/ Comunicat de presă – 15 septembrie 2022 /
„Cele trei acte normative adoptate ieri în ședința Guvernului României vor avea ca efect benefic încurajarea excelenței și echității în sistemul de învățământ, impulsionând invesția directă în educație, cea mai sigură investiție, care nu va da niciodată faliment. Mai întâi, este vorba de Ordonanța de urgență care prevede creșterea numărului școlilor beneficiare în Programul „Masă caldă”, de la 300 la 350, creștere care vine după cea de luna trecută, prin care a fost majorat numărul școlilor beneficiare de la 150 la 300, în cadrul acestui program. Noua extindere a programului prevede acoperirea a până la un milion de elevi beneficiari ai programului „Masă caldă” – arată deputatul liberal de Timiș, Marilen Gabriel Pirtea, coordonator al Comisiei de educație și cercetare a PNL.
„Cea de-a doua Ordonanță de urgență reașează cuantumul minim al burselor burselor sociale la un nivel de 200 de lei pe lună (pentru toți elevii care provin din familii cu venituri reduse, sau suferă de boli cronice, au dizabilități sau sunt orfani de un părinte sau de ambii părinți). Suma aferentă burselor sociale nu se confundă cu cea alocată pentru transportul elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Este de precizat și faptul că alocația de transport este plătită integral și în avans direct din bugetul Ministerului Educației, indiferent de distanțele parcurse între domiciliu și școală sau de costurile operatorilor locali de transport, beneficiind de transport și elevii cazați în internate, pentru patru deplasări lunare, o dublare a numărului de drumuri care erau decontate până astăzi, doar două. În plus, este de precizat faptul banii pentru transportul elevilor că nu se vor mai plăti prin primării, ci direct din bugetul Ministerului Educației”, adaugă deputatul liberal.
„Mai mult, Guvernul a reglementat valoarea diferențiată a burselor, astfel că bursele de studiu se vor situa la valoarea de 150 de lei pe lună, bursele de merit la valoarea de 200 de lei pe lună, iar bursele de performanță la valoarea de 500 de lei pe lună. Noul buget total pentru burse este de 1 332 000 000 lei (un miliard trei sute treizeci și două milioane), adică de cinci ori mai mare decât a fost până astăzi. Conform noilor decizii, elevii de clasa a cincea primesc burse de studiu începând cu prima zi a noului an școlar, adică timp de 9 luni pe an, câte 150 lei/lună, și nu 4 luni pe an, câte 200 lei/lună, cum se întâmpla până astăzi”, completează deputatul Marilen Gabriel Pirtea.
„A treia hotărâre de guvern de guvern setează noi paliere pentru premiile destinate olimpicilor români care au obținut rezultate remarcabile la nivel internațional, astfel încât un medaliat cu aur absolut (punctaj maxim) va primi o recompensă în valoare de 20 000 de lei, același premiu în bani urmând să revină și școlii în care învață acel elev. Pentru elevii premiați la olimpiadele regionale, cel mai mare premiu este în valoare de 7 500 de lei pentru un elev olimpic, iar pentru premianții olimpiadelor naționale (concurenți individual), premiul întâi este de 1 000 de lei, valori care acum se apropie cu adevărat de ideea de recompensă corectă prin premii valorice, care premiază substanțial rezultatele deosebite obținute de elevii olimpici internaționali”, arată președintele Comisiei de Educație și Cercetare din PNL, deputatul Marilen Gabriel Pirtea.