Ştiinţe Istorice şi Arheologice, Premiul AUREL SACERDOŢEANU, Lucian ROPA pentru lucrarea Organizarea administrativ-teritorială a României în perioada Regimului Comunist, Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2020; Premiul DIMITRIE CANTEMIR, Vasile DEMCIUC pentru lucrarea Cappadocia. Istorie, credință, artă și civilizație bizantină, Editura Basilica, București, 2020; Secţiunea Ştiinţe Istorice şi Arheologice, Premiul GHEORGHE BUZATU, Alesandru DUȚU pentru lucrarea Armata Română de la Prut la Stalingrad și înapoi la Prut, Editura Cartdidact SRL, Chișinău 2020; Premiul ANDREI OŢETEA, Narcis Dorin ION, pentru lucrarea Carol al II-lea al României. Un rege controversat, Vol. I-V, Editura Magic Print, Onești, 2020; Premiul GRIGORE GAFENCU, Radu Florian BRUJA pentru lucrarea Jozef Tiso și Slovacia fascistă, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2020; Secţiunea Ştiinţe Medicale, Premiul CAROL DAVILA, Acad. Victor VOICU, Irinel POPESCU pentru coordonarea lucrării File din istoria medicinei românești, Vol. I – II, Editura Academiei Române, 2020; Premiul EUGEN PROCA, Florentina RADU-IONIȚĂ, Nikolaos PYRSOPOULOS, Mariana JINGA, Ion C. ȚINTOIU, Zhonghua SUN, Ecaterina BONTAȘ pentru lucrarea Liver Diseases. A Multidisciplinary Textbook, Editura Springer, 2020; Premiul C.C. ILIESCU, Lucia MAZUR-NICORICI, Camelia DIACONU pentru lucrarea Compendiu de boli rare, Editura Impressum, Chișinău, 2020; Secţiunea Științe economice, juridice și sociologice, Premiul NICOLAS GEORGESCU ROEGEN, Nicoleta Luminița GUDĂNESCU NICOLAU, Ion CUCUI, Constantin Aurelian IONESCU, Liliana PASCHIA, Mihaela Denisa COMAN, Sorina Geanina STĂNESCU pentru lucrarea Managementul si contabilitatea resurselor umane, Editura Pro Universitaria, 2020; Secţiunea Filosofie, Teologie şi Psihologie, Premiul ANTON BACALBALȘA, Mihai BĂDESCU pentru lucrarea Teoria generală a dreptului, Editura Hamangiu, 2020.

 

În intervalul 6-7 mai 2022, a avut loc Conferința Științifică Națională de Primăvară a Academiei Oamenilor de Știință din România, sub genericul ERA DIGITALĂ – PROVOCĂRI ȘI OPORTUNITĂȚI PENTRU SOCIETATEA CONTEMPORANĂ. Desfășurată în format hibrid, Conferința – un eveniment științific de marcă la nivel național și internațional – s-a bucurat de mare interes în mediile academice, fapt reflectat în numărul semnificativ al lucrărilor și în calitatea acestora. Comunicările au acoperit domeniile științifice din structura AOSR, remarcându-se prin noutatea și substanța conținutului, prin originalitate, spirit inovator și prin larga deschidere către abordări interdisciplinare și transdisciplinare. Conferința Științifică de Primăvară a probat, și cu ediția din acest an, statutul Academiei Oamenilor de Știință din România de pol al cercetării științifice sub auspiciile excelenței, performanței și competitivității. Volumul de rezumate al Conferinței poate fi consultat aici: https://www.aosr.ro/wp-content/uploads/2022/05/VOLUM-DE-REZUMATE-PRIMAVARA-2022.pdf.

 

În finalul evenimentului, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, președintele AOSR, a declarat: „Prin fondatorii Academiei noastre, prin membrii ei, între care 9 laureați ai Premiului Nobel, printr-o istorie de aproape un secol și printr-o activitate continuă pe tărâmul științei, cercetării și educației, suntem o instituție importantă a mediului academic românesc, care a adus și aduce contribuții semnificative la progresul științific. Valoarea AOSR este recunoscută de instanțe internaționale de prestigiu, în mod obiectiv, pe bază de rezultate evaluate prin prisma celor mai înalte standarde academice: locul 9 între instituțiile românești în clasamentul SCIMAGO vorbește de la sine. Avem potențialul de a urca în acest clasament în următoarea perioadă. Valoarea și determinarea, credința în misiunea instituției ne-au ajutat să depășim momentele grele, generate pe criterii politicianiste, și tot ele ne sprijină în activitatea noastră prezentă și viitoare. Prin tot ceea ce întreprinde, Academia Oamenilor de Știință din România își propune să participe la procesul de dezvoltare a țării prin cunoaștere, la realizarea României Educate, performante și competitive prin inteligență la nivel european și global.”

 

Biroul de Comunicare și Relații Publice al Academiei Oamenilor de Știință din România

(Contact: [email protected])

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here