Iar ne ducem după fentă – că am primit 80 de miliarde de euro, ba că e „o sumă impresionantă”, ba că „se putea mai mult”, ba că „să zicem mersi”.

Mersi!

Problema cu banii de la UE e destul de simplă: România e beneficiar net, adică primește mai mult decât contribuie, doar că de dat dă când trebuie iar de luat ia când poate. În primul exercițiu financiar pe care l-am încheiat – 2007-2013, absorbția finală efectivă a ajuns la 80% și asta doar pentru că am fost lăsați să mai cheltuim și în prelungiri. Chiar și așa, tot am lăsat pe masă vreo 3 miliarde de euro din 18, în vreme ce alții au reușit să cheltuiască până la ultimul cent.

Pentru 2014-2020 suntem încă sub 40%, cu destul de puțin în urma mediei UE ce-i drept, dar în următorii doi-trei ani efortul cel mai mare va fi din nou să ne apropiem de 100%, cu slabe șanse să și atingem ținta, ceea ce va însemna alte miliarde lăsate pe masă. De data asta, fondurile pentru România au fost de 31 de miliarde de euro.
Abia pentru perioada 2021-2027, care se va prelungi inevitabil până în 2030, vorbim de cele 80 de miliarde, din care 46 de miliarde alocări bugetare clasice și încă 34 de miliarde granturi și împrumuturi din programul post-pandemie. Sumele sunt cu adevărat uriașe – de patru ori mai mulți bani în fiecare an față de atunci când abia intrasem în UE.

Doar că procentele de absorbție de până acum, chiar și așa modeste, pot fi înșelătoare. De cheltuit, cheltuim tot milioane sau miliarde de euro, nu procente din ceva, astfel că cei 80 de miliarde se pot ușor dovedi o halcă prea mare ca să poată fi înghițită.

Avem azi mai multe proiecte de autostradă ca în 2007? Sau mai degrabă sunt tot aceleași, însă cu studiile de fezabilitate expirate și fără vreun consens despre care să se facă mai întâi?

Soluție balcanică de ieșire din impas: hei-rup, apucați-vă de toate odată*, că poate-poate o ieși ceva!

*Mai puțin de „metroul Otopeni” că de ăla v-au zis deja că nu pupați un cent decât pentru ce terminați până la iarnă

Am învățat ceva din experiența proastă a noastră sau din cea bună a Poloniei? Avem proceduri mai bune, specialiști mai competenți! Răspunsul deocamdată pare mai degrabă mai mult nu decât da.

Este cheltuirea banilor europeni o prioritate politică asumată? Deocamdată nu apare deloc pe agenda vreunui guvern, probabil va apărea în următorii 2-3 ani când se va apropia funia de par după care va dispărea iar.
Serios vorbind, este cam singurul domeniu în care o guvernare – orice guvernare – poate să producă o diferență sesizabilă în viața cetățeanului… că în rest la gafe și bazaconii reușesc să fie egali între ei.

Este deci absolut neimportant anunțul că ni s-au promis 80 de miliarde de euro… sau 46 sau 85 sau 100. Contează alte două anunțuri, primul cât de curând posibil iar al doilea măcar de-ar veni vreodată, prin 2030:

Lucian Davidescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here