Multe state reușesc să țină pandemia sub control, dar încă există numeroase focare de infecție cu noul coronavirus în întreaga lume, ceea ce conduce la o diminuare considerabilă a turismului internațional. GetYourGuide – platforma germană de rezervare a experiențelor de călătorie – a realizat un sondaj prin care compară percepția privind călătoriile în 2021 cu felul în care au arătat planurile de vacanță în 2019.
Conform studiului, cel puțin europenii și americanii vor călători cu 15% mai mult în 2021 față de 2019.
„Noul normal” în călătorii
Tururile ghidate în aer liber au fost votate ca cele mai sigure activități de vacanță, existând o creștere de 5.1% pentru plimbările prin oraș în timp ce intrările la muzeu vor scădea cu 10.3%, conform răspunsurilor bifate de călători din întreaga lume.
În ceea ce privește mijlocul prin care călătorii ajung la destinația de vacanță, 40% dintre participanții la sondaj afirmă că preferă să folosească mașina personală în următoarele 12 luni, pentru mai multă siguranță.
Durata medie a vacanțelor la nivel global este de 5.8 zile pentru călătoriile în interiorul țării și de 9.0 pentru călătorii în străinătate.
Flexibilitatea rezervărilor – factorul decisiv în alegerea vacanței
Deși riscurile sanitare sunt încă prezente, cel mai important factor care influențează deciziile americanilor privind vacanțele este flexibilitatea rezervărilor: 34% dintre respondenți preferă libertatea de a se răzgândi atunci când rezervă servicii pentru vacanță. Următorii factori sunt reducerile (votate de 19% dintre participanți), locurile mai puțin aglomerate (15%), punerea la dispoziție a măștilor de protecție (8%) și tururile private (5%).
Impact financiar
Chiar dacă toate țările au adoptat măsuri pentru susținerea celor afectați de perioada de carantină, mulți oameni au simțit un impact considerabil asupra veniturilor din ultimele luni. Dintre cele șase țări participante la studiu, se pare că cetățenii germani s-au bucurat de cea mai mare stabilitate economică, 62% dintre respondenți afirmând că au aceeași situație financiară ca înaintea pandemiei, fiind urmați de francezi (55%). De cealaltă parte, doar 40% dintre italieni au declarat același lucru.
În ceea ce privește schimbările în bine ale veniturilor, 20% dintre participanții din SUA au o situație financiară mai bună decât înaintea pandemiei de coronavirus. Clasamentul arată aproximativ la fel și în cazul bugetelor de vacanță, germanii și americanii așteptându-se la aproximativ aceleași cheltuieli ca în anii precedenți.
„Chiar dacă restricțiile de călătorie din lumea întreagă limitează vacanțele celor mai mulți dintre noi, studiul nostru arată că oamenii nu s-au oprit niciodată din a visa la noi aventuri și explorări”, afirmă Emil Martinsek, Chief Marketing Officer la GetYourGuide. „Acum, când relaxarea restricțiilor ne ajută să reluăm planurile de vacanță, este clar că flexibilitatea de a schimba sau a anula rezervările pe care le facem este prioritară. De aceea, am revizuit politica de anulare a rezervărilor, oferind călătorilor de pretutindeni o grijă în minus atunci când își fac bagajele pentru concedii: anularea gratuită și reprogramarea experiențelor GetYourGuide cu până la 24 de ore înainte vor oferi călătorilor mai multă siguranță în timpul planificărilor.”
Date despre studiu
Sondajul comandat de GetYourGuide a fost realizat de agenția Dynata pe date colectate între 22.05.2020 – 03.06.2020 prin chestionare online completate de 7182 de participanți din SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia și Spania.
Despre GetYourGuide
GetYourGuide este o platformă prin care călătorii pot rezerva experiențe memorabile, oriunde își propun să ajungă. Se pot achiziționa bilete evitând cozile de așteptare la intrările a numeroase obiective turistice din întreaga lume, tururi ghidate de experți locali sau experiențe culinare inedite. Din 2009 și până astăzi, călători din peste 170 de țări au rezervat mai mult de 40 de milioane de tururi, activități sau bilete de intrare prin GetYourGuide. Sediul central se află în Berlin (Germania), dar cei peste 700 de experți în călătorii și tehnologie lucrează din birouri aflate în 16 țări din întreaga lume.