Material de opinie de Elena Geageac, Senior Manager, și Gabriel Pătru, Senior Consultant, Impozitare Directă, Deloitte România

 

În perspectiva încurajării capitalizării societăților, în urmă cu un an au fost introduse o serie de reduceri la plata impozitelor pentru societățile care își majorează și/sau își îmbunătățesc capitalurile proprii. Facilitatea presupune diminuarea impozitului pe profit, pe venit, în cazul microîntreprinderilor, ori a impozitului specific, pentru companiile din industria ospitalității, și se acordă societăților care își mențin capitalurile proprii pozitive, dar și în funcție de creșterea acestora față de anul precedent.

Reducerile, prevăzute în Ordonanța de Urgență nr. 153/2020, se acordă începând din 2022, pe baza situației capitalurilor proprii de la 31 decembrie 2021. Prin urmare, nu mai este mult timp pentru a implementa acele operațiuni menite să crească gradul de capitalizare a societății, mai ales că unele operațiuni au și termene date de Registrul Comerțului.

 

De ce reduceri pot beneficia companiile?

Concret, societățile care își vor menține capitalul propriu pozitiv și la un nivel de cel puțin jumătate din capitalul social vor putea primi o reducere a impozitului de 2% anual. În plus, companiile vor putea beneficia de o bonificație mai mare din impozitul datorat dacă își majorează capitalul propriu față de anul precedent. Reducerea poate ajunge la maximum 15% dacă toate condițiile sunt îndeplinite.

Pentru a beneficia eficient de facilitate pe întreaga perioadă de aplicare (2021-2025), companiile trebuie să țină cont de o serie de aspecte, precum implicațiile fiscale și juridice ale operațiunilor de capitalizare, raportul cost-beneficiu sau potențialele consecințe ce pot apărea în viitor dacă decid să diminueze capitalurile majorate anterior.

În plus, contribuabilii trebuie să ia în calcul faptul că legislația prevede un mod specific de calcul al capitalurilor proprii, diferit de cel din definiția contabilă. Spre exemplu, rezervele din reevaluare aferente activelor imobilizate nu intră în calculul capitalului propriu ajustat folosit în aplicarea bonificațiilor fiscale, ceea ce înseamnă că o simplă reevaluare a activelor nu creează condiția necesară aplicării facilității.

Sunt excluse de la acordarea bonificațiilor instituțiile din domeniul financiar-bancar, al pieței de capital, asigurări și reasigurări, întrucât acestea au cerințe specifice legate de capital, stabilite în mod distinct potrivit reglementărilor naționale și europene.

 

Termene noi de raportare și plată  

Pentru plătitorii de impozit de profit, reducerea se va stabili în baza declarației care se va depune la 25 iunie 2022 (față de 25 martie, cum este în prezent). De termene noi de raportare și plată vor beneficia și microîntreprinderile, respectiv pentru impozitul datorat pe ultimul trimestru al anului.

Decalarea termenelor de depunere a declarațiilor are în vedere faptul că gradul de capitalizare se calculează în baza situațiilor financiare anuale, acestea având, în general, termen de întocmire și depunere la finalul lunii mai a anului următor celui pentru care sunt întocmite.

În concluzie, mai sunt câteva săptămâni pentru a implementa operațiuni de capitalizare a societăților, care să aibă efect la 31 decembrie 2021, pentru a beneficia de reduceri la impozitele datorate. Societățile trebuie să aibă în vedere operațiunile optime în funcție de specificul activității, precum și consecințele contabile și juridice ale acestora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here