Când spui Franța, gândul zboară instantaneu la vinuri și brânzeturi, înainte de a te gândi la Renault sau Citroen. La fel și cu Italia. Cât despre Spania, vinul și corrida (deși nu se mai practică) ți se asociază la fel de firesc ca Argentina cu tangoul. Dar oare unde zboară gândul când spunem România? Gândul nostru sau al străinilor care aud acest nume.
De anul, acesta, avem și noi, în prima duminică din octombrie, prin lege, Ziua națională a gastronomiei și vinurilor din România. Oare de ce?
Brandul de țară: dacă nu-l facem noi, ni-l vor face alții
Vorbeam săptămânile trecute cu Radu Bozocea, specialist recunoscut în domeniul înregistrării de mărci, brevete și drepturi de proprietate intelectuală, în general. Am căzut de acord amândoi că un produs sau serviciu care “are brand” e mai ușor de vândut, mai profitabil și generează mai multă loialitate consumatorului decât unul care mizează strict pe faptul că “își face treaba” și “e mai ieftin”.
Brandul încorporează valoare adăugată, prestigiu. Mai mult: devine el însuși un “bun apt de vânzare” – se tranzacționează branduri fără ca acestea să mai fie legate de capacitățile de producție propriu-zise. Brandul, așadar, nu doar generează plusvaloare și loialitate, ci are el însuși o valoare – care depinde de istoricul lui, de cifrele de afaceri pe care le îngobează, de oportunitățile pentru dezvoltare ale domeniul de referință șamd.
Motivele pentru care țara noastră ar fi bine să aibă un brand de țară – nu doar un logo vizual și un slogan verbal, ci o legătură care se face instantaneu între cuvântul România și o anumită idee – au, așadar, o miză legată de valoare: un brand bun generează încredere, poate chiar simpatie (dar măcar curiozitate) – și “vinde mai bine”.
Un brand e cu atât mai bun, cu atât mai solid, și poate fi promovat cu atât mai ușor cu cât are în spate adevăr. Iar până la “marile adevăruri” despre România – cu care putem ajunge sau nu să fim de acord între noi și între noi și cei “din afară” – avem la îndemână “mici adevăruri” extrem de solide și de ușor de recunoscut de oricine: în România se mănâncă bine, se petrece bine. Dincolo de imaginea de sine adeseori extrem de proastă pe care o avem noi, românii, față de țara în care trăim, sunt sigur că fiecare dintre noi a văzut reacții de plăcută uimire ale unor străini care ne vizitează, ne mănâncă bucatele și ne beau țuicile sau vinurile.
Mâncarea și vinurile au funcționat cu succes pentru țări care fac miliarde anual din ele
Mâncarea, băutura, depășesc barierele lingvistice și “se fac înțelese” aproape de la sine. E logic să lucrezi cu ele, așa cum e logic ca un copil să învețe întâi bastonașe și apoi să scrie literele, cuvintele și frazele.
Produsele regionale, numele – și în final “brandurile” izvorâte din anumite regiuni și din anumite tradiții – sunt tot mai căutate, tot mai respectate, stârnesc tot mai mult interes. “Globalizarea” s-a transformat în “glocalizare”. Piața mondială s-a deschis nu doar produselor de “mare anvergură”, ci a deschis și o oportunitate nemaiîntâlnită până acum pentru produsele locale. Dacă în trecut omenirea avea “Drumul Mătăsii” ca magistrală de circulație a mărfurilor, acum avem atâtea altele prin care produsele – inclusiv cele “de regiune” – pot circula, dacă au un brand suficient de atrăgător.
Cu cât România are mai multe astfel de branduri, cu atât mai ușor va fi de compus din ele “imaginea de ansamblu” – brandul de țară. Iar aceste “mici branduri” au marele avantaj că nu costă mult să fie implementante și că generează, ele însele, valoare pe parcurs. Ele “respiră” bine singure și consolidează “marele brand”. Trăiesc de sine stătătoare și aduc beneficii tangibile celor care le crează.
Iar dacă ne uităm la țări care fac asta de mai mult timp decât noi, vedem cifrele de afaceri de zeci sau sute de miliarde de euro, vedem profiturile din branduri punctuale (de produse) sau “din imaginea” și atractivitatea pe care o au regiunile de origine (din turism).
Dincolo de marile cifre, în spate stau “mici valori” – care nu-s mici deloc! Stau oameni și comunități care își procură cele necesare traiului producând sau vânzând aceste mărfuri și servicii. Acolo crește o mândrie justificată, un “interes local” și o coeziune socială greu de obținut altfel.
Acestea clădesc și întrețin, în final, nu doar economia, ci și națiunea însăși. În definitiv, cum credeți că a supraviețuit România atâte secole? Până la “marile idei naționale” a fost nevoie de supraviețuire – iar asta a însemnat, înainte de orice, mâncare și băutură. Ele sunt mai importante decât par la prima vedere și merită păstrate, dezvoltate, înmulțite și promovate. Rezultatele se vor vedea imediat.
Cezar Ioan
