Preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Alimentară Romalimenta, Sorin Minea, a avertizat că alimentele se vor scumpi cu siguranţă, dacă Guvernul va decide majorarea salariului minim pe economie din ianuarie.
„O decizie stupidă de majorare a salariului minim ar deregla complet piaţa. Salariul minim nu se poate majora, pentru că aşa vrea cineva: ca să majorezi salariul minim îmi trebuie productivitate şi să îmi scot banii. Niciun Guvern, nici acesta, nu a înţeles că majorarea salariului minim este o majorare în cascadă, pentru că va trebui să majorezi toate salariile, nu numai salariul minim. O majorare a salariului minim ar arunca în aer toate salariile, pentru că trebuie să îi majorezi şi salariul următorului angajat. Deci, dacă vom avea de la 1 ianuarie o majorare a salariului minim, vom avea şi o majorare a preţului cărnii şi al alimentelor”, a afirmat Sorin Minea, pentru Agerpres.
O astfel de decizie ar produce o scumpire a alimentelor de câteva procente, la fel ca în cazul majorării tarifelor la energie, a adăugat liderul federației.
„Preţul alimentelor s-ar putea majora cu câteva procente în funcţie de eventuala majorare a salariului minim, care e o prostie. Dacă se face majorarea salariului minim din ‘poignet’ la nivel de minister, atunci producătorii s-ar putea să fie obligaţi să majoreze preţurile. Nu e vorba de zeci de procente, e vorba de câteva procente, deoarece apetitul cumpărătorului e redus. Ceea ce ridică într-adevăr preţul alimentelor, deşi nici aici cu multe procente, sunt gazul şi energia electrică, dar care nu au influenţe la fel de mari ca materia primă, ci una mai redusă, în funcţie de fiecare fabrică şi de ceea ce produce. (…) S-au scumpit curentul electric şi gazele în toată Europa, nu numai în România, dar ne purtăm ca şi cum s-ar fi scumpit doar în România”, a precizat Sorin Minea.
Liderul Romalimenta a subliniat că preţul materiei prime la majoritatea produselor alimentare nu a crescut, în condiţiile în care acesta influenţează cel mai mult preţul final de vânzare al alimentelor.
„Noi, ca asociaţie profesională, nu putem să preconizăm scumpiri, este imposibil. Membrii, fiecare firmă, dacă doreşte să-şi majoreze preţul, o face de sine stătător, în funcţie de calculele pe care le are. La carne, deocamdată, preţul în comunitatea europeană este relativ pe loc, într-o uşoară creştere. Dacă nu apare o creştere bruscă, preţul va stagna până undeva prin toamnă. (…) La lapte, după cunoştinţele mele, materia primă nu a crescut şi nici cererea nu a crescut, deci e foarte greu de spus dacă va creşte. Preţul porumbului este mai mic, producţia de porumb este foarte mare, lucerna a avut producţie mare. Am avut un an bun, îmi pare rău că alţii spun că e un an rău. (…) Practic, tentativa de a creşte preţurile a existat întotdeauna, iar cei care dictează preţul nu sunt procesatorii, ci sunt producătorii agricoli, care cresc preţul la materia primă şi automat ne obligă să majorăm şi noi preţul. Dacă preţul materiei prime rămâne constant şi se calculează doar creşterile date de utilităţi, atunci creşterile de preţuri sunt reduse, sunt nişte creşteri normale, ca să le spunem aşa”, a arătat Sorin Minea.
Reprezentanţii Guvernului se vor întâlni, săptămâna viitoare, cu patronatele şi sindicatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, pentru a discuta propunerile părţilor cu privire la majorarea salariului minim pe economie pentru anul 2022.
„Salariul minim trebuie să crească, iar astăzi am avut o primă discuţie cu sindicatele şi cu patronatele, pentru a asculta punctele lor de vedere. (…) Am agreat cu partenerii sociali ca săptămâna viitoare să ne întâlnim în Consiliul Naţional Tripartit, astfel încât confederaţiile sindicale şi cele patronale să îşi prezinte şi faţă în faţă propunerile pe care le au cu privire la majorarea salariului minim. După ce vom avea aceste discuţii, vom analiza toate variantele propuse, iar Guvernul va contura o soluţie pe care o vom supune dezbaterii publice”, a notat Raluca Turcan.
Context: majorarea salariului minim pe economie
Ministrul Muncii a subliniat că majorarea salariului minim trebuie susţinută de economie, pentru evitarea blocajelor ulterioare.
Blocul Naţional Sindical (BNS) a propus dublarea deducerii personale de bază, de la 350 de lei la 700 de lei, pentru salariile aflate sub şi la nivelul salariului minim pe economie, astfel încât salariul minim pe economie să poată fi majorat în 2022 la suma de 1.530 de lei net. În prezent, salariul minim net este de 1.386 de lei.