Sursa foto: https://pixabay.com/photos/death-funeral-coffin-mourning-2421821/

Gama de servicii funerare în sector 5 nu se limitează numai la procedurile specifice înmormântării. Serviciile funerare se extind mult după înmormântare, o agenţie specializată în acest sens va face oferte de nerefuzat pentru pomenirile necesare respectării cutumelor.

Dacă până nu demult, pomenirea morţilor era făcută la biserică cu pachete şi acasă, la o masă în familie, cu rude şi vecini, acum pomenirile sunt mult mai simple, parastasele mai bogate şi mai lipsite de stress pentru membrii familiei care nu mai sunt nevoiţi să gătească şi să dispună de vasele şi de spaţiul necesar pentru a chema la masă în amintirea celui decedat.

Când se fac pomenirile pentru morţi?

Pomenirea morţilor reprezintă un gest creştinesc pe care rudele şi apropiaţii persoanei decedate trebuie să o îndeplinească la o anumită perioadă de la trecerea în nefiinţă. Ritualul de pomenire a morţilor aduce aminte de cei dragi plecaţi din lumea celor vii, contribuie la stabilirea unei legături spirituale cu cei plecaţi dincolo şi alina sufletul acestora. Credincioşii plătesc la biserică sau la mănăstiri sărindarele, sau pomelnicele care urmează să fie citite la Biserică în cadrul Sfintei Liturghii, timp de 40 de zile. aceste sărindare sunt însoţite de grâu, zahăr şi de bomboane de coliva.

Pomenirea morţilor este făcută la 3, 9, 40 de zile de la deces, la 3 luni, 6 luni, un an şi 7 ani, iar morţii mai pot fi pomeniţi şi în anumite zile stabilite de biserică, sâmbetele, cu ocazia Moşilor de vară sau de iarnă, în primele 6 sâmbete din Postul Mare, în Joia Mare, în Joia Înălţării.

Cum se face un parastas conform cutumelor ortodoxe?

Parastasele se fac la biserică, unde se duce colivă, colaci, vin şi lumânări, un pomelnic cu o lumânare şi o prescure care se dau preotului, precum şi pachete cu mâncare care se împart celor din biserică.

Pomenirea morţilor continua cu o masă acasă, sau prin împărţirea pachetelor asigurate de o firmă de servicii funerare oamenilor nevoiaşi sau apropiaţi. La parastase se mai pot împărţi şi hainele decedatului, iar tămâia şi lumânările sunt nelipsite.

Citește și: Obiceiuri de înmormântare la romani

Cum se poate organiza pomenirea morţilor economisind timp?

Fiecare familie doreşte să aibă morţii pomeniţi, să plece cu sufletul împăcat în lumea de dincolo, iar cei rămaşi aici să aibă sufletul împăcat că au făcut tot ceea ce era necesar pentru trecerea celui decedat în lumea de dincolo. Când timpul şi spaţiul nu permite organizarea unei pomeni sau a unei pomeniri a morţilor aşa cum se cuvine, membrii familiei pot apela la o firmă de funerare profesionistă.

Restricţii referitoare la pomenirea morţilor

Restricţiile referitoare la pomenirea celor decedaţi fac referire, în primul rând, la mâncare, care trebuie să fie caldă, aburindă, lucru care aminteşte de hrana sufletului în sensul spiritual. De asemenea, pachetele pentru parastase din oferta firmelor de servicii funerare sunt convenabile ca şi preţ, adaptate cerinţelor şi exigențelor clienţilor, opţiunile fiind disponibile şi pentru zilele de post. Aceasta este o altă restricţie referitoare la pomenirea morţilor, că în zilele de post să nu se împartă de dulce.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here