CODRU schimbă și locația festivalului, din Pădurea Bistra în inima Timișoarei

CODRU Festival anunță nume noi care vor urca pe scenă la Timișoara la ediția de anul acesta. Calum Scott, Editors și Faithless sunt cei mai noi artiști care completează lineup-ul evenimentului ce va avea loc între 30 august și 1 septembrie. CODRU, festivalul care plantează, aduce la Timișoara și anul acesta trei zile de muzică, artă și sustenabilitate. Cei trei se alătură altor nume sonore precum Patrice, Wilkinson, Vița de Vie sau Vama.

Ediția de anul acesta vine cu o altă surpriză pentru fani – CODRU Festival se mută din Pădurea Bistra în inima Timișoarei, în Parcul Central din oraș. Aflat la cea de-a patra ediție, CODRU a fost inclus de două ori în top 10 festivaluri din Europa la categoria Best Medium Festival în cadrul European Festival Awards. Peste 100.000 de persoane sunt așteptate la Timișoara între 30 august și 1 septembrie.

 

Concept nou la CODRU Festival 2024

Festivalul CODRU revine anul acesta cu surprize pentru fanii festivalului. În primul rând, cu un nou concept de festival, care aduce farmecul naturii în centrul orașului. Conceptul creativ de anul acesta promite să aducă „Inima CODRULUI în inima orașului”. Ediția de anul acesta, care va avea loc la kilometrul 0 al Timișoarei, în Parcul Central, pregătește multe activități pentru întreaga familie.

Anul acesta avem parte de cea mai importantă ediție a festivalului CODRU. Va fi prima ediție ce se va desfășura în Parcul Central din Timișoara. Mutarea festivalului în inima orașului nu doar că menține nota verde, dar o și amplifică prin utilizarea resurselor sustenabile și accesul facil pentru participanți. Festivalul devine astfel un model de sustenabilitate urbană și un exemplu de cum se pot organiza evenimente de anvergură fără a compromite mediul înconjurător”, Victor Balaniuc, co-fondator și General Manager CODRU Festival.

 

Ce artiști internaționali vin la CODRU Festival?

Ca în fiecare an, CODRU promite să fie o experiență multiculturală vibrantă. Programul va cuprinde două scene principale, concerte live, DJ set-uri, instalații artistice (land art), performance-uri și zone special amenajate pentru copii. Organizatorii au pregătit anul acesta o selecție a unora dintre cei mai îndrăgiți artiști de renume internațional din diferite genuri muzicale. Calum Scott revine în România, alături de Editors, Faithless, Patrice și Wilkinson. Cu toții promit o atmosferă vibrantă și multe ore de muzică live în Parcul Central din Timișoara. Organizatorii urmează să anunțe alte nume noi în perioada următoare.

 

Ce artiști români vin la CODRU Festival?

Încă de la început, festivalul CODRU și-a dorit să promoveze artiștii autohtoni. Pe lângă trupe deja consacrate, CODRU a lăsat scena deschisă și pentru artiștii locali. Lineup-ul internațional este completat de o serie de artiști îndrăgiți de la noi precum Vița de Vie, Vama, Erika Isac, Ian, Nane, Nouă Unșpe, Oscar, Puya, Rava, care vor completa atmosfera în cele trei zile de festival.

Biletele pentru ediția de anul acesta a festivalului CODRU se pot cumpăra de pe www.codrufestival.ro.

 

CODRU, festivalul care plantează

CODRU este un eveniment inedit de responsabilitate socială, fiind singurul festival din România ale cărui venituri sunt redirecționate spre cauze ecologice. CODRU este mai mult decât un festival, este un program cultural, un manifest dedicat naturii și artei și se bazează pe 4 piloni importanți: ARTĂ ȘI CULTURĂ, EDUCAȚIE, ENTERTAINMENT și SUSTENABILITATE. Festivalul este dublat de sesiuni de plantare și acțiuni de ecologizare a pădurilor. Fiecare participant la CODRU Festival se alătură implicit și misiunii de responsabilizare și ecologizare, pentru că fiecare bilet reprezintă un copac plantat. Până acum s-au plantat peste 45.000 de puieți în Pădurea Bistra și în alte zone din Timiș.

 

Parteneri CODRU Festival: ING Bank, Ploom, Pepsi, PPC, Forvia Hella, ZF, Iulius Town, Kiss FM, iSense Solutions, Linde, Target Video, Stanca Law Office

 

 

Erika Rotaru

PR Manager

[email protected]

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here