În ultimele săptămâni, tot mai mulți români au început să constate că au dificultăți financiare sau chiar au ajuns în imposibilitatea de a mai putea să plătească datoriile aşa cum o făceau în primele luni ale lui 2020, din cauza pandemiei de coronavirus și a izolării și carantinei impuse de autorități.
Băncile vs. firmele de colectare datorii
Dacă unitățile bancare au decis să permită în anumite condiții ca restituirea împrumuturilor să se facă după trecerea unui termen de grație, atunci când vorbim de acele datorii administrate de firmele de colectare lucrurile stau puțin diferit.
Banca, dacă nu îți plătești datoria la care ești obligat prin contractul de creditare, va acționa în așa fel încât să obțină ceea ce i se cuvine pragmatic, prin executare silită.
În schimb, firmele de colectare a datoriilor se bazează pe rezolvarea acestor probleme bănești prioritar pe cale amiabilă, prin negocierea flexibilă a cuantumului ratelor de plătit și semnarea unor angajamente de plată.
Este important de menționat și faptul că un astfel de angajament de plată are clauze care menţionează valoarea ratei lunare şi data la care aceasta trebuie plătităTotuşi, dacă s-au schimbat datele inițiale ale respectivului contract, printr-un eveniment cum ar fi apariția acestei crize mondiale de natură sanitară generată de Covid-19, compania are deschiderea de a regândi, împreună cu persoana cu datorii, găsirea celei mai bune soluţii de plată, pe care aceasta să o poată respecta.
Din fericire, deocamdată situația nu s-a acutizat într-o asemenea măsură încât majoritatea acelora care au datorii administrate de KRUK România să nu mai fie în stare să își asigure nici măcar mijloacele de subzistență pentru ei și familie.
Nu solicita modificarea angajamentului de plată încheiat cu KRUK România dacă nu ai cu adevărat nevoie!
Categoric, nu se mai poate prelungi prea mult această perioadă deloc benefică economiei, pentru că așa cum mulți oameni au constatat pe propria lor piele, fiecare zi de stat acasă nu face decât să ne afunde și mai rău în criză, indiferent că vorbim despre criza analizată la nivel micro, individual, dar și la nivel macro, general, al societății.
Există deocamdată doar cazuri izolate ale unor clienți KRUK România care au ajuns într-o situație critică, în care nu mai pot să își plătească datoriile din cauza pandemiei.
Iată de ce, pentru ceilalți nu este acceptabil să ceară suspendarea temporară a plății ratelor asumate prin angajamentul de plată KRUK, pentru că ar fi în esență doar un mod de a ocoli responsabilitățile. Iar acest demers s-ar întoarce rapid, precum un bumerang, fix împotriva datornicilor respectivi.
În acest sens, aceia care ar fi tentați să ceară sistarea sau diminuarea cuantumului ratelor pe care le au de plătit către KRUK România ar trebui să analizeze lucrurile la rece.
Nimic nu este mai periculos pentru ei decât să reveniă la acel comportament trecut și pe care probabil îl credeau depășit, când, din pricina unor împrejurări mai mult sau mai puțin subiective, au întârziat să mai achite anumite datorii restante, până când acestea s-au acumulat și i-au adus în situația delicată în care se găsesc în prezent.
Dacă acești datornici ar fi corecți cu ei înșiși ar trebui să fie conștienți de faptul că, dacă ar fi acționat la momentul oportun pentru plata facturilor și a împrumuturilor luate în trecut, acum, în plină criză sanitară globală, nu ar mai fi avut atâtea probleme pe cap, iar restartarea după ieșirea din pandemia de coronavirus ar fi mult mai ușoară.
Nu cere modificarea contractului KRUK dacă nu ai absolut nevoie! Dacă ai posibilitatea, mergi mai departe pe drumul stingerii datoriei şi eliberării din spirala datoriilor . Aceasta este atitudinea corectă, chiar dacă, spre exemplu, în prezent ești în șomaj tehnic sau chiar ți-ai pierdut vechiul loc de muncă deoarece firma la care lucrai (mai ales dacă era una din sectorul horeca) a dat faliment.
Poate mai mult decât oricând, luciditatea contează, deoarece numai atunci când ești liniștit sufletește, când nu ești stresat din cauza problemelor financiare care provin din trecut, vei putea găsi și soluțiile cele mai bune pentru a te salva dintr-o lume veche care tocmai se prăbușește sub ochii noștri și ai putea să intri cu fruntea sus, plin de optimism, de încredere în viitor, într-o nouă etapă care are mult prea multe necunoscute la acest moment.
Tentația de a nu-ți mai plăti o vreme obligațiile de natură financiară este extrem de mare, chiar și în cazul acelor persoane de bună credință care, sub imperiul anxietății tot mai accentuate, se gândesc dacă nu ar fi cazul ca și ei să renunțe la plata unor rate.
Este cea mai mare greșeală, mai ales că acum există și posibilitatea plăţii acestor datorii online.
Ea este doar un pretext pueril de a profita de ocazie să scapi de achitarea unor sume de bani pe care oricum le datorezi.
Foarte rapid, dacă lași acum garda jos, vei avea de înfruntat repercusiunile deciziei tale, deoarece nu e nimic mai simplu decât să plătești niște rate online acum, când eviţi locurile aglomerate, iar cheltuielile tale sunt mai reduse.
Dacă există totuși elemente obiective pentru care un client KRUK România nu mai este în măsură să achite la timp ratele la care s-a angajat prin contractul semnat cu firma de colectare într-o perioadă în care coronavirusul nu își făcuse încă apariția, acesta poate cere ajutorul specialiștilor din cadrul companiei.
Trebuie subliniat faptul că orice solicitare de acest gen sosită din partea unui client care are datorii administrate de KRUK România va fi luată cu seriozitate în discuție și, după ce se va verifica exactitatea motivelor pentru care clientul spune că este în imposibilitate de a achita la timp datoria respectivă, angajații KRUK vor găsi și soluția cea mai bună prin care să rescrie condițiile de rambursare .
Acest lucru se întâmpla însă și până acum. Este o opțiune standard la KRUK România, indiferent dacă problema pe care clientul o are este una de natură medicală sau de alt tip.
Plata datoriilor la timp, un act de responsabilitate financiară
Este mult mai bine ca orice debitor KRUK să procedeze responsabil, decât să își creeze tot felul de scenarii despre dificultățile prezente și viitoare și să își promită că va face plata datoriilor cândva, într-un viitor incert.
Acele persoane care fug de responsabilități sunt mai predispuse să vină cu tot felul de motive care țin de agenda publică în această perioadă, inclusiv dificultăţile generate de pandemia de coronavirus.
Mai degrabă va încerca să-şi plătească datoria o persoană care în mod real se află în dificultate și care își dă seama că problemele ei se pot agrava și mai mult dacă nu stinge cât mai rapid debitul restant, decât cineva care și-a făcut din fentarea plăților un mod de viață pe care nici măcar o criză sanitară de proporții nu îl poate schimba.
Valul doi al pandemiei cu coronavirus poate face ravagii și mai mari pe plan financiar
S-au făcut și tot felul de sondaje în lumea întreagă din care rezultă că în cazul intensificării răspândirii infectării cu Covid-19 , un al doilea val (cel în toamna 2020) va fi mult mai agresiv decât acesta de acum.
Aproximativ un sfert dintre debitori vor fi în imposibilitate să își achite împrumuturile restante.
Orice client KRUK România trebuie să fie pe deplin conștient de faptul că o bună disciplină de care dă dovadă acum îi va folosi mai târziu, deoarece infecția cu coronavirus se pare că are încă multe enigme și va însoți omenirea încă o bună perioadă de timp.
Asta ca să nu mai vorbim de faptul că sute de mii de firme vor trebui să își suspende activitatea sau chiar să își închidă definitiv porțile, deoarece nu mai pot face față situației.
Nu trebuie uitat nici faptul că, poate, deși în zona în care locuiesc coronavirusul nu este atât de virulent ca număr de îmbolnăviri în prezent, oricând această stare de fapt se poate schimba și poate intra în carantină, ceea ce va face și ca și veniturile populației din arealul respectiv să scadă.
Și în acel moment un fost datornic va fi mult mai liniștit sufletește dacă va intra în autoizolare sau în carantină impusă de către autorități când va ști că nu mai are de achitat și niște datorii mari care vin din urmă.
Mai ales dacă s-ar putea să aibă nevoie de tratamente pe termen mai îndelungat, iar unele dintre acestea nu vor fi gratuite și nici subvenționate decât într-o anumită proporție de către stat și va fi nevoit ca să le procure prin mijloace proprii.
Așadar, este bine ca lucrurile să fie rezolvate în materie financiară acum, când încă acest lucru mai este posibil și să nu se aștepte un moment ulterior în care situația din țară să fie una mult mai devastatoare decât cea prezentă.
Concluzia? Plătește datoriile către KRUK România acum, dacă ai posibilitatea, ca să nu regreți mai târziu!