Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România a publicat ieri analiza privind gradul de internaționalizare a instituțiilor de învățământ superior din România din perspectiva mobilităților studențești. Documentul este realizat pe baza informațiilor furnizate de instituțiile de învățământ superior care au răspuns la solicitările federației transmise în baza Legii nr. 544/2001.
Materialul este unul exploratoriu în esența sa, analizând specific reglementările prezente la nivel național privind măsurile de sprijin existente pentru studenții care doresc să beneficieze de un program de mobilitate internațională și eforturile depuse de universități pentru dezvoltarea componentei de internaționalizare a instituției prin mobilități outgoing.
Din nefericire, raportându-ne la situațiile statistice care reies în urma analizei, remarcăm faptul că internaționalizarea învățământului superior din perspectiva accesibilității mobilităților internaționale studențești outgoing nu reprezintă un obiectiv fundamental pe agenda de dezvoltare a universităților din România.
În acest sens, amintim câteva dintre concluziile formulate în cadrul cercetării:
- doar 2,7% din numărul total al studenților înmatriculați la ciclurile de studii licență și masterat din cadrul instituțiilor respondente au aplicat pentru o mobilitate internațională;
- numai 2% din totalul studenților înmatriculați la ciclurile de studii de licență și masterat din universitățile care au răspuns solicitărilor federației au beneficiat de o mobilitate academică internațională;
- 36,4% din studenții beneficiari de bursă socială care aplică pentru o mobilitate internațională de studii nu ajung să și beneficieze de aceasta;
- 89,6% din mobilitățile internaționale sunt desfășurate prin programul Erasmus+, în timp ce doar 10,4% prin alte programe.
Așadar, în cadrul analizei au fost formulate recomandări atât pentru instituțiile de învățământ superior, cât și pentru actorii relevanți de la nivel central, pentru a susține implementarea de politici și demersuri concrete cu privire la majorarea gradului de accesibilizare a mobilităților internaționale studențești. Printre recomandările formulate de ANOSR se numără:
- Reglementarea, în cadrul metodologiei privind mobilitatea academică a studenţilor, unui sistem obligatoriu de colectare a feedbackului oferit din partea beneficiarilor programelor de mobilitate și a unor măsuri de sprijin financiar suplimentare pentru studenții proveniți din medii socio-economice dezavantajate;
- Includerea sau pilotarea unui nou indicator de calitate în metodologia privind finanțarea suplimentară a instituțiilor de învățământ superior din România, care să cuantifice ponderea studenților care participă la o mobilitate de practică internațională, raportat la numărul total al studenților;
- Elaborarea unui nou indicator de referință în cadrul metodologiei de evaluare externă, a standardelor, a standardelor de referință și a listei indicatorilor de performanță a Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, care să vizeze procentul studenților care beneficiază de bursă socială și care participă la o mobilitate internațională;
- Suplimentarea cuantumului burselor pentru mobilități internaționale, din fondurile proprii ale instituțiilor de învățământ superior, pentru toți studenții care beneficiază de bursă socială și beneficiază de o mobilitate academică internațională;
- Eliminarea din cadrul criteriilor de eligibilitate pentru a beneficia de o mobilitate academică internațională a celor care vizează performanțele academice (ex: obținerea unui număr minim de credite în anii universitari anteriori accesării mobilității, statut de student integralist, medie minimă în anul universitar precedent etc.), pentru studenții care beneficiază de bursă socială;
- Organizarea, în fiecare instituție de învățământ superior din țară, unor prezentări publice cu privire la programele de mobilitate internațională de care pot beneficia studenții, cel puțin o dată pe parcursul anului universitar.
Inițiativa face parte din proiectul „Creșterea capacității organizațiilor studențești de a fi stakeholderi activi ai societății civile”, proiect derulat de ANOSR, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Analiza integrală poate fi vizualizată accesând linkul următor: https://anosr.ro/anosr/analiza-privind-internationalizarea-invatamantului-superior-din-perspectiva-mobilitatilor-studentesti/38719/.
Pentru detalii și informații suplimentare, vă stăm la dispoziție:
Oana Alexandra Țînțar
Președinte ANOSR
0745 353 908 | [email protected]
***
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) este federația națională studențească, non-guvernamentală și non-partizană care, de peste 24 de ani, are ca scop principal reprezentarea intereselor comune ale studenților din România, apărarea și promovarea drepturilor și obligațiilor acestora, cât și stimularea participării lor la actul educațional și la viața socială, economică și culturală.
ANOSR reunește studenți din 19 centre universitare din întreaga țară, din 31 de universități, atingând un număr de 124 organizații membre, care luptă împreună pentru menținerea în funcțiune a mecanismului mișcării studențești.
La nivel național, ANOSR este parte a Alianței pentru o Românie Curată și membră în Consiliul Tineretului din România. De asemenea, federația este reprezentantul legitim al studenților din România la nivel european, prin statutul de membru cu drepturi depline al Organizației Europene a Studenților (ESU – European Students’ Union), singura structură europeană care reprezintă studenții.