PAID România este alături de românii ale căror locuințe au fost afectate de inundațiile produse în urma fenomenelor meteo de ieri din nord-vestul țării. De asemenea, le reamintește acestora că, printre cele trei riscuri acoperite de PAD – polița de asigurare împotriva dezastrelor, se regăsește și riscul de inundații, asigurații putând fi despăgubiți în baza asigurării obligatorii de locuință.
Asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) acoperă pagubele produse locuințelor în urma pătrunderii şi infiltrării apei, în cazul acoperirii pe scurtă durată a terenului cu un strat de apă, ca urmare a acumulării apelor provenite din precipitaţii atmosferice abundente. PAID România este pregătită să gestioneze dosarele de daună ce vor fi deschise de către proprietari, asigurați obligatoriu împotriva dezastrelor naturale, care se află în această situație.
”După cum ne-a demonstrat și furtuna de duminică, fenomenele naturale extreme pot să apară oricând și oriunde, iar intensitatea lor este uneori greu de estimat. În ultima perioadă, am auzit de numeroase dezastre în întreaga lume, a căror amploare nici cele mai riguroase programe de modelare nu au putut-o anticipa. Iată că acum asistăm și în România la fenomene atmosferice cu urmări fără precedent. Este, din păcate, una dintre cele mai mari dovezi că locuințele din România au nevoie de protecție prin asigurare”, precizează Nicoleta RADU, Director General al PAID România.
Așadar, dacă ați încheiat o asigurare PAD și ați fost afectați de inundații de tipul celor descrise mai sus, pentru deschiderea dosarului de daună şi efectuarea constatării daunelor, adresați-vă asiguratorului la care ați încheiat polița de asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale.
Conform datelor transmise de IGSU – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, furtuna din nord-vestul țarii a lăsat în urmă un bilanț tragic – 212 localități afectate din 15 județe – Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Maramureș, Mureș, Suceava, Sălaj și Timiș; 145 victime, dintre care 8 persoane au decedat (Arad – 1, Bistrița Năsăud – 2, Timișoara – 5), iar 137 de persoane au fost rănite (Alba – 6, Arad – 15, Bihor – 35, Bistrita-Năsăud – 15, Cluj – 5, Hunedoara – 1, Maramureș – 10, Sălaj – 1, Timiș – 49).
***