Asociația Oamenilor de Afaceri din România, în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Ecoteca, European Environmental Bureau (EEB) și MAVA va organiza miercuri, 26.08.2020, o conferință pe tema gestionării bio-deșeurilor, avându-l drept invitat de onoare pe Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Costel Alexe. La conferință vor participa reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și experți de renume internațional care vor prezența modele de bune practici în domeniul gestionării bio-deșeurilor.
AOAR, prin membrii săi, este activ implicată în instruirea și comunicarea unor practici de afaceri sustenabile, încurajând și promovând în fața companiilor din România modalități de implementare a noii legi a gestionării bio-deșeurilor și a compostării.
Gestionarea bio-deșeurilor are o importanță majoră în momentul de față, îndeosebi după adoptarea de către Parlament, în această lună, a legii privind gestionarea deșeurilor nepericuloase. O gestionare mai bună va crește nivelul de reciclare și atingerea țintelor necesare la nivelul Uniunii Europene, evitând implicit amenzile usturătoare impuse de Uniune în caz contrar. România se află încă la începutul acestei activități și este nevoie atât de un dialog între mediul public, asociații și instituțiile statului, cât și de exemple concrete de bune practici în domeniu, care să ofere societății soluții viabile.
Evenimentul va facilita accesul la informații esențiale pentru organizațiile și instituțiile care doresc să își reducă amprenta de carbon prin reducerea cantităților de bio-deșeuri care ajung la groapă de gunoi. Expertiza tehnică va fi asigurată de reprezentanți din cadrul MMAP și MADR, sub patronajul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, domnul Costel Alexe.
————————————————————————————————————————————-
Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) a fost înființată ca răspuns la necesitatea de susținere a capitalului românesc. Prin membrii săi, AOAR se constituie într-o structură reprezentativă a mediului de afaceri din România, reunind experiențe si problematici economice din domenii diverse și se prezintă, la peste 20 ani de la constituirea sa, ca un partener apreciat și ascultat la nivel guvernamental, parlamentar, la nivelul partidelor politice și al organismelor internaționale.
Asociația ECOTECA este un ONG de mediu care se ocupă de aspectele tehnice ale gestionării deșeurilor, în colaborare cu specialiști din domeniu, dar și cu voluntari. Principalele activități presupun contribuții la revizuirea și modificarea politicilor publice, asistență acordată agenților economici şi instituțiilor publice în vederea respectării obligațiilor legale de mediu ce le revin, precum și dezvoltarea de programe de
responsabilitate socială axate pe managementul deșeurilor. Asociația desfășoară, de asemenea, cursuri și ateliere dedicate studenților specializați în protecția mediului și sprijină facultățile să-și organizeze propriile proceduri și activități privind gestionarea corespunzătoare a deșeurilor prin viitori specialiști (studenți), astfel încât aceștia să poată dobândi, pe durata studiilor, abilitățile și cunoștințele tehnice necesare privind gestionarea deșeurilor.