n Peste 120 de companii inovatoare și start-up-uri din regiune și-au înscris deja proiectele în competiția pentru o dezvoltare sustenabilă
n Printre înscrieri se numără soluții pentru diferite utilizări ale biomaterialelor, idei pentru reutilizarea deșeurilor de plastic și irigare inteligentă
n BASF Innovation Hub se adresează start-up-urilor și soluțiilor inovatoare din domeniile: energie curată, mobilitate inteligentă și agricultură sustenabilă (strategia “Farm to Fork”) |
București, 16 septembrie 2022 – BASF – cea mai mare companie chimică din lume și lider european în cercetare și dezvoltare, împreună cu AHK România, revin cu noutăți în ceea ce privește programul BASF Innovation Hub, care va reuni start-up-uri și companii inovatoare din 11 țări din Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv România.
Astfel, termenul limită al înscrierilor pentru a participa la BASF Innovation Hub 2022, evenimentul de prezentări special creat pentru a oferi sprijin în dezvoltare celor mai bune companii inovatoare și start-up-uri, va fi prelungit cu două săptămâni, până pe 30 septembrie, la miezul nopții, potrivit organizatorilor din cadrul companiei BASF.
Concursul regional BASF Innovation Hub se va desfășura în 11 țări din Europa Centrală și de Sud-Est, printre care și România. Tema competiției se concentrează pe soluțiile care contribuie, direct sau indirect, la pilonii Green Deal – energie curată, mobilitate inteligentă și agricultură durabilă (strategia “Farm to Fork”).
„Ne bucurăm să vedem cât de multe start-up-uri din Europa de Sud-Est și în special din România doresc să se alăture competiției noastre”, spune Andreas Lier, Managing Director, BASF România, și responsabil pentru regiunea Mării Negre și a Europei de Sud și Centrale. „Până acum, aproape 20 de companii inovatoare și start-up-uri din România s-au înscris în competiție. Toate se concentrează pe energie curată și surse regenerabile, precum electricitatea și căldura generate de energia solară, eoliană, oceanică, hidroenergie, biomasă, resurse geotermale, biocombustibili și hidrogen derivat din resurse regenerabile. Este evident că Pactul Verde al UE și protecția mediului reprezintă un subiect care îi preocupă și îi inspiră pe tineri. Ei se gândesc în mod activ la soluții valoroase pentru o planetă durabilă. Datorită interesului ridicat, am decis să prelungim termenul limită de depunere a cererii de înscriere, astfel că folosim această ocazie pentru a invita start-up-urile care nu au reușit încă să se înscrie să-și depună ideile până pe 30 septembrie, la miezul nopții”.
Pe scena locală a concursului, juriul va alege cea mai bună idee din România, care va participa ulterior la finalele regionale BASF Innovation Hub, împreună cu soluțiile inovatoare din alte țări. Câștigătorul etapei locale va fi premiat cu suma de 2.500 EUR brut, în timp ce cea mai bună idee a etapei regionale va primi 5.000 EUR brut.
CEO-ul AHK România, Sebastian Metz, adaugă: „Pentru AHK România, anul aniversar 2022 se află sub semnul sustenabilității. În acest context, BASF Innovation Hub este o inițiativă binevenită și o oportunitate excelentă pentru start-up-uri de a se conecta cu o companie lider mondial, care se concentrează pe sustenabilitate și inovație și le oferă contextul potrivit pentru a-și duce ideile mai departe și pentru a-și dezvolta afacerea.”
„Concursul se adresează companiilor inovatoare și echipelor de start-up-uri, care numără până la cinci membri și sunt deja înființate. Singura cerință este ca ideea prezentată să contribuie, direct sau indirect, la crearea de soluții pentru energie curată, fiabilă și accesibilă, pentru agricultură durabilă prin strategia “Fam to Fork” ori pentru o mobilitate inteligentă. Premiile destinate celor mai bune proiecte pot fi folosite în orice mod pe care companiile inovatoare și start-up-urile îl consideră vital pentru dezvoltarea ideii lor. Fie că este vorba despre o participare la un târg, despre finalizarea unui produs, testarea acestuia sau orice altă activitate de dezvoltare sau promovare, suntem acolo pentru a-i susține”, explică Andreas Lier.
Mai multe informații despre eveniment, cerințele și modul de înscriere sunt disponibile pe website-ul: http://www.join-innovationhub.com/.
Despre BASF
La BASF, creăm chimie pentru un viitor durabil. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Peste 110.000 de angajați din Grupul BASF contribuie la succesul clienților noștri în aproape toate sectoarele și aproape în fiecare țară din lume. Portofoliul nostru este organizat în șase segmente: produse chimice, materiale, soluții industriale, tehnologii de suprafață, nutriție și îngrijire și soluții agricole. BASF a generat vânzări de 78,6 miliarde de euro în 2021. Acțiunile BASF sunt tranzacționate la bursa din Frankfurt (BAS) și sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA. Informații suplimentare la www.basf.com.
Mai multe informații despre prelucrarea datelor cu caracter personal de către compania BASF sunt disponibile la: https://www.basf.com/ro/ro/legal/data-protection-at-basf.html.
Despre AHK Romania
AHK România este reprezentanța oficială a economiei germane și totodată cea mai mare Cameră de comerț bilaterală din România. Înființată în 2002, AHK numără peste 550 de firme-membre și oferă companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informații și experiențe. Prin serviciile pe care le oferă și prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susține activ companiile germane la intrarea lor pe piața românească și este totodată partener al firmelor românești interesate de piața germană.
Mai multe informații găsiți în pagina de internet: www.ahkrumaenien.ro. Ne găsiţi de asemenea în Social Media, pe Facebook şi LinkedIn / ahkromania.