București, 12 august 2019. Peste un sfert dintre angajați recunosc că nu le ajung banii din salariu de la o lună la alta și, prin urmare, nu doar că nu reușesc să economisească nimic, ba chiar trebuie să se împrumute mai mereu de la familie sau prieteni până la următorul salariu pentru a se putea descurca, arată datele unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.
Alți 27% dintre respondenți se găsesc și ei deseori în situația de a nu mai avea bani până la salariu și de a împrumuta, iar 26%, doar uneori, în condițiile în care jumătate dintre respondenți câștigă mai puțin de 2.500 de lei pe lună net, aproape un sfert au un salariu de până la 3.500 de lei pe lună net, iar restul depășesc acest nivel. Nu ajută nici că situația financiară în ansamblu a angajaților nu s-a îmbunătățit deloc sau chiar s-a deteriorat în ultimul an, deși costul de trai a crescut. Aproape 37% dintre respondenți spun că au aceeași situație financiară ca anul trecut, în timp ce 32% dintre respondenți susțin că situația lor financiară s-a înrăutățit în decursul ultimelor 12 luni, iar 10% afirmă chiar că a avut un declin major. Doar 20,7% au văzut o îmbunătățire a situației financiare în ultimul an.
Prin urmare, trei din zece respondenți spun că peste 45% din salariul lunar se duce, în mod obișnuit, pe datorii. Alți 25% susțin că dau între 25% și 45% din salariu pentru a acoperi toate datoriile acumulate, iar o treime dintre respondenți plătesc cel mult un sfert din salariu în acest sens. Și cu toate că doar 12% spun că nu au datorii de achitat, nu toți reușesc să mai pună bani deoparte de la o lună la alta, în timp ce aceia care reușesc spun că sumele economisite lunar sunt foarte mici. Mai exact, aproape jumătate dintre respondenți nu pun niciun leu deoparte, o treime economisește sub 10% din ceea ce câștigă lunar și numai 11% dintre respondenți spun că reușesc să economisească ceva mai mult, de până la un sfert din salariu.
De unde „taie” românii ca să le ajungă banii
Pentru a se încadra în banii pe care îi câștigă lunar, românii taie cel mai mult din bugetul de călătorii (64% dintre respondenți), de haine (57,6% dintre respondenți), din cel de relaxare la teatru, film, concerte etc. (47,8% dintre respondenți). De asemenea, aproape jumătate (47% dintre respondenți) reduc mesele luate în oraș. Totodată, mai sunt reduse cheltuielile pentru: sport (17,2%), alimente (13,5%), sănătate (12,7%), transport (8,9%), educație – cărți, studii etc. (7,20%), utilități (gaze, curent, apă, căldură) – 4,61%.
În ciuda îngrijorărilor sau problemelor financiare, românii nu pot sau nu vor să renunțe la anumite categorii de cheltuieli, precum: abonamentul de telefonie (66% dintre respondenți), abonamentul la internet (58,2%), abonamentul la cablu (41,8%), mașina personală (23,1%), țigări (15,8%), călătorii (15%), sport (11,2%), haine (10,9%), relaxare (8,07%).
Sondajul a fost efectuat în perioada 15 iulie – 5 august 2019, pe un eșantion de 922 de utilizatori de internet.
Despre BestJobs
BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare. Cu un număr de peste 2,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.