Anual, peste 3000 de tineri părăsesc sistemul de protecție specială din România, jumătate dintre aceștia provenind din servicii rezidențiale, 40% dintre aceștia au fost îngrijiți de rude sau în alte familii decât cea de origine, iar doar 10% provenind de la asistenți maternali profesioniști, potrivit Studiului privind situația tinerilor care părăsesc sistemul de protecție specială din România, elaborate de Asociația Sociometrics.

Cei mai mulți dintre tineri părăsesc sistemul de protecție la vârsta de 18-19 ani (67%), vârsta maximă pentru părăsirea sistemului fiind 26 de ani. Din nefericire, doar 27% dintre cei care au părăsit sistemul de protecție specială desfășoară o formă de muncă.

În acest context, Organizația Umanitară CONCORDIA din România, în parteneriat cu Concordia Bulgaria și CSRNest România, au derulat, în perioada ianuarie 2019 – iunie 2021, proiectul internațional „Wings4Youth”, finanțat prin Programul Drepturi, Egalitate și Cetățenie al Uniunii Europene (REC) cu suma totală de 456.887,10 Euro.

Proiectul vizează tinerii cu vârsta de 16-21 ani, aflați în sistemul de protecție a copilului din România și Bulgaria sau care au părăsit acest sistem, dar rezultatele proiectului sunt relevante la nivel european și vor fi promovate în Europa prin afilierea organizației la Eurochild și prin alte rețele europene. Prin acest proiect echipa a lucrat cu aproximativ 200 de tineri, peste 120 de profesioniști din sistemul de asistență socială și 45 de IMM-uri din România și Bulgaria.

Obiectivele principale ale proiectului au fost: (1) să ofere tinerilor informații și competențe pentru a-i sprijini în tranziția în afara sistemului și accesul la un loc de muncă și o viață împlinită, (2) să ofere profesioniștilor din domeniul asistenței sociale instruire  pentru sprijinirea tinerilor care părăsesc sistemul, în ceea ce privește dezvoltarea abilităților de viață independentă, job coaching și mentorat și (3) să exploreze parteneriate public-privat dintre furnizorii de servicii sociale și sectorul de afaceri, să creeze activități de responsabilitate socială a întreprinderilor mici și mijlocii pentru a răspunde nevoilor tinerilor care se pregătesc să părăsească sistemul.

 

 

 

7 din 10 tineri instituționalizați, interesați să-și continue formarea profesională

În urma aplicării unui chestionar, la care au participat 565 de tineri care provin din sistemul de protecție specială, 68,7% dintre aceștia au spus că sunt interesați de un curs de calificare, de studii postliceale sau chiar studii universitare, iar un procent de 31,3% au afirmat că nu sunt interesați să-și continue studiile. Dintre cei interesați să-și continue studiile, cele mai frecvent menționate domenii sunt: cosmetică, bucătar, ospătar, mecanic, asistent medical, construcții, frizerie, kinetoterapie etc. Foarte puțini dintre cei chestionați au afirmat că doresc să urmeze studii superioare.

Dintre cele mai importante activități:

  • Elaborarea unui ghid pentru profesioniștii care lucrează cu tinerii si altul pentru instruirea lor;
  • Ateliere pentru tinerii și pentru profesioniști pentru a pilota aceste ghiduri;
  • Instruire pentru profesioniști în vederea susținerii tinerilor pentru o viață independentă;
  • Ateliere cu reprezentanți ai IMM-urilor pentru creșterea conștientizării potențialului tinerilor si a implicării lor în activități de CSR.

 

Conferință pentru sprijinirea tinerilor instituționalizați

În perioada 2-3 iunie 2021, la București, a avut loc Conferința Wings4Youth – CONSTRUIM PUNȚI. Evenimentul a reunit agenți ai schimbării și s-a concentrat pe dialogul dintre tineri, profesioniști, formatori, factori de decizie de la nivel național și European, reprezentanți ai rețelelor europene și angajatori în ceea ce privește creșterea șanselor la o viață independentă a tinerilor.

Conferința a fost un mixt de sesiuni plenare si ateliere de lucru pe următoarele domenii: (1) Viața după sistemul de îngrijire / Reziliența tinerilor care părăsesc sistemul, (2) Socialul întâlnește afacerile în pandemie, (3) Job coaching, angajabilitate și autonomie pentru tinerii care părăsesc sistemul, (4) Reziliența profesioniștilor care lucrează cu tinerii care părăsesc sistemul de îngrijire, (5) Dezvoltarea unui program integrat pentru consolidarea capacității furnizorilor de servicii sociale de a proteja interesul superior al copiilor și (6) Parteneriat pentru îmbunătățirea vieții celor care părăsesc sistemul de îngrijire.

„În munca mea am vizitat multe orfelinate, în diferite țări. Mereu m-am întrebat, în timp ce vizitam, ce se va întâmpla cu acești copii atunci când vor împlini vârsta de părăsire a sistemului de protecție. Însă există CONCORDIA și proiecte ca Wings4Youth care exact asta fac, au grijă de cei care părăsesc sistemul de protecție. Există o zicală: „Este nevoie de un sat ca să crești un copil”. Conferințele de genul acesta reprezintă satul, pentru că aduc laolaltă toți factorii implicați: tinerii, profesioniști din sistemul de protecție și educație, cercetători din mediul academic, formatori și angajatori”, declară Excelența Sa doamna Isabel Rauscher, Ambasador al Austriei în România.

„Proiectul Wings4Youth ne-a oferit oportunitatea de a reflecta la cei 30 de ani de muncă cu și pentru acești tineri care au nevoie de sprijinul nostru, de a extrage bune practici dezvoltate de profesioniști și de a contribui la o îmbunătățire a sistemului de protecție a copilului din România și Bulgaria, prin elaborarea de instrumente, prin instruirea personalului și prin crearea de parteneriate cu IMM-urile.” – a spus Diana Certan, Director Executiv Comunicare și Fundraising CONCORDIA România.

„Noi (Comisia Europeană) vrem să continuăm să susținem finalizarea procesului de dezinstituționalizare în România, oferirea unui mediu de tip familial fiecărui copil care nu poate să trăiască în familia proprie”, declară Jeroen Jutte, Head Unit România și Bulgaria, Comisia Europeană.

„Dezinstituționalizarea nu înseamnă doar schimbarea mediului de viață, ci înseamnă găsirea acelor soluții alternative de protecție care să includă sprijin, consiliere, dialog, supravegherea acestor tineri urmărind modelul familial. Înseamnă că și după dezinstituționalizare, tânărul care a fost beneficiar al sistemului de protecție specială trebuie să știe că are unde să se întoarcă. Dacă nu are o familie la care să se întoarcă pentru un sfat, trebuie să știe că are unde să se întoarcă și aici iarăși mizăm pe buna colaborare cu organizațiile neguvernamentale care au astfel de programe de consiliere și sper din toată inima ca aceasta să se maximizeze în viitor”, a precizat doamna Florica Cherecheș, Președinte Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții, România.

 

Persoane de contact

 

Despre CONCORDIA

Organizația Umanitară CONCORDIA este o organizație neguvernamentală internațională, independentă, dedicată sprijinirii copiilor, tinerilor și familiilor aflate în nevoie, spre o viață mai independentă și mai responsabilă. Proiectele noastre se derulează în București, Ploiești și Ariceștii Rahtivani (județul Prahova) și Odobești (județul Dâmbovița) și se adresează unui număr de peste 2.000 de persoane annual. Pentru mai multe informații accesați www.concordia.org.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here