Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) a organizat în Sala de Bal a sediului său istoric a doua ediție a Balului Camerei bucureștene, pentru a sărbători, într-o atmosferă rafinată, 155 de ani de activitate camerală neîntreruptă. Seara a fost deschisă cu un concert de colinde susținut de membri ai Corului Patriarhiei, urmat de un program artistic variat, o licitație de obiecte de artă, degustare de vinuri de colecție și o cină de gală.
Balul a fost organizat din dorința de a strânge, și pe această cale, fondurile necesare punerii în valoare a Palatului Camerei bucureștene, clădire monument istoric de o remarcabilă valoare arhitectonică și istorică. Clădirea a fost construită între anii 1907-1911, cu destinația de sediu al Camerei bucureștene. Tot aici a funcționat prima Bursă de efecte și mărfuri, instituție înființată și administrată de Camera bucuresteană. În 1949, Palatul a fost naţionalizat; în perioada comunistă a găzduit Biblioteca Centrală de Stat (ulterior, Biblioteca Națională a României). În anul 2008 a reintrat în patrimoniul CCIB. Astăzi, am pornit un proiect de a reda acestei clădiri anvergura și strălucirea de altă dată, Fundația „Fondul Carol I”, înființată de CCIB, având rolul de a gestiona procedurile și lucrările necesare.
În contextul în care, în cei 155 de ani de funcționare neîntreruptă, o constantă a activității Camerei bucureștene a vizat susținerea procesului educațional prin diverse mijloace, suma obținută în urma scoaterii la licitație a două tablouri va fi folosită pentru a veni în sprijinul unor copii cu posibilități materiale reduse, care vor să învețe, dar întâmpină dificultăți. Totodată, cu acest prilej au fost donate rechizite destinate micilor beneficiari.
Biroul de Presă al CCIB