CMS România anunță promovarea a cinci membri ai echipei de avocați și experți fiscali în poziția de Counsels, Senior Associates, respectiv Tax Assistant Manager, începând cu 1 iulie 2021.
Astfel, Claudia Nagy (Drept corporativ și Fuziuni și achiziții, Dreptul concurenței) și Mircea Moraru (Drept corporativ și Fuziuni și achiziții) au fost promovați în poziția de Counsel. Ruxandra Georgescu (Dreptul muncii, Drept comercial, Protecția consumatorilor, Protecția datelor cu caracter personal) și Laura Capătă (Drept comercial, Dreptul achizițiilor publice, Dreptul concurenței) au fost promovate în poziția de Senior Associate, iar Ramona Tudor în poziția de Tax Assistant Manager.
„Aceste promovări reflectă contribuția semnificativă a celor cinci colegi în proiectele în care au fost implicați, fie că vorbim de asistență acordată în cadrul unora dintre cele mai mari tranzacții din România, fie de asistență în proiecte ce au vizat aspecte complexe de drept comercial, dreptul muncii, concurență și drept fiscal. Ele demonstrează angajamentul CMS de a investi permanent în echipa noastră, de a-i susține și promova pe cei care contribuie definitoriu la dezvoltarea business-ului CMS în România și în regiune”, a declarat Horea Popescu, Managing Partner al CMS România și coordonator al practicii Corporate M&A pentru Europa Centrală și de Est în cadrul CMS.
Claudia Nagy este membră a echipei de Drept corporativ și Fuziuni și achiziții (M&A) din România, cu experiență vastă în fuziuni și achiziții, tranzacții corporative, investiții și reorganizări corporative, precum și restructurare post-achiziție și aspecte de reglementare şi de conformitate. Claudia a fost implicată în special în tranzacții din sectoarele telecomunicații, IT, producție, produse de larg consum, instituții financiare și industria farmaceutică, având o experiență bogată în consultanță juridică cu privire la toate aspectele tranzacțiilor corporative și M&A din România și din regiune. De asemenea, asistă în mod regulat clienții cu privire la o gamă largă de chestiuni în domeniul dreptului concurenței, inclusiv controlul fuziunilor și acorduri de cooperare pe orizontală și pe verticală – fiind implicată atât în proiecte la nivel local (reprezentare în fața Consiliul Concurenței din România), cât și la nivel european, în proiectele Comisiei Europene.
Mircea Moraru este avocat în echipa de Drept corporativ și Fuziuni și achiziții (M&A) din România și membru dedicat al programului CMS equIP dedicat start-up-urilor. De-a lungul carierei sale a asistat numeroase companii multinaționale în unele dintre cele mai complexe tranzacții de pe piața din România și din CEE. Acordă asistență juridică cu privire la aspecte corporative și de reglementare, inclusiv achiziții, joint-ventures și alte tranzacții corporative și comerciale în diferite sectoare ale industriei, cu accent deosebit în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, producție industrială și energie. Mircea se implică activ în comunitatea de start-up-uri la nivel local și regional, contribuind, alături de ceilalți avocați CMS, la identificarea și selectarea proiectelor eligibile spre a fi incluse în programul equIP. De asemenea este mentor în cadrul unor acceleratoare de afaceri în tehnologie, în cadrul cărora evidențiază problematicile juridice pe care antreprenorii din comunitatea start-up-urilor le pot întâmpina în dezvoltarea proiectelor lor.
Ruxandra Georgescu este membră a echipei de Drept comercial, având o experiență vastă în acordarea de asistență juridică companiilor naționale și internaționale cu privire la o serie de aspecte comerciale și de reglementare legate de operațiunile acestora în România, companii ce activează în diverse industrii precum auto, tehnologie, mass-media și telecomunicații, produse de larg consum etc. Asistența juridică vizează consilierea privind relațiile de muncă, achiziții publice, drept contractual, protecția consumatorilor și protecția datelor cu caracter personal, asistență juridică de zi cu zi ca parte a unor detașări (secondment), atât în România, cât și în străinătate, în cadrul unor societăți din sectorul TMT. Practica Ruxandrei este în prezent concentrata pe dreptul muncii, fiind implicată în elaborarea și negocierea contractelor de muncă individuale și colective, a acordurilor de neconcurență și de confidențialitate, precum și în consilierea clienților cu privire la diverse aspecte de reglementare a ocupării forței de muncă, cum ar fi transferul de angajați, pachete de beneficii, detașarea națională și internațională a angajaților, proceduri de încetare și/sau concediere sau asistarea clienților în timpul negocierilor de soluționare sau în timpul diferitelor etape ale procedurilor de soluționare a conflictelor de muncă.
Laura Capătă este membră a echipei de Drept comercial, având o experiență vastă în consilierea companiilor naționale și internaționale cu privire la aspecte de drept comercial, dreptul achizițiilor publice, dreptul concurenței, aspecte de reglementare și protecția consumatorilor, asistând corporații ce activează în diverse industrii precum auto, tehnologie, mass-media și telecomunicații (TMT), infrastructură, produse de larg consum etc. Laura a efectuat două stagii de detașare (secondment) în cadrul unor companii de top din sectorul IT&C, respectiv industria de echipamente și instrumente medicale, fiind implicată în proiecte de achiziții publice și private, asistență cu privire la aspecte de drept al concurenței și contracte comerciale. În 2019, Laura a finalizat stagiul Blue Book al Direcției Generale de Concurență, Unitatea D6 Servicii financiare și Farma (Concentrări economice) din cadrul Comisiei Europene.
Ramona Tudor face parte din echipa de Drept fiscal, asistând o gamă largă de companii multinaționale, atât în materie fiscală internă, cât și internațională. A acumulat experiență în domeniul fiscal internațional oferind consultanță în cadrul unor proiecte complexe în sfera prețurilor de transfer, due diligence fiscal, asistență în timpul auditurilor și pe parcursul litigiilor fiscale, precum și în aspecte fiscale internaționale și locale referitoare la impozitarea persoanelor fizice.
***
Despre CMS:
Înființată în anul 1999, CMS este o organizație integrată, multi-jurisdicțională, de firme de avocatură, care oferă servicii complete de consultanță juridică și fiscală. Cu peste 70 de birouri în peste 40 de țări din întreaga lume și peste 4.800 de avocați, CMS deține o expertiză îndelungată atât în domeniul consultanței în jurisdicțiile sale locale, cât și internaționale. Având în portofoliu mari companii multinaționale, cât și companii cu capital mediu și start-up-uri, CMS oferă rigoarea tehnică, asistență juridică strategică și parteneriat pe termen lung pentru a menține fiecare client în poziția de lider al domeniului în care acesta activează. Firmele membre CMS oferă o gamă largă de expertiză în 19 domenii de practică și sectoare de activitate, precum drept societar/fuziuni și achiziții, energie & schimbare climatică, fonduri, sănătate și științe medicale, tehnologie, media, telecomunicații (TMT), taxe, sectorul financiar-bancar, comercial, concurență & EU, litigii, dreptul muncii & pensii, proprietate intelectuală, drept imobiliar și construcții. Pentru mai multe informații, vizitați cms.law.