autor:Corina Varlan

Filipinezii au demarat lucrările de construcție pentru un oraș verde, rezistent la calamități, care va putea înlocui capitala și va putea permite instituțiilor statului să funcționeze fără întreruperi chiar și în cazul în care Manila ar fi distrusă de un dezastru natural, precum un cutremur.

 

Orașul „de rezervă” se numește New Clark City și este localizat la circa 100 de kilometri nord de actuala capitală.

Acesta va putea găzdui 1,2 milioane de locuitori și va acoperi o suprafață de 9.450 de hectare.

New Clark City ar urma să fie rezistent la inundații, taifunuri și cutremure, toate inevitabile pentru zona Cercului de foc al Pacificului.

Localizarea sa, la o înălțime mult mai mare față de Manila, îl va face mult mai puțin vulnerabil în fața inundațiilor. În plus, autoritățile vor să implementeze un sistem de drenare extins și zone în care construcțiile vor fi interzise, tocmai pentru a diminua orice risc.

În plus, noul oraș va fi înconjurat de un lanț muntos care îl va proteja de vânturi puternice și taifunuri.

Pentru a-l transforma într-un oraș verde, autoritățile au în plan, printre altele, limitarea poluării care apare în urma traficului rutier. Practic, zone extinse din New Clark City vor fi pietonale, iar sistemul de transport în comun care urmează să fie implementat ar urma să fie atât de eficient încât ar reduce semnificativ nevoia utilizării autovehiculelor personale.

Se vor folosi, de asemenea, surse verzi de energie, precum energia solară, iar imobilele vor fi gândite astfel încât să utilizeze cât mai puține resurse.

Autoritățile își doresc, totodată, să evite defrișările pe cât posibil pe parcursul dezvoltării orașului și să folosească un material local, unic, numit lahar – un amestec apărut în urma erupțiilor vulcanice (conține cenușă și roci și este disponibil în apropiere) pentru a face orașul mai sustenabil.

Un motiv de îngrijorare ar putea să îl reprezinte pentru viitorii locuitori ai New Clark City apropierea de vulcanul Pinatubo. Erupția acestuia din 1991 a fost a doua cea mai mare din secolul 20. Experții consideră însă că o nouă erupție de proporții ar urma să aibă loc abia peste câteva sute de ani, potrivit CNN.

În momentul de față, se lucrează la prima fază a proiectului. Aceasta constă în mai multe clădiri guvernamentale, o serie de locuințe pentru funcționari și un complex sportiv și va costa aproape 2 miliarde de dolari.

Se estimează că prima fază a orașului verde va fi finalizată până în 2022.

În total, dezvoltarea New Clark City ar urma să aibă nevoie de cel puțin cinci faze, iar proiectul se va extinde pe o perioadă de cel puțin 30 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here