313 localități și 863.000 de locuitori deservește Compania de Apă Someș

 

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a realizat, împreună cu conducerea Companiei de Apă Someș S.A., o analiză a activității derulate de această societate în anul 2022.

Astfel, în anul recent încheiat au fost finalizate și recepționate primele 7 contracte de lucrări finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), în valoare totală de cca. 60.000.000 de euro. Dintre acestea, patru au vizat extinderi și reabilitări ale rețelele de apă și canalizare pe teritoriul a nu mai puțin de 40 de localități urbane și rurale clujene: Dej, Gherla, Huedin, respectiv comunele Bobâlna, Recea Cristur, Unguraș, Mica. De asemenea, în 2022 au fost semnate șase noi contracte de lucrări din fonduri europene, în valoare de cca. 57.000.000 de euro, din care peste 70% vizează extinderea și reabilitarea rețelelor de apă și canalizare din municipiul Cluj-Napoca.

Totodată, în 2022 au fost finalizate și recepționate 10 noi investiții, în valoare totală de 4.800.000 de euro, ce au fost finanțate direct de Consiliul Județean Cluj, din fondul special constituit în vederea implementării proiectelor locale ce nu au fost cuprinse în programele majore de investiții din fonduri europene.

Alin Tișe: „2022 a fost un an extrem de bun din punct de vedere al investițiilor în infrastructura de apă a județului. Pe lângă finalizarea primelor șapte contracte de lucrări, din cele 32 semnate, am reușit să încheiem achiziționarea tuturor lucrărilor pe care le presupune acest program major de investiții în valoare de peste 400 de milioane de euro. În paralel, am continuat investițiile finanțate din bugetul județului, prin finalizarea și recepționarea a nu mai puțin de 10 noi lucrări de introducere a apei și canalizării”.    

 

*           *           *

În anul 2022, Compania de Apă „Someș”, operator regional la care Consiliul Județean Cluj deține calitatea de acționar majoritar, a preluat în administrare 15 noi localități, din care 11 doar din județul Cluj. Astfel, aria deservită a crescut la 313 localități urbane și rurale, din toate cele trei județe: Cluj, Sălaj și Mureș.

În total, infrastructura edilitară aflată în administrarea Companiei de Apă măsura, la finalul anului 2022, peste 4.100 km de aducțiuni și rețele de apă, respectiv peste 2.200 km de rețele de canalizare și canale colectoare, cu o populație totală deservită de cca. 863.000 de locuitori.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here