Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, bisexuali și persoane transgender), semnalează că România a depășit termenul limită privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Buhuceanu și alții v. România, prin care statul român este obligat să recunoască legal cuplurile formate din persoane de același sex.

 

Guvernul Ciolacu a încercat să amâne implementarea hotărârii CEDO, contestând hotărârea din data de 24 mai 2023, cerând o examinare de la Marea Cameră a CEDO, iar această cerere a fost respinsă, hotărârea în cazul Buhuceanu și alții v. România devenind definitivă în data de 25 septembrie 2023. Din acel moment, România a avut la dispoziție 6 luni să propună un plan de acțiune privind implementarea hotărârii. Aceste 6 luni se împlinesc astăzi, iar România se prezintă cu mâna goală.

 

Pe 22 noiembrie 2023 Ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, subliniază în  scrisoarea trimisă Parlamentului că „statul român are obligația ca, cel târziu până la data de 25.03.2024, să prezinte CM (Comitetului Miniștrilor, n.red.) informații privind măsurile adoptate sau avute în vedere pentru a răspunde încălcărilor Convenției constatate de Curte”.

Întrebat dacă România va încălca hotărârea CEDO, Premierul Marcel Ciolacu a răspuns că „Nu este nici prima, nici ultima, dar eu consider că societatea românească încă nu este pregătită pentru acest lucru”.

 

”Ministra de externe a României va trebui să meargă la Consiliul Europei, la Comitetul de Miniștri, și va fi întrebată cum a rezolvat România această problemă, iar statul român se va face de râs din nou, a câta oară, în fața țărilor europene. România trebuie să legalizeze de urgență parteneriatele civile pentru toate cuplurile (gay și heterosexuale) pentru a se alinia la standardele europene în materie de asigurarea cadrului legal pentru cuplurile formate din persoane de același sex, mai ales în contextul hotărârii CEDO în cazul Buhuceanu și alții. Există deja în Parlament, în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, un proiect legislativ care este rezultatul negocierilor dintre societatea civilă și partidele politice, inițiativă semnată de zeci de parlamentari. Dacă există voință politică, problema se poate rezolva în câteva zile. Mai mult, statisticile arată că sprijinul pentru parteneriate civile este în creștere, așadar și societatea este pregătită pentru acest pas. Vorbim despre sute de mii de oameni lăsați descoperiți de statul român.” a declarat Vlad Viski, directorul executiv MozaiQ.

 

România rămâne încă o dată repetentă la drepturile omului, și nu prezintă un plan de acțiune privind recunoașterea cuplurilor formate din persoane de același sex. Statul român nu prezintă încă nicio evoluție în acest sens, deși hotărârea CEDO nu este prima hotărâre în ce privește cuplurile gay din România. Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Coman-Hamilton condamnă România în 2018 cu privire la nerecunoașterea cuplurilor gay căsătorite pe teritoriul Uniunii Europene. De asemenea, două hotărâri ale Curții Constituționale din România, 562/2017 și 534/2018, spun că România are obligația pozitivă de a recunoaște și cuplurile formate din persoane același sex.

 

Asociația MozaiQ LGBT este o organizație comunitară care luptă pentru drepturile omului și care participă la dezvoltarea comunității LGBT din România sub stindardul solidarității și încrederii reciproce, rezultate din activități sociale, o prezență pe scena culturală alternativă, precum și atenția deosebită acordată diverselor grupuri din comunitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here