- Organizația a amenajat mai multe spații pentru mamele și copiii din Ucraina –
- Copiii care se refugiază din Ucraina au nevoie de sprijin psiho-emoțional, pentru a depăși sentimentele acute de dislocare și abandon, care se pot transforma în sindrom post-traumatic;
- Salvați Copiii România a amenajat spații tip Mama și copilul și Camere pentru copii, unde specialiștii organizației lucrează cu aceștia;
- Au fost sprijiniți astfel 241 de copii ucraineni și 2.553 de adulți (femei, vârstnici, familii extinse).
București, 8 martie 2022: Monitorizarea, evaluarea și asistarea psiho-emoțională a copiilor refugiați din Ucraina, precum și a mamelor lor, este vitală încă din primele momente în care ajung în România, avertizează psihologii Salvați Copiii România, care fac parte din echipele de asistență umanitară pe care organizația le-a concentrat la punctele de frontieră cu Ucraina și Moldova și în centrele pentru solicitanți de azil. Până acum, au fost sprijiniți 3.241 de copii ucraineni și 2.553 de adulți (femei, vârstnici, familii extinse).
Echipele Salvați Copiii România aflate în prezent pe teren numără 45 de specialiști (coordonatori, psihologi, educatori, asistenți sociali) și 56 de voluntari, unii dintre ei vorbitori de limbă ucraineană.
„Nevoile acute sunt cele legate de asistența umanitară rapidă, de informații, dar o componentă esențială este aceea de sprijin emoțional, atât la frontieră, cât și în centrele în care mamele și copiii sunt cazați. Copiii ajung epuizați și cei mai mulți dintre ei nu înțeleg ce li se întâmplă, de ce tata nu e cu ei, de ce nu pot merge acasă și atunci experimentează o serie de emoții negative, cum sunt sentimentele acute de dislocare și de abandon. Salvați Copiii România a amenajat mai multe spații prietenoase pentru copiii ucraineni, unde aceștia pot regăsi normalitatea și unde, prin joc și povești sunt ajutați să își depășească emoțiile negative.
Vom continua intervențiile de ajutor imediat pentru copii și familiile acestora și vom monitoriza constant nevoile de asistență ale noilor refugiați, păstrând o legătură permanentă cu autoritățile”, a explicat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România, prezentă, marți, la punctul de trecere a frontierei cu Ucraina din Siret.
Intervenția Organizației Salvați Copiii:
- Isaccea – Este asigurată asistența umanitară imediată, de la hrană la consiliere cu privire la drepturile legale ale refugiaților și la procedura de azil. Cu acordul reprezentanților Poliției de Frontieră, Salvați Copiii România a amenajat un spațiu special pentru mamele cu copii sugari, unde sunt distribuite alimente, jucării, pampers și alte obiecte de igienă. În Isaccea, au fost asistați 1471 de copii și 771 de adulți, mame, precum și alte persoane care sunt rude apropiate ale copiilor.
- Șomcuta Mare – Este acordată asistență în Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil, unde specialiștii Salvați Copiii au asigurat până acum, pentru 188 de persoane – 97 de adulți și 91 de copii – mese calde, îmbrăcăminte, încălțăminte, produse de igienă, jucării și consiliere informațională.
- Vama Sighet – Au fost asistate 337 de persoane – 160 de copii și 177 de adulți. Au fost împărțite flyere cu informații utile, jucării, alimente și alte produse de imediată necesitate.
- Siret – Salvați Copiii a amenajat un spațiu prietenos pentru copii în tabăra de pe stadionul din Siret, unde au fost organizate activități pentru copii. În tabără este centru de procesare a documentelor și este un tranzit constant.
Au fost asistați 825 de copii și 598 adulți, oferindu-se alimente, produse de igienă și informații practice ori de natură juridică.
- Tabăra IGSU de la Rădăuți, amenajată pe stadionul central – A fost acordată asistență umanitară complexă pentru 477 de persoane, 26 de copii și 451 de adulți.
- Centrul de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Rădăuți – A fost acordată asistență pentru 587 de persoane – 260 de copii și 327 de adulți. Pentru toți copiii au fost desfășurate activități recreative în Camerele Copiilor amenajate de Salvați Copiii. Toate familiile au primit alimente, articole vestimentare, încălțăminte, produse de igienă și au beneficiat de consiliere informațională.
- Mihăileni – Echipa Salvați Copiii a fost prezentă și în Tabăra de copii Codrii de aramă, aflată la Mihăileni, județul Botoșani, la 7 kilometri de Siret. Aici sunt cazate persoanele care tranzitează România, 34 de copii și 32 de adulți au primit produse de igienă personală și de curățenie, papuci de casă, dulciuri și jucării.
- Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil Galați – A fost acordată asistență pentru 125 de persoane – 72 de copii și 53 de adulți. Pentru toți copiii au fost desfășurate activități recreative în Camerele Copiilor amenajate de Salvați Copiii. Toate familiile au primit alimente, produse de primă necesitate și au beneficiat de consiliere informațională.
- București – La Gara de Nord este în curs de amenajare un loc de joacă pentru copii. Au fost desfășurate activități recreative cu aproximativ 280 de copii aflați în tranzit. Până în prezent au fost asistate 300 de persoane – 280 de copii și 20 de mame. În Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanți de Azil, 51 de refugiați ucraineni – 22 de copii și 29 de adulți – au primit alimente, îmbrăcăminte, produse de igienă și consiliere.
- Jud. Iași și Vaslui: Echipele Salvați Copiii s-au deplasat la punctele de trecere a frontierei din Rădăuți-Prut, Sculeni și Albița, în vederea evaluării nevoilor și a monitorizării situației. De asemenea, au fost făcute vizite în Iași, la aeroport și în complexul Egros.
Nevoi identificate de echipele Salvați Copiii România:
- Persoanele care se refugiază din Ucraina au nevoie de informații clare despre procedura de azil și despre regimul de tranzit;
- E nevoie de consiliere psihologică – atât la frontieră, cât și în centre, sunt situații dramatice, cărora copiii le fac față cu greu;
- Este nevoie de materiale de primă necesitate: pături, căciuli, mănuși, cartele telefonice, încărcătoare externe, medicamente, hârtie igienică, saci menajeri.
Ce pot face cei care vor să ajute:
- Să sprijine programul de asistență umanitară printr-o donație AICI sau printr-un SMS cu textul Salvez la 8827 – donație singulară de 2 euro;
- Să ducă informația mai departe;
- Să rămână empatic și solidar, contează pentru noi!
Până acum, Organizația Salvați Copiii România a fost prezentă în nouă puncte de trecere a frontierei – Isaccea, jud. Tulcea, Siret, jud. Suceava, Halmeu, jud. Satu Mare, Sighetu-Marmației, jud. Maramureș, Giurgiulești, jud. Galați, Rădăuți Prut, jud. Botoșani, Sculeni, jud. Iași, Mihăileni, jud. Botoșani, Albița, jud. Vaslui, De asemenea, specialiștii organizației oferă asistență directă, consiliere informațională sau derulează activități pentru copii în cinci centre de cazare pentru solicitanți de azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări în Rădăuți, jud. Suceava, Galați, jud. Galați, Șomcuta Mare, jud. Maramureș, Timișoara, jud. Timiș și București, în două tabere pentru refugiati ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) din Siret (stadion) și Rădăuți (stadion), precum și în punctul de așteptare de la Gara de Nord din București.
În cele două tabere pentru refugiați din Siret și Rădăuți, Salvați Copiii este singura organizație neguvernamentală care are acces, desfășurând cu prioritate activități pentru copii.
CONTEXT
Organizația Salvați Copiii este activă în domeniul azilului încă din 1995, derulând o serie de proiecte ce oferă servicii educaționale și sociale adresate nevoilor specifice ale copiilor solicitanți de azil și refugiați, inclusiv minori neînsoțiți și persoane relocate. În cei 25 de ani de activitate în domeniul azilului, 9.200 de copii și familiile acestora au beneficiat de activități zilnice, asistență financiară, consiliere socială și psihologică și suport material și educațional.
Scopul intervențiilor Salvați Copiii este de a asigura și promova respectarea drepturilor copiilor solicitanți de azil și beneficiari de protecție internațională, dar și de a contribui la îmbunătățirea situației acestora, oferind servicii integrate pentru a răspunde prompt nevoilor copiilor la momentul sosirii în România, pe perioada procedurii de azil și după obținerea protecției internaționale, în vederea integrării în plan social și educațional.
Servicii oferite de Salvati Copiii pentru migranți
În 2021, Salvați Copiii a acordat o atenție deosebită furnizării de servicii directe copiilor, părinților și adulților vulnerabili solicitanți de azil sau beneficiari ai protecției internaționale. În contextul creșterii numărului minorilor neînsoțiți (2.174), intervenția Salvați Copiii s-a concentrat pe asigurarea nevoilor de bază la momentul sosirii pe teritoriul României. 1.190 de copii și 571 de adulți au primit ajutor în Centrele Regionale de Proceduri și Cazare pentru Solicitanții de Azil ale Inspectoratului General pentru Imigrări din București, Galați, Rădăuți, Șomcuta Mare și Timișoara.
Au fost desfășurate activități de asistență socială, cu accent pe acordarea de suport material pentru acoperirea nevoilor de bază, consiliere socială și informare. De asemenea, a fost oferit sprijin educațional pentru copii, în vederea asigurării accesului echitabil la educație. Au fost distribuite pachete cu materiale educaționale și recreative pentru copii, precum și pachete cu produse sanitare, îmbrăcăminte și alimente.
Astfel, numai în 2021, 1.020 de copii (dintre care 230 de minori neînsoțiți) și 352 de adulți au beneficiat de informare, iar 1.190 de copii și 571 de adulți au beneficiat de suport material pentru asigurarea nevoilor de bază la momentul sosirii în centre. Am oferit asistență în vederea accesării serviciilor sociale pentru 1.020 copii și 352 de adulți (consiliere, acompaniere, depunere dosare sociale, alocații, acte stare civilă, dosare de handicap etc.). Am colaborat cu unitățile medicale din centrele de cazare și am organizat sesiuni de informare pentru prevenirea răspândirii COVID-19, distribuind, totodată, pachete cu produse sanitare.
Persoană de contact: Lavinia Varodi, Coordonator program
[email protected], + 40 721 329 101
Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:
De 32 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.900.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizați