Comunicat de presă: Peste 350.000 de aplicări au fost înregistrate în ultima lună de candidații cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani, cu 30% mai mult decât în luna precedentă. Creșterea se suprapune peste introducerea primelor de angajare pentru tineri

 

București, 27 februarie 2022: Peste 350.000 de aplicări ale candidaților cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au fost înregistrate în ultima lună, nivelul marcând un plus de aproximativ 30% față de luna precedentă. Totodată, acest număr îi plasează la o distanță tot mai scurtă de liderii aplicărilor, respectiv candidații din segmentul de vârstă 25-35 de ani, care au avut 420.000 de aplicări în același interval de referință.

„Evoluția din ultima lună se suprapune peste introducerea primelor pentru tinerii care se angajează, fie că este vorba despre prima de activare, în valoare de 1.000 de lei, prima de inserție, în valoare de 1.794 de lei sau primele de mobilitate. Pe scurt, aceste stimulente sunt acordate tinerilor șomeri neindemnizați care se angajează pentru minimum trei luni. Această măsură vine pe fondul faptului că, deși este o categorie de candidați care aplică masiv, tinerii reprezintă segmentul cu cea mai puternică reprezentare în rata șomajului. Astfel, lor le este atribuită o rată a șomajului de peste 20%, de 4 ori mai mare decât rata șomajului la nivelul întregii populații”, spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În plus, România are și printre cele mai mari rate ale șomajului în rândul tinerilor din Uniunea Europeană. Este pe a patra poziție în rândul țărilor membre, după Spania, Grecia și Suedia. „Discrepanța dintre volumul mare de aplicări și rata mare a șomajului vine și din faptul că încă sunt destul de mulți tineri care aplică inclusiv pentru joburi pentru care nu au o eligibilitate reală. Asta nu înseamnă că interesul lor pentru angajare nu este real, doar că încă nu au complet rafinate niște mecanisme de autoevaluare și, mai apoi, de selectare a unor joburi pentru care ar fi potriviți”, explică Roxana Drăghici.

Domeniile care atrag cele mai multe aplicări din partea candidaților tineri sunt retailul, call-center / BPO, servicii, IT / telecom, financiar / bancar, turism, advertising / marketing / PR și industria alimentară. Acestea sunt, totodată, și sectoarele care au cel mai mare număr de poziții entry level deschise și, prin urmare, sunt tentante pentru cei care nu au încă experiență de muncă sau o au la nivel minimal, respectiv mai puțin de doi ani. De cealaltă parte a clasamentului se află sectoare precum real estate, textile, automotive sau educație și training care reușesc mai greu să intre în orizontul de preferințe ale tinerilor.

Datele din platformă mai arată un interes peste media generală pentru joburile remote, în condițiile în care 16,3% dintre aplicări au fost direcționate către joburile ce permit munca de acasă. 82,3% dintre aplicări au fost pentru joburile care cer prezență la birou și doar 1,4% au mers spre ofertele postate de angajatorii din străinătate.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs.ro, salariul mediu net, la nivel național, pentru cei care lucrează pe poziții entry level este de 3.500 de lei, însă așteptările pe care aceștia le au ajung la 4.500 de lei net, pe lună.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 25.000 de locuri de muncă.

***

Despre eJobs

eJobs este cea mai de încredere platformă de locuri de muncă din România, prin care ai acces gratuit la zeci de mii de joburi verificate manual. Pe eJobs, toate companiile sunt verificate, ai anunțuri cu salarii afișate, joburi din toate domeniile și industriile, locuri de muncă remote și în străinătate. În plus, găsești o mulțime de articole și sfaturi de carieră, dar și un calculator salarial prin care poți vedea dacă ești plătit corect. Pentru recrutori și angajatori, eJobs oferă acces la o bază de peste 5 milioane de CV-uri, precum și o mulțime de soluții de recrutare eficiente. Pe lângă anunțuri de angajare și căutarea în baza de data, prin eJobs poți avea acces în plus la campanii de recrutare digitalizată sau chiar la soluții super personalizate prin agenția de recrutare Skilld. Mai mult, tot datorită eJobs, experții în resurse umane au acces la We Are HR, platforma de conținut dedicată specialiștilor în HR și managerilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here