Ultimii 30 de ani în România au fost tumultuoşi, fie că vorbim de segmentul politic, cel financiar sau cel imobiliar. Devalorizări, inflaţie, liberalizarea preţurilor, eliminarea plafoanelor asupra dobânzilor, recesiuni… am trecut prin toate.

În ultima perioadă, odată cu pandemia Covid-19 şi cu multiplele restricţii, care au dus la pierderi imense atât financiare, cât şi din punct de vedere al locurilor de muncă, majoritatea românilor au intrat în stand-by legat de viitoare investiţii.

În ceea ce priveşte cumpărarea de imobile, dat fiind faptul că au ieşit la rampă fel şi fel de specialişti şi de zvonuri cum că piaţa imobiliară va intra în colaps şi că preţurile apartamentelor se vor înjumătăţi, mulţi români şi-au făcut “speranţe” şi au aşteptat ca acest lucru să se întâmple… Şi, în mod evident NU s-a întâmplat!

Pentru a veni în întâmpinarea bucureştenilor, mai întâi, şi pentru a face o radiografie a preţurilor imobiliare cât mai amănunţită, dar în acelaşi timp pe înţelesul tuturor, noi – specialiştii Titirez.ro – am decis să facem o analiză a 4 perioade prin care România a trecut, perioada care cuprinde în paralel atât preţurile de vânzare şi de închiriere de după Revoluţie, cele din anii 2000, cele din timpul crizei din 2008 şi evident cele din timpul pandemiei Covid-19.

Aici se poate vedea cu uşurinţă de unde am plecat, cum am crescut, cum am picat, cum ne-am revenit şi cum am rămas într-o arie de preţuri constantă. Şi care sunt şi explicaţiile.

Analiza este făcută strict pentru Bucureşti, urmând să revenim cu altă suită de analize pentru restul României.

Preţuri vânzare locuinţe Bucureşti

Preţuri vânzare Garsoniere Bucureşti

După Revoluţie, preţul mediu estimat a fost în jurul sumei de 8.500 Euro, urmând ca acesta să crească în anul 2000 la 8.800 Euro; în 2003 la 12.400 Euro, în 2005 crescând până la 29.500 Euro, urmând să ajungă la apogeu în 2008 atingând suma de 65.550 Euro. În zilele noastre, aşadar în perioada 2020 – 2021, preţul mediu al unei garsoniere în Bucureşti este de aproximativ 42.000 Euro, cu 36% mai mic decât în 2008.

Preţuri vânzare Apartamente 2 camere Bucureşti

După Revoluție, prețul mediu estimat a fost în jurul sumei de 15.000 Euro, urmând ca acesta să crească în anul 2000 la 15.700 Euro; în 2003 la 19.140 Euro, în 2005 crescând până la 43.000 Euro, urmând să ajungă la apogeu în 2008 atingând suma de 106.500 Euro. În zilele noastre, așadar în perioada 2020 – 2021, prețul mediu al unui apartament cu 2 camere în București este de aproximativ 65.700 Euro, cu 38% mai mic decât în 2008.

Prețuri vânzare Apartamente 3 camere București

După Revoluţie, preţul mediu estimat a fost în jurul sumei de 22.500 Euro, urmând ca acesta să crească în anul 2000 la 24.500 Euro; în 2003 la 26.000 Euro, în 2005 crescând până la 57.500 Euro, urmând să ajungă la apogeu în 2008 atingând suma de 154.000 Euro. În zilele noastre, aşadar în perioada 2020 – 2021, preţul mediu al unui apartament cu 3 camere în Bucureşti este de aproximativ 93.000 Euro, cu 40% mai mic decât în 2008.

Preţuri vânzare Apartamente 4 camere + Bucureşti

După Revoluţie, preţul mediu estimat a fost în jurul sumei de 30.500 Euro, urmând ca acesta să crească în anul 2000 la 39.900 Euro; în 2003 la 37.500 Euro, în 2005 crescând până la 75.900 Euro, urmând să ajungă la apogeu în 2008 atingând suma de 190.000 Euro. În zilele noastre, aşadar în perioada 2020 – 2021, preţul mediu al unui apartament cu 4 camere + în Bucureşti este de aproximativ 120.000 Euro, cu 37% mai mic decât în 2008.

Preţuri vânzare Case/Vile Bucureşti

Dacă toate datele se mai sus urmăresc un anumit pattern în ceea ce priveşte creşterile de preţ, preţurile caselor şi vilelor din Bucureşti sunt uşor atipice, aici vom avea parte de o surpriză.

După Revoluţie, preţul mediu estimat a fost în jurul sumei de 38.700 Euro, urmând ca acesta să crească în anul 2000 la 75.900 Euro; în 2003 la 77.000 Euro, în 2005 crescând până la 148.500 Euro, urmând să atingă suma de 245.600 Euro în 2008. În zilele noastre, aşadar în perioada 2020 – 2021, preţul mediu a unei case/vile în Bucureşti este de aproximativ 265.000 Euro, cu 8% mai mare decât în 2008!

 

În urma celor redate mai sus, preţurile la garsoniere şi apartamente a fost în medie cu minim 36% mai mici în 2020-2021 faţă de 2008 când au atins apogeul.

Cu toate că multe păreri au insinuat faptul că pandemia Covid-19 şi criza sanitară prin care trecem va avea repercusiuni mult mai grave asupra preţurilor din lumea imobiliară şi că preţurile şi situaţia din 2020 sunt similare cu cele din perioada 2007-2008, se poate vedea din graficele de mai sus exact contrariul. Se poate vedea în mod cert faptul că preţurile din 2020-2021 sunt sub cele din 2008. De asemenea punctăm faptul că recesiunea din 2008 a avut un impact major asupra pieţei imobiliare din cauza volumului foarte mare de proiecte finanţate de bănci; însă acest lucru nu este valabil în prezent, întrucât marea majoritate a proiectelor rezidenţiale sunt ridicate din capital propriu al investitorilor sau a grupurilor de investitori. Foarte puţine proiecte au fost ridicate sau se ridică din capital propriu + împrumuturi bancare.

Preconizăm că preţurile din imobiliare vor creşte în 2021 cu minim 10-15%, fapt care se datorează costurilor din ce în ce mai mari ale materialelor de construcţii, dar şi a forţei de muncă.

“Investitorii care au construit din capital propriu, dar şi cei care au şi o minimă finanţare bancară, nu se grăbesc să vândă şi nu vor scădea preţurile. Cererea pentru achiziţii imobiliare este în continuare într-o balanţă echilibrată în raport cu numărul de imobile construite, diferenţa dintre cei care vând mai repede şi cei care vor vinde mai greu va exista strict din punct de vedere al vizibilităţii în piaţă, a brand awareness-ului şi a investiţiei în promovarea imobilelor.

Pentru cei care aşteaptă scăderea dramatică a preţurilor, punctez faptul că dacă, prin absurd, va exista o cădere majoră a preţurilor în imobiliare, va exista un derapaj mare pe toate nivelurile, astfel încât banii se vor devaloriza rapid, ceea ce înseamnă că este foarte probabil să nu îţi mai poţi permite să achiziţionezi niciun bun imobiliar.”, declara Costina Petrescu, CEO Titirez.ro.

Titirez.ro este unul dintre cele mai cunoscute portaluri imobiliare din România şi are o vechime de 10 ani. De-a lungul timpului, portalul şi-a extins capacitatea înglobând mai multe site-uri nișate pe imobiliare, este completat de un CRM imobiliar – ImobManager şi de o agenţie de marketing şi publicitate axată pe real estate – imoPR care se ocupă în exclusivitate de 2 dintre cele mai mari şi de renume ansambluri rezidenţiale din Bucureşti şi de un proiect de investiții imobiliare cu active ce însumează minimum 200.000.000 Euro.

Pentru detalii, interviuri, reportaje în ceea ce priveşte piaţa imobiliară din România:

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here