• Profitul net a fost de peste 972.000 de euro, în creștere cu 62.74 % față de cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, pe acest segment de business.
  • Cifra de afaceri realizată din aceste activități recurente (vânzarea de dispozitive electronice) pe primele șase luni a urcat la 13,58 milioane de euro.
  • Pentru 2022, Allview anunță deschiderea unei noi linii de business, care va contribui la creșterea cifrei de afaceri, pe următorii trei ani.

 

Brașov, 12 august 2021. Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) a înregistrat, în primul semestru al anului 2021 (S1), o cifră de afaceri de peste 13,58 milioane de euro (66,77 milioane de lei), din vânzarea de dispozitive electronice, respectiv un profit net de 972.000 de euro (4,78 milioane lei) pe acest segment de business ce reprezintă activitățile de bază („core activities”) ale companiei. Atât cifra de afaceri, cât și profitul net se situează peste previziunile bugetare pentru prima jumătate a acestui an, prezentate în memorandumul de listare a acțiunilor la BVB, arătând că producătorul IT&C din Brașov are premise excelente pentru depășirea obiectivelor de venit și profitabilitate anuale.

 

Față de perioada similară din 2020 și cu referire la linia de business principală a companiei (dispozitive electronice), creșterea cifrei de afaceri în S1 2021 a fost de 55,20%, iar în cazul profitului net, avansul a fost de 62.74%. În ceea ce privește marja netă de profit, aceasta a urcat la 7,16%, în S1 2021, comparativ cu cea înregistrată în S1 2020 (6,83%).

 

Creșterea activității de bază a Allview – producția de electronice a companiei (telefoane mobile inteligente, televizoare, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi) – înregistrată în S1 2021, confirmă evoluția ascendentă a acesteia, reflectată și la finele anului 2020, când a fost cu 20% mai mare decât în 2019, respectiv cu 36% față de 2018.

 

În S1 2020, cifra de afaceri totală a companiei s-a situat la 53,57 milioane de euro (263,27 milioane de lei), dar nivelul atins în acel interval s-a datorat unei conjuncturi de business favorabile în afara activității de bază a companiei. Astfel, pe fondul pandemiei COVID-19, Allview a ajutat, pe baza relațiilor îndelungate cu furnizori din China, la procurarea de echipamente medicale, aflate la mare căutare de către parteneri din sistemul public și privat din România. Experiența de aproape 20 de ani pe piață a demonstrat încă o dată că Allview are o echipă experimentată, ce poate valorifica rapid oportunitățile nou-apărute, dar previziunile de creștere a rezultatelor financiare ale companiei se referă la linia de business principală, producția de dispozitive electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here