16 octombrie 2023

 

Institutul pentru Guvernanță în Securitate (Institute for Security Governance – ISG), în cooperare cu Comandamentul European al Statelor Unite (U.S. European Command – EUCOM) și Guvernul României, a organizat un seminar la București, în perioada 25-29 septembrie 2023, pentru a iniția un efort de cooperare bilaterală în domeniul securității. Acest eveniment a reunit 140 de participanți din zeci de ministere și instituții naționale din România pentru a discuta despre dezvoltarea și implementarea capacităților de reziliență în sprijinul apărării colective a NATO. Acest eveniment dă startul unei inițiative, pe o durată de cinci ani, de consolidare a capacităților instituționale, axată pe îmbunătățirea gestionării crizelor naționale, a sprijinului națiunii gazdă și a altor capacități în sprijinul operațiunilor NATO.

 

„Sunt încântat că echipa EUCOM și ISG se află în România pentru a ne asista în implementarea celor șapte cerințe de bază pentru reziliență ale NATO. Este o oportunitate excelentă pentru toți participanții din cadrul Grupului de lucru interinstituțional pentru reziliență și sunt sigur că va fi un catalizator pentru anii următori,” a spus Dr. Raed Arafat, secretar de stat, Ministerul Afacerilor Interne

 

Activitățile României pentru a avansa aceste eforturi se concentrează pe îmbunătățirea măsurabilă a pregătirii pentru a sprijini cerințele de bază pentru reziliență ale NATO. Pentru a afla mai multe informații, vizitați NATO Review – Resilience: the first line of defence

 

Legendă Foto 1: Participanți la seminarul ISG din Grupul de lucru interinstituțional pentru reziliență din România s-au reunit la București, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în perioada 25-29 septembrie 2023.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here