Miercuri, 25 august a.c., Asociația Producătorilor de Polistiren Expandat din România, ROMPES, a avut o întrevedere cu doamna deputat Oana Özmen, membru în Comisia de Eficiență Energetică, și domnul Neculai Tănase, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

 

Discuțiile au vizat o sferă largă de teme, de la modalități privind eficientizarea energetică, normative europene și legislație românească, până la subiecte actuale, precum creșterea accelerată a prețului materiilor prime și, implicit, a produselor destinate domeniului construcțiilor. Întrevederea se înscrie în seria de întâlniri inițate de doamna deputat Oana Özmen cu actorii principali din sectorul privat, oameni direct implicați în industria eficienței energetice, în perspectiva elaborarii unor viitoare inițiative legislative corecte, documentate și eficiente.

 

Am inițiat întâlniri cu asociațiile profesionale din domeniu, întrucât sunt interesată, în mod real, de problemele pe care le întâmpinăm, la momentul actual, în domeniul eficienței energetice. Am fost plăcut surprinsă de deschiderea tuturor reprezentanților pe care i-am intalnit și de dorința lor de a ne furniza informații corecte, actuale si concrete. Am susținut, încă de la începutul mandatului meu, că orice inițiativă sau proiect de lege trebuie realizate în discuții ample și argumentate, nu doar de la înălțimea biroului parlamentar. Este nevoie să coborâm la firul ierbii și să începem să construim legi corecte, documentate, fără a mai lăsa loc de intrepretari care produc haos”, a declarat doamna deputat Oana Özmen.

 

Domnul Secretar de Stat, Neculai Tănase, a subliniat în cadrul întâlnirii cu membrii ROMEPS faptul că “este absolut necesar ca autoritățile statului să aiba un parteneriat real cu mediul de afaceri din România. De asemenea, un resort fundamental pe care trebuie să îl dezvoltăm este cel al resursei umane specializate, care să știe să identifice problemele, să aplice corect legile și să ofere soluții. Specialiștii sunt un pilon structural fără de care nu putem schimba nimic, în niciun domeniu, indiferent de cât de mult ne dorim noi acest lucru. Sunt un partener de încredere al mediului privat și ofer oricând suportul meu oricărei inițiative ce are ca scop final o îmbunătățire a cadrului legislativ legat de eficiența energetică.”

 

La finalul întâlnirii, Șerban Căzănișteanu, Președinte al Asociației Producătorilor de Polistiren Expandat din România, ROMPES, s-a declarat impresionat de inițiativa autorităților: “Suntem încântați și salutăm abordarea doamnei deputat Oana Özmen, alături de domnul Secretar de Stat, Neculai Tănase. Noi, reprezentanții industriei EPS, am fost și vom rămâne mereu deschiși schimbului de informații, la fel de mult cum ne interesează și un feedback corect și transparent. Dacă până acum dialogul cu autoritățile din domeniu a fost unul destul de anevoios, întâlnirea de astăzi ne oferă un orizont spre o schimbare de care România are nevoie. Sunt necesare politici coerente și clare, cu atât mai mult cu cât avem resursele necesare pentru a atinge toate țintele de energie regenerabilă și eficiență energetică. Noi, și ceilalți actori esențiali din piață, ne dorim ca deschiderea și implicarea pe care le-am văzut astăzi să fie preluate și amplificate de cât mai mulți decidenți politici.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Despre ROMEPS:

 

Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS) a fost înfiinţată în anul 2004, din 2011 activând sub această denumire. Asociaţia îşi propune să promoveze pe piaţa din România un standard de calitate pentru producătorii de polistiren şi să vegheze la respectarea reglementărilor. Împreună cu partenerii noştri, Liga Asociaţiilor de Proprietari Habitat şi Asociaţia Română de Dreptul Construcţiilor, ne propunem să dezvoltăm programe de creştere a nivelului lucrărilor în construcţii şi să menţinem un dialog constant şi susţinut cu autorităţile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here